Gluma preferată a premierului Tudose pare să fie despre unii care aud voci, adăugând repede că-l sperie totuşi cei care mai şi vorbesc cu ele. A repetat-o la toate cele trei televiziuni (Digi 24, Antena 3, TVR), unde l-am văzut recent revărsându-şi personalitatea pe larg. De notat înainte de toate o transformare radicală. Lui Tudose a început să-i placă să vorbească. N-a dat interviuri cât era deputat sau ministru, dar recuperează acum ca premier, obligat de funcţie să comunice mai des. Vocea premierului Tudose, ca să începem cu gluma sa preferată, are un mic defect: nu se prea înţelege, deşi se aude tare.
A trebuit să recitesc transcrierile celor trei interviuri acordate săptămâna trecută, chiar dacă le-am urmărit la vremea lor difuzate la televizor. Cuvintele se rostogolesc în gura premierului ca nişte bolovani aruncaţi într-o betonieră goală. Fac multă gălăgie, dar fără prea mult sens. Afişând o mină mereu încruntată, cu o faţă brăzdată de griji, chiar mai distrusă decât cea a unui dirijor de trafic aerian căruia i-au dispărut avioanele de pe radar, premierul Tudose este, totuşi, omul aparenţelor.
Doar face pe durul, deoarece din clipa în care deschide gura şi încep să se rostogolească bolovanii, betoniera produce un şir nesfârşit de bancuri, glume, cimilituri din vâful buzelor, un mişto nesfârşit pe orice temă, indiferent de gravitatea subiectului abordat.
Cu un evident simț al umorului (Realizator: Dumneavoastră sunteţi şofer? Mihai Tudose: Nu sunt şofer, conduc.), Mihai Tudose exagerează tratând absolut totul în registru comic. În cele din urmă, conversaţia pică în derizoriul taclalelor din trenurile de navetişti de pe ruta Bucureşti – Brăila. Din păcate nu doar forma, ci fondul problemelor atacate îl plasează maxim pe bancheta vagoanelor de clasa a treia, nu pe fotoliul de premier.
Până şi cele mai banale răspunsuri le livrează tot sub formă de gag-uri, unele cam răsuflate chiar şi pentru şahiştii veterani din Cişmigiu. Întrebat, de exemplu, dacă merge la pescuit, premierul Tudose răspunde: „Am hrănit 400.000 de miliarde de ţânţari la viaţa mea în baltă, la Brăila, am spus stop, de acuma vă descurcaţi singuri, că aţi crescut suficient“.
Problema nu este că avem în loc de premier o maşină de scos bancuri pe bandă rulantă. Până la urmă mai bine aşa decât „că şi“-urile enervante ale ternului Grindeanu, decât „decât-urile“ alunecosului Dragnea sau decât impertinenţa cam juvenilă a unui Ponta. Ne prăbuşim râzând, tot e ceva. Mai grav este că modul cum guvernează premierul-stand-up-comedy arată tot ca un banc şi mă tem că nu foarte bun.
Iată, de pildă, în ce limbaj de cartier abordează o temă majoră şi cum tratează o îngrijorare reală, exprimată de mai toţi actorii din piaţă, referitoare la riscul ca deficitul să treacă până la sfârşitul anului de 3%. După ce mărturiseşte că s-a întâlnit cu cei de la Fondul Monetar Internaţional pentru a discuta despre deficit, premierul Tudose rezumă discuţia cu următoarele cuvinte specifice bălţilor Brăilei:
Mihai Tudose: „Eu le-am spus ce am avut de spus, le-am făcut cunoştinţă cu ministrul de finanţe, să se ducă la Ministerul de Finanţe să se mai uite o dată pe cifre. Bine, le-am spus că vine rectificarea săptămâna viitoare, pozitivă, şi că le doresc succes în activitate. Dar, repet, dacă şi pe asta o greşesc, după atâtea greşeli, fiindcă nu-i permis, te duci ca la un doctor: «Mă, m-am dus o dată că mă doare un ochi şi mi-a tăiat piciorul. M-am dus că mă doare piciorul celălalt, mi-a scos ochiul. Bă, ajunge»“.
