4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPe mâinile lui Buşoi

Pe mâinile lui Buşoi

Orice analiză serioasă despre viitorul PNL trebuie să înceapă obligatoriu cu poza postată săptămâna trecută de Raluca Turcan de la reuniunea PPE din Malta. Acolo, lângă Klaus Iohannis, veţi observa în imagine un personaj cu mâinile spânzurând nefiresc în faţă, strivit parcă între uşile de la metrou. Eroarea estetică poartă semnătură lui Cristian Buşoi. Ţin să vă reamintesc numele lui deoarece oricât de des apare la televizor reuşeşte mereu să treacă neobservat. Buşoi dispune însă de o calitate politică letală: strică orice poză de grup. Prin realegerea să în funcţia de preşedinte PNL Bucureşti a mai dat o lovitură de imagine de pe urma căreia liberalii nu-şi vor reveni prea curând.
Nici în interviul pentru HotNews.ro, publicat vineri, nici în luările de cuvânt din timpul alegerilor de sâmbătă din filială, Cristian Buşoi nu şi-a asumat nimic din dezastrul de la Bucureşti, unde PNL a înregistrat scoruri umilitoare sub conducerea să interimară. A dat vina, culmea, pe bâlbâiala celor patru candidaturi eşuate la Primăria Capitalei, dar n-a mai spus că el şi încăpăţânarea lui de a candida în ciuda scorului catastrofal din sondaje au stat la originea crizei.
Caracterul de politician meschin s-a văzut în toată splendoarea lui când l-a pus pe Dacian Cioloş pe lista vinovaţilor pentru eşecul PNL. „Colaborarea cu domnul Dacian Cioloş s-a dovedit neconvingătoare, astfel încât PSD a prins avânt să-şi promoveze minciunile şi populismele din acea campanie“, a spus Buşoi, aceasta fiind, de altfel, singura referire critică la partidul lui Liviu Dragnea. Nu colaborarea cu Cioloş s-a dovedit neconvingătoare, ci întreaga prestaţie a unui partid fără soluţii şi aflat în cea mai gravă criză de lideri din istoria sa de după 90. Dl Buşoi este expresia vie a căderii partidului.
Susţinut într-o vreme de bunul sau prieten, actualul şef al SRI, Eduard Helvig, dar şi de preşedintele Klaus Iohannis, Buşoi a căpătat un profil politic nemeritat în partid, în ciuda prestaţiei sale jalnice de om politic. Inclusiv modul cum se fofilează pe lângă Klaus Iohannis ori de câte ori i se iveşte ocazia sugerează o relaţie privilegiată cu şeful statului. Greu de spus de câtă susţinere la vârf mai beneficiază în mod real. Cert este că în interiorul partidului exploatează din plin imaginea de protejat.
Cel pe care liberalii l-au ales preşedintele PNL Bucureşti este un afront la adresa alegătorilor de dreapta din cel mai important oraş al ţării. Într-un moment dificil pentru România, liberalii continuă să-şi bată joc de simpatizanţii care le-au rămas. Puternic susţinut în partid de figuri antireformiste ca Marian Petrache sau Teodor Athanasiu, Buşoi reprezintă pentru PSD opoziţia perfectă: garanţia noncombatului, gata oricând de compromis sau de aranjamente pe sub masă. Dacă ne uităm şi mai atent la învârtelile lui de om politic, găsim profilul clasic de oportunist sadea navigând cu succes prin sistem.
Dacă vor alege o garnitură de lideri formată din oameni ca el, liberalii nu oferă alternativă corectă la partidul-stat şi se îndreaptă cu paşi mari spre irelevantă. Foarte conştient probabil de propria statură politică, Buşoi a declarat la Consiliul de Coordonare al PNL Bucureşti că „vremea marilor figuri providenţiale“ a trecut.
A venit vremea liderilor mici, încurcaţi de propriile mâini când apar în public. Incapabili să adune voturi singuri, liderii mici se văd siliţi să paraziteze în mod providenţial pe oricine pot pentru a ieşi cumva în faţă deoarece fără proptele n-ar reuşi să iasă din anonimat. Ei, liderii mici, spaima pozelor de grup, vor îngropa PNL într-o mare de mediocritate şi impostură. Mă tem că, dacă se încăpăţânează să meargă pe acest drum, liberalii vor avea în final soarta PNŢCD. Cine le va prelua rolul şi electoratul, asta-i cu totul altă discuţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS