UE cu mai multe viteze: cu Dragnea şi Tăriceanu, România riscă să intre-n marşarier

UE e într-un moment crucial după Brexit şi caută soluţii pentru supravieţuire. Una dintre ele înseamnă renunţarea la balastul reprezentat de statele periferice din punct de vedere politic şi continuarea integrării nucleului dur. Pentru România, e o chestiune de viaţă şi de moarte: pierderea contactului cu nucleul dur şi instalarea în statutul de periferie înseamnă condamnarea la subdezvoltare. Cu lideri profund antieuropeni precum Liviu Dragnea şi Tăriceanu, România riscă să piardă această bătălie politică incredibil de dură, dusă deocamdată în culise.
Scenariul Europei cu mai multe viteze sau al Europei în cercuri concentrice se discuta în UE de câţiva ani, dar Brexitul a relansat dezbaterile interne. Pe scurt, diferiţi lideri ai UE, dar şi lideri ai unor state membre puternice vor să nu mai piardă timpul cu convingerea unor ţări conduse de lideri eurosceptici (Ungaria, Polonia, de exemplu) că e nevoie de mai multă integrare şi să impună un model de dezvoltare a UE împărţită în funcţie de „ambiţiile“ fiecărei ţări. Dar asta înseamnă că ţările rămase în afara nucleului dur condus de Franţa şi Germania vor avea tot mai puţin acces la instrumentele de dezvoltare (fonduri UE, asistenţă tehnică, cooperare). Vor rămâne în prima faza într-o periferie politică, urmând să fie sacrificate ulterior şi scoase din UE dacă asta ajută la supravieţuirea unei Uniuni Europene cu adevărat consolidate în jurul motorului franco-german.
România trebuie să facă tot posibilul să evite un asemenea scenariu. Interesul suprem e să rămânem alături de statele mari, ca să putem reduce decalajul de dezvoltare şi ca să ne asigurăm securitatea. Poziţionarea României alături de euroscepticii şi naţionaliştii din grupul de la Vişegrad (Ungaria, Cehia, Polonia şi Slovacia) ar fi o catastrofă politică. Traian Băsescu şi Klaus Iohannis au jucat constant pe apropierea României de nucleul dur al UE şi refuzul apropierii de grupul de la Vişegrad. Anul trecut, când a avut loc referendumul pentru Brexit, premierul Cioloş a interpretat aceeaşi partitură.
Despre poziţia lui Sorin Grindeanu, actualul premier, nu avem prea multe detalii. În întâlnirea cu premierul maltez şi în discuţiile cu oficialii europeni, Grindeanu a verbalizat aceeaşi poziţie ca Iohannis, adică refuzul unei soluţii UE cu mai multe viteze. Dar vorbele, în cazul sau, nu sunt suficiente; credibilitatea premierului a fost zdruncinată puternic după adoptarea OUG 13. E nevoie de fapte concrete ca să fim convinşi că şi Grindeanu înţelege miza uriaşă a poziţionării României în negocierile complicate din interiorul UE.
Ce ştim însă e că cealaltă putere politică a momentului, Parlamentul României, e condusă de doi lideri profund antieuropeni: Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. La ei, declaraţiile politice nu mai contează; faptele arată că ar scoate mâine România din UE dacă asta ar însemna să scape de problemele cu Justiţia şi să-şi prezerve puterea politică.
Dragnea a dat joi un comunicat în care respinge UE cu două viteze, încercând să pozeze într-un bărbat de stat raţional. Credibilitatea lui e zero. E acelaşi Dragnea care s-a făcut că nu ştie de OUG 13 care îl scapă de proces, e acelaşi om care, întrebat ce a făcut cu milionul de euro primit de la un amic, a spus că şi-a cumpărat cocotieri. După aventura politică în care a târât România de la câştigarea alegerilor, când şase ţări i-au spus că periclitează statutul internaţional al ţării, Dragnea e necredibil şi nefrecventabil.
Mai mult: Dragnea continuă demolarea justiţiei în parlament. Iniţiative parlamentare cu potenţial nuclear sunt plantate în legislativ şi aşteaptă momentul prielnic ca să fie adoptate.
