În general, termenul de birocraţie are un sens peiorativ, asociat de către beneficiarii sistemului de sănătate cu timpul pierdut în sălile de aşteptare, cu alergatul după medicamente gratuite pe care trebuie să le plăteşti, cu vaccinarea obligatorie care nu este obligatorie şi nici posibilă de multe ori pentru că nu există vaccin sau există cu sincope, cu morţile absurde şi inutile care ne încoronează în topul ruşinii absolute din Eurostat.
Max Weber (1864-1920) vede birocraţia drept fenomen social definitoriu societăţilor moderne care, în mod ideal, organizează oamenii şi munca acestora eficient şi raţional.
Problema nu este birocraţia în sine – aceasta este funcţională în statele funcţionale, ci oamenii care-şi ascund limitele, incompetenţa şi goliciunea morală în spatele şi în numele acesteia.
Aceştia generează ineficiență şi arbitrariu, elemente contrare sensului modern de birocraţie modernă funcţională, bazată pe standarde şi orientată către rezultat.
Ca orice fenomen social complex, birocraţia este guvernată de legi şi generează paradoxuri.
Englezul N. Parkinson (1957) formulează Legea creşterii birocraţiei endemice: volumul de muncă acordat unei activităţi va creşte astfel încât să ocupe timpul maxim alocat pentru finalizarea acesteia. Aceasta este centrată pe două principii: 1) orice funcţionar va acţiona pentru creşterea numărului persoanelor din subordine (multiplicarea subordonaţilor) şi 2) se generează artificial sarcini inutile distribuite ierarhic pentru a ţine ocupate cât mai multe persoane asupra cărora „şefii“ să-şi satisfacă nevoia de a „controla“.
În context, ar fi interesant să prezentăm câteva „dispozitive birocratice medicale“ care afectează direct sau indirect pacientul.
Platforma informatică
Apărută ca reflex de apărare al birocației la acuzaţia de ne-de-birocratizare, aceasta a generat ca şi corolar Principiul 2 al lui Parkinson la o multitudine de platforme informatice necorelate între ele, nefuncţionale, care necesită mai mulţi birocraţi să le susţină.
Fiecare birocrat de bonton şi-a creat propria platforma: SIUI, CEAS, PIAS, DES, RENV, evident nefuncţionale, cu date inconsistente, necorelate, acestea nu au înlocuit formularele pe suport de hârtie, dublându-ne, practic, timpul acordat birocraţiei – completarea formularelor şi introducerea acelorași date de mai mu lte ori, în detrimentul timpului acordat bolnavului.
Formularele şi evidenţele
Controlul CAS, DSP, ITM, Pompieri etc.
Din momentul în care au apărut tot felul de platforme informatice pe care suntem obligaţi să le utilizăm, ne aşteptăm la o reducere substanţială a formularelor pe suport de hârtie, pe care să le completăm. Credeţi că s-a întâmplat aşa? Nicidecum, am ajuns sufocaţi de câte hârtii trebuie să scriem, arhivele cabinetelor se revarsă, nu avem o legislaţie coerentă despre limita de timp a păstrării acestor „hârtii“. Cât timp trebuie să arhivăm la nivelul cabinetului registrele de consultaţii? Dar biletele de trimitere? Dar fişele decedaţilor? Dar fişele pacienţilor transferaţi? Dar reţetele speciale tip TAB? Dar scrisorile medicale? Şi fac precizarea că toate acestea se regăsesc în format electronic în SIUI, program informatic naţional.
Am să dau câteva exemple despre birocraţia excesivă la cabinetul medicului de familie.
