Se zice că ar avea stofă de dictator. Unii îl compară de pe acum cu Ceaușescu, pe alții îi neliniștește mustața. În realitate, ambițiile lui Liviu Dragnea sunt mult mai modeste. Omului nu-i surâde deloc perspectiva intrării la pușcărie. Acesta este marele lui proiect pentru România: să scape de închisoare, nici mai mult, nici mai puțin, și cum să scape altfel decât punând stăpânire pe țară și dând cu justiția de pământ?! A muncit din greu ca să ajungă în fundătura unde se află acum. Și-a înlăturat mai întâi rivalii din Partidul Social-Democrat, unde a instituit un soi de dictatură. A reușit apoi să câștige alegerile, cu o ofertă, ce e drept, de nerefuzat. Le-a promis alegătorilor că o să îi scalde în bani, atât de mulți bani încât nici n-or să mai știe bieții oameni ce să facă cu ei. De unde această mană cerească? Din bugetul statului, doar nu din buzunarul propriu! Iar dacă bugetul nu o să reziste, să-i fie de bine! În schimbul acestei oferte mai mult decât generoase, nu a cerut mare lucru: doar să fie lăsat câteva momente singur cu justiția, să o ciufulească puțin.
Odată alegerile câștigate, și în imposibilitate, din evidente motive de ordin penal, să se instaleze el însuși ca prim-ministru, și-a rezervat cel puțin plăcerea de a alcătui guvernul, el și numai el, și strict cu persoane de cea mai mare încredere. De mult se vorbește, dar mai mult se vorbește decât se face, de primenirea clasei politice. Acum, însă, da: dacă vreți primenire, o aveți din plin cu miniștrii guvernului Grindeanu. Unul mai nou decât altul, unul mai necunoscut decât altul. Să îi fi adus Dragnea de pe domeniul lui din Teleorman?
Grindeanu, ce să zic, îmi place, mai ales că vorbește una-două cu „ca și“. Și chiar a nimerit-o când s-a autocaracterizat „eu, ca și prim-ministru“. Și-a dat seama că ar fi o exagerare să se considere pur și simplu prim-ministru, e doar „ca și prim-ministru“, cu alte cuvinte un prim-ministru surogat.
N-are rost să spun toată povestea, că doar o știm cu toții, ce a urmat emiterii faimoasei Ordonanțe 13. Așa să fi ieșit la numărătoare sau i-au spus ei 13, intuind că avea să fie cu ghinion? Nu înțeleg de ce s-au chinuit atât cu textul, când lucrurile erau clare de la bun început. Ar fi sunat mult mai bine ceva în genul: „Prin prezenta ordonanță sunt anulate toate acuzele trecute, prezente și viitoare, și toate sentințele trecute, prezente și viitoare care au fost, sunt sau vor fi rostite împotriva numitului Liviu Dragnea“. N-ar fi stricat nici un adaos prin care să se interzică Curții Constituționale de a se pronunța asupra respectivei ordonanțe.
Mi-a făcut o foarte frumoasă impresie doamna ministru de la interne. Mai ales atunci când a dat citire listei cu „instigatorii“ la manifestații. Ce idee minunată! Ar trebui să o comunice și la Bruxelles. Am avut plăcuta senzație că mă întorc în timp, în anii adolescenței, pe vremea lui Gheorghiu-Dej, sau măcar pe vremea lui Iliescu, în 1990. Sper că între timp i-ați și trimis la răcoare, doamnă. O întrebare numai: lista rămâne deschisă, putem să ne mai înscriem?
A vorbit, desigur, și Ion Iliescu, înfierându-l, ca instigator (domnul Iliescu se exprimă corect, domnul Grindeanu ar fi zis „ca și instigator“) pe președintele Klaus Johannis, care și-ar fi ieșit din rolul constituțional de moderator, punând astfel în pericol pacea socială. De ce o fi procedat așa când avea în față strălucitul model de echidistanță politică întruchipat de Ion Iliescu? Ne amintim doar, dacă n-avem memoria prea scurtă, cum s-a opus domnul Iliescu din răsputeri venirii minerilor la București. Și tot el i-a convins să plece, altminteri ar mai hălădui și acum pe străzile Capitalei. Și-o mai fi ciomăgit și el adversarii politici, din când în când, dar asta strict spre binele lor, ca să le bage mințile în cap.
Din nefericire pentru Ion Iliescu, dar și pentru Liviu Dragnea, unii nu și-au băgat mințile-n cap. Și sunt tot mai mulți.
Lucian Boia – contributors.ro