Dar atacul condamnatului Dragnea la stabilitatea României nu se dă doar în domeniul Justiţiei. Cu ajutorul docilului Grindeanu, Dragnea a început o aventură economică incredibil de periculoasă: cadouri postelectorale, în încercarea de a cumpăra bunăvoinţa populaţiei. Dar riscul de derapaj bugetar e imens, mai ales că baronii PSD au rezervate fonduri inepuizabile pentru furt din banii publici, via alocările netransparente şi discreţionare făcute cu mâna lui Sevil Shhaideh.
Comisia Europeană, dar şi partenerii credibili din ţară atrag atenţia asupra derapajelor iminente dacă România îşi continuă aventura economică începută deja în forţă. Echilibrele macroeconomice sunt fragile, la fel cum reformele din justiţie sunt reversibile. Or, o Românie vulnerabilizată în cele două domenii nu poate emite pretenţii în interiorul UE.
Nu putem, pur şi simplu nu vom fi credibili, să cerem să stăm alături de nucleul dur din UE când noi ne distrugem singuri economia şi justiţia. Nimeni nu va vrea să se asocieze cu o ţară atât de instabilă. Nici un lider din Franţa ori Germania nu va putea justifica pentru publicul intern necesitatea ca România să rămână în prima linie a UE, atât timp cât România nu mai e o poveste de succes. Nimeni nu vrea să se asocieze cu o ţară debilă economic şi lipsită de instrumentele de combatere a corupţiei.
Aici e miză uriaşă pentru România: stabilizarea economică şi continuarea luptei anticorupţie. Vi-i imaginaţi pe Dragnea şi Tăriceanu garantând cele două obiective majore? Nici eu.
Dacă la Dragnea şi Tăriceanu e imposibil să le fie schimbate convingerile profunde, în cazul lui Grindeanu mai există, probabil, o şansă. A dovedit-o când a abrogat OUG 13, sub presiunea străzii şi a partenerilor externi.
Când a fost la Bruxelles, liderii europeni l-au încurajat pe Grindeanu să se rupă de Dragnea, de politica distructivă a condamnatului care conduce PSD. Rămâne de văzut dacă Dragnea are eventuale instrumente de şantaj prin care să-l readucă pe Grindeanu sub comanda lui, sau dacă Grindeanu are suficientă motivaţie şi curaj politic ca să se desprindă.
Paradoxal, România e ajutată acum de protestele masive din stradă. Ele au proiectat în UE imaginea unei ţări în care populaţia e majoritar proeuropeană (rara avis în UE), o ţară în care populaţia respinge corupţia şi populismul şi sprijină reformele. Această rebranduire a României îi va ajuta pe partenerii noştri din UE să proiecteze pentru publicul lor intern imaginea unei ţări care merită şi trebuie să rămână alături de nucleul dur din UE. Dar, pentru ca România să rămână pe orbita democratică, e nevoie să scăpăm de Dragnea şi Tăriceanu de la conducerea Parlamentului. E treaba PSD şi ALDE să îşi aleagă noi lideri, mai apropiaţi de obiectivele strategice ale României.
Revenim la Grindeanu: premierul e, în mod evident, tentat de o ruptură cu Dragnea, pentru că ştie că pe termen lung e mai benefic pentru cariera lui politică să joace alături de UE decât să joace alături de un lider autoritar, pe deasupra condamnat şi indezirabil.
Un alt semn că Grindeanu încearcă să iasă de sub tutela lui Dragnea e apropierea de poziţiile lui Iohannis pe temele majore. După ce a acceptat cererea preşedintelui pentru alocarea a 2% pentru MApN, Grindeanu se pregăteşte să reformeze educaţia împreună cu comisia prezidenţială de profil.
În câteva luni vom şti dacă România alege să meargă alături de fondatorii UE sau dacă cedează la cântecele de sirenă ale antieuropenilor precum Viktor Orban. 2017 e anul decisiv pentru România şi viitorul ei în UE. În 2018 va fi luată decizia definitivă despre direcţia Uniunii Europene. Dacă va fi pus în practică scenariul posibil (nu ştiu dacă şi probabil) al unei Europe cu mai multe viteze, putem fi siguri că Dragnea şi Tăriceanu vor face tot posibilul că România să intre în marşarier.
Cristian Pantazi – HotNews.ro