Aştept cu o nerăbdare şi curiozitate profesională motivarea deciziei Curţii Constituţionale cu privire la conflictul juridic de natură constituţională dintre DNA şi guvern. Până atunci, îmi permit câteva remarci:
Separaţia puterilor presupune independenţa instituţională a celor trei puteri publice. Ea este menită să asigure libertatea decizională a membrilor Legislativului, Executivului şi Judiciarului. Această libertate presupune lipsa unui control al vreunei puteri asupra deciziilor concrete care intră în activitatea unei alte puteri. Rezultă de aici că nimeni nu poate cerceta miniştri sau parlamentari pentru actele normative elaborate şi adoptate, tot astfel cum nimeni nu poate cerceta magistraţii pentru deciziile judiciare luate – este ceea ce se cheamă imunitate funcţională.
Legalitatea sau constituţionalitatea unor acte normative sau judiciare poate fi contestată numai prin anumite căi specifice, nu pe calea unor procese penale. Astfel, o ordonanţă a guvernului inoportună poate fi respinsă în parlament, o ordonanţă de urgenţă a guvernului care nu este urgentă va fi declarată neconstituţională la Curtea Constituţională, o hotărâre de guvern nelegală poate fi anulată de instanţa de contencios administrativ, o lege care încalcă Legea Fundamentată va fi declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, iar dacă conţine articole neadecvate va fi corectată printr-o altă lege.
Este de subliniat că nici până acum procurorii şi judecătorii nu ar fi putut cerceta penal, respectiv condamna o persoană pentru votul sau opiniile sale exprimate în cursul elaborării sau adoptării unor acte normative ori pentru conţinutul actului adoptat. Dar au fost procese penale, şi probabil vor mai fi, implicând persoane care, pe parcursul procedurii de elaborare, adoptare sau publicarea unui act normativ comit infracţiuni – de exemplu, o persoană este mituită, ameninţată ori şantajată pentru a iniţia sau a participa la adoptarea unui act normativ; o persoană falsifică avize care stau la baza adoptării unui act normativ; actul normativ nu a fost adoptat, dar totuşi este publicat în Monitorul Oficial; actul normativ a fost adoptat într-o formă, dar apare publicat în Monitorul Oficial într-o altă formă.
Aşadar, actele de putere politică nu pot fi cenzurate de Justiţie, dar să nu confundăm aceasta cu activitatea de investigare a infracţiunilor de drept comun, care este o atribuţie de serviciu şi care trebuie făcută. Evident, ceea ce se poate cerceta penal nu vor fi chestiunile intrinseci ale actului normativ (mă refer aici la conţinutul, legalitatea, oportunitatea, constituţionalitatea sa), ci conduita celor implicaţi în elaborarea, adoptarea sau publicarea actului normativ.
Nu mă îndoiesc că decizia CCR adoptată ieri va motiva în mod detaliat aceste aspecte. Iar modul de rezolvare a acestora va fi obligatoriu pentru toate persoanele şi autorităţile, de acum înainte, cât timp va exista această Constituţie. Ea va fi esenţială pentru a arată cum nu trebuie să se ajungă la răspundere juridică pentru acte politice.
Cristi Dănileţ – contributors.ro
