Dragi lideri de opinie, poate vă recunoașteți, poate nu, în textul de mai jos. Dacă nu vă recunoașteți, scuze pentru prețiosul timp pierdut. Dacă vă recunoașteți, măcar parțial, uitați-vă în oglindă și întrebați-vă ce-i de făcut. Soluția e la voi. Pentru că, în curând, va fi prea târziu. Am scris textul acesta cu frăție întru suferință, nu cu aroganță. Pentru că sunt în căutare de soluții, nu în dorința de a da lecții. L-am scris, mai ales, cu prietenie și convingere că se poate ieși din acest cerc vicios.
Citesc zilnic opinii noi și originale despre „scandalul din educație“ din partea multor „formatori de opinie“. Unii redescoperă apa caldă. Ca la fotbal, fiecare are „teoria lui“. Eu îi întreb: oameni buni, unde erați în vara lui 2011, când cei care au organizat primul bacalaureat corect, începând cu cei 20.000 de supraveghetori, cei peste 40 de inspectori și întreg aparatul ministerului erau linșați mediatic pentru curajul de a fi arătat adevărul? V-ați inflamat trei zile, după care ați uitat.
Și atunci filosofați, ca acum, despre sexul îngerilor. Nu ați înțeles nici atunci, și nu păreți să înțelegeți nici acum că nu mai e loc de nuanțe. Miza nu eram eu și bacalaureatul organizat de mine. Miza nu era guvernul Boc și nici măcar criza. Miza erau copiii voștri. N-ați cuplat atunci. N-ați avut atunci răbdarea să înțelegeți de ce împreună cu oameni extraordinari, ca Mircea Miclea și zeci de mii de dascăli onești și dedicați, am luptat și pentru clasa pregătitoare, și pentru masteratul didactic, și pentru finanțarea per elev, și pentru camere video la bac, și pentru învățământul profesional sau universități libere de plagiat. Pentru voi, mari formatori de opinie, cei care nu aveți timp decât de can-can și interpretări alambicate ale spuselor vreunui politruc de doi bani, era prea greu să încercați să înțelegeți ceea ce Comisia Europeană a înțeles dintr-o simplă citire. Că reforma propusă de comisia Miclea, pentru care mi-am dat și ultimul strop de energie politică, era într-adevăr ultima șansă să facem ceva cu educația din România. A, era să uit: cum puteați voi să priviți cu ochi buni o „reformă băsistă“? Sufereați, mai toți, de sindromul Ponta: „Vine de la alții, deci e rău“.
Ce nu mai aveți timp să vedeți? Voi, marii formatori de opinie, nu vedeți din testele PISA 2012 decât faptul că stăm prost. Vă e greu să vedeți că, față de 2009, avem cea mai mare creștere din UE. Vă e greu să vedeți că, pentru prima dată, nu mai suntem ultimii, pentru prima dată avem o creștere consistentă. Am depășit trei țări din UE. Știți ce a diferențiat perioada 2009-2012 față de toți ceilalți ani după 1989? Vă spun eu: lucrurile au fost făcute de profesioniști. Și, în sfârșit, am progresat.
Dragi „formatori de opinie“: da, în sistemul de educație e multă mizerie. Da, și părinții, și profesorii sunt jumătate victime, jumătate complici. Da, și voi purtați o vină egală cu cea a tuturor miniștrilor și a tuturor decidenților. Vina voastră, a formatorilor de opinie, de a nu fi avut răbdarea să distingeți binele de rău. Vina voastră, a formatorilor de opinie, este de a fi inoculat, zi de zi, în mintea românilor că „toți sunt la fel“. Iar prin asta nu faceți decât să scădeți, zi de zi, gradul de încredere în presă, în voi și în fiecare dintre noi. Vă mai mirați că abjecta Antenă 3 umple spațiul mediatic cu fiere? Eu, și alții ca mine, am avut partea noastră și de mult ne simțim ca un stejar de care se scarpină un mistreț atunci când ne toacă „mogulii“.
Nu. Nu toți sunt la fel.
Nu e totuna să ai un doctorat cu un laureat Nobel sau la Sorbona, Oxford, Harvard sau să-ți fi plagiat doctoratul cu un pușcăriaș, fie el și inteligent.
Nu e totuna să servești, mișelește, prin legi strâmbe și greu de înțeles, mediocritatea din educație sau să dai legi luate ca referință în UE, care izvorăsc din studii științifice.
Nu e totuna să ai curajul de a spune adevărul cu ascunderea adevărului sub preș în stil comunistoid.
Dacă nu dezrădăcinăm comportamentele trecutului până la ultimul fir putem să ne luăm adio de la viitorul României. Cred că într-un an vom fi dincolo de reparabil.
Dar cu cine să le dezrădăcinezi și, mai ales, pentru cine? Uitați-vă la textele pe care le scriați acum zece ani și la cele de azi. Chiar nu v-ați plictisit să băgați în malaxorul de vorbe aceleași concepte? Chiar nu vedeți că articolele voastre nu spun decât „politicianul X e un prost“? Aveți puterea intelectuală să scrieți un singur articol în care, succint, să prezentați argumente pro, argumente contra și să trageți și o concluzie? Nu, asta nu e NUMAI munca politicianului. Dacă nu o faceți voi, la urechile românilor nu vor mai ajunge decât fraze monosilabice care abrutizează. Consecința inevitabilă este că nu veți mai avea luxul de a scrie liber în curând.
Daniel Funeriu – text apărut pe blogul personal