Să începem cu vaccinarea. Procesul de vaccinare al unui copil începe prin informarea părintelui şi catagrafierea copilului eligibil. După ce ridicăm vaccinul, programăm copilul la vaccin. Îl consultăm, consiliem mama/aparţinătorul care îşi exprimă acordul pentru vaccinare. Consemnăm consultaţia în fişa medicală a copilului. Vaccinăm copilul. Şi greul abia acum începe. Vaccinul efectuat îl introducem în trei platforme informatice: SIUI, RENV şi DES. Şi tot acest vaccin îl consemnăm în fişa medicală a copilului, registrul de consultaţii, registrul de vaccinări, registrul de catagrafie, registrul de tratamente, aţi citit bine, în cinci „hârtii“. Şi nu am terminat. Avem de întocmit situaţii/machete cu vaccinările bilunar pentru vaccinarea ROR, şi lunar, trimestrial şi anual pentru toate vaccinările. Avem, aşadar, un total de opt evidențe diferite pentru acelaşi vaccin.
Al doilea exemplu pe care aş dori să îl aduc în discuţie este pacientul pensionar, unul dintre cei mai mari consumatori de servicii de sănătate din România. Începem prin interogarea pacientului: „Cât aveţi pensie?“. Dacă pensia este peste 900 de lei, răsuflăm uşuraţi, vom emite o singură reţetă. Dacă este sub 900 de lei, avem nevoie de copie după ultimul cupon de pensie şi copie după buletin, pe care suntem obligaţi să le arhivăm, copii ce se fac la nivelul majorităţii cabinetelor, pentru a nu trimite pacientul să se plimbe pe la birouri de copiat acte. În acest caz, vom emite două reţete, una cu medicamente compensate 90% şi 20% şi una cu medicamente compensate 50% şi care se transformă prin grija guvernului în 90% pentru pensionarii cu venituri mici. Consultăm pacientul, stabilim schema de terapie, emitem cele două reţete. Aceste reţete se consemnează în două platforme informatice: SIUI şi DES. Şi urmează nebunia: consemnarea în fişa medicală, în registrul de consultaţii, inclusiv seriile şi numerele de identificare ale reţetelor, inclusiv medicaţia, cu toate că ele se regăsesc în SIUI certificate de semnătura electronică a fiecăruia dintre noi. Dacă pacientul mai are nevoie şi de un tratament injectabil antiinflamator, adică o injecţie, continuăm, consemnăm în fişa medicală şi în registrul de tratamente. Este necesar şi un bilet de trimitere pentru analize, de exemplu?
Continuăm, consemnăm tot, cu seria trimiterii, cu toate că un exemplar al trimiterii îl arhivăm la nivelul cabinetului şi rămâne seria pentru un eventual control. Are pacientul şi scrisoare medicală de la o altă specialitate? O arhivăm şi pe aceasta, după ce facem şi o copie bolnavului, necesară fiindu-i la comisia de pensionare sau mai ştim noi la ce instituţie. Este pensionat medical? Continuăm, consemnăm şi în planul de recuperare al pacientului.
Gândind la cele relatate mai sus, cam cât timp rămâne să alocăm efectiv consultației medicale şi comunicării cu pacientul? Din păcate, răspunsul nu ne mulţumeşte nici pe noi, medicii, şi nici pe pacienţii noştri. Dar poate îi mulţumeşte pe decidenţi?
Şi peste toate acestea trebuie să facem faţă la diversele controale ale tuturor: direcţii sanitare, case de asigurări, pompieri, inspectorate de muncă şi să prezentăm, ce credeţi? Hârtii, tot felul de hârtii.
Aş dori un singur exemplu în acest sens. La controalele CAS Dolj, unii inspectori mai zeloşi solicită să avem simptomele unui pacient consemnate şi în registrul de consultaţii, şi în fişa pacientului. Păi cum se face în acest caz „debirocratizarea“ în sănătate, domnilor! Ba chiar se indică achiziţionarea unor registre de consultaţii mai mari, cu rubricație mai mare, cu mai puţine consultaţii pe pagină, pentru a avea mai mult loc de scris.
Norocul, dacă îl pot numi aşa, este că suntem încă destui medici în România care ne facem munca din pasiune, cu dedicaţie şi cu aplecare asupra problemelor pacientului, în detrimentul de foarte multe ori al vieţii personale.
Dar vor trebui găsite soluţii, deoarece în caz contrar se va amplifica fenomenul de exod al medicilor, şi asta într-un viitor nu prea îndepărtat.
Dalida Mosorescu
medic de familie