Realizator: De unde îşi iau informaţiile astea? Aţi aflat cumva?
Mihai Tudose: Nu ştiu.
Realizator: Cumva de la băncile pe care dumneavoastră le-aţi criticat?
Mihai Tudose: Habar nu am. Nu ştiu, poate dau în mațe de găină seara, pe malul lacului, la razele lunii, că altfel nu-mi explic. La nivelul de… la cantitatea de specialişti pe care o au, vorba dumneavoastră, că eu m-am referit doar la ultimul an. Dacă ne uităm un pic în istorie, nu prea le-au ieşit cam toate. Este foarte important ce spun. (Antena 3, Sinteza Zilei)
O fi important ce încearcă să spună premierul, dar limbajul utilizat îl descalifică. Nu aşa vorbeşte public un premier despre o discuţie cu FMI, nu aşa expediezi o temă economică de maximă importanță, nu aşa linişteşti publicul. În paranteză fie spus, mă îndoiesc profund că în realitate chiar în aceşti termeni ultimativi a pus problema.
Sunt teme, cum ar fi cifrele din economie sau legile jusiției, unde nimănui nu-i mai arde de glume, cu excepţia premierului, desigur. Tudose a ţinut să-i arunce în derizoriu pe cei care au criticat legile lui Tudorel Toader, deşi ne-a pierit tuturor râsul când am auzit propunerile ministrului justiţiei: „Valeeeu, să vedeţi ce fac ăştia aici că pleacă cu salcâmul din parc. Staţi un pic că nu pleacă nimeni cu salcâmul din parc. Domne, dar nouă aşa ne-a spus“. (TVR)
Pare că Felix Rache s-a angajat consilier să-l distreze pe primul-ministru şi că rolul lui Mihai Tudose în guvern este să transforme în politici publice poantele auzite la birou.
Aşa se aude una din vocile premierului Tudose, aşa arată forma premierului. Dacă ne uităm însă la fond, la conţinut, vom vedea un şef de guvern mai puţin haios, cam gol de substanţă şi depăşit de vremuri. Din tot ce a spus în ultimele zile rezultă un premier ultraconservator, pe alocuri chiar rudimentar, uşor neprietenos cu tehnologia (plăţile on-line), cam iresponsabil în declaraţiile despre bănci, adeptul unui naţionalism economic agresiv, fascinat de soluţii milităreşti (vezi propunerea ca Institutul „Cantacuzino“ să treacă sub o instituție de forţă, probabil MApN).
Cu ce rămânem, totuşi, după cele trei interviuri? Am aflat cum a găsit premierul un proiect prin sertarele Ministerului Transporturilor pe baza căruia se va face autostrada Bucureşti – Braşov fără să mai fie nevoie de alte studii de fezabilitate (a evitat să spună când va fi gata), cum a făcut parteneriat cu Banca Mondială pentru a face autostrada (toţi specialiştii au explicat că soluţia e deja depăşită tehnic şi nefezabilă), cum economia duduie, cum deficitul va fi sub 3% până la sfârşitul anului (când toţi specialiştii trag alarma), cum a dat de pământ cu FMI din cauză că au tot greşit prognozele, cum se înţelege de minune cu Dragnea (alt neadevăr), cum face personal ordine la Tarom, cum legile justiţiei sunt OK, simple idei inofensive emise de Tudose cam prost înţelese de ambasade (periculoasă abordare), cum a certat Ministerul de Externe că a reacţionat prea dur la ameninţările Ungariei pe tema Liceului Catolic din Târgu Mureş (doar e premier, nu?), cum a retras dosarul Roşia Montană de la UNESCO pentru a lăsa totuşi ţării şansa exploatării peste câţiva ani, când se vor inventa soluţii tehnologice fără cianuri (alt neadevăr, în realitate se teme de procesul de la Washington) şi cum a votat la două mâini proiectul anticianură în parlament (minciună crasă demonstrată ulterior).
Logoreea veselă îl ajută uneori pe şeful guvernului să acopere fondul problemei, să evite răspunsul la teme complicate, să nu angajeze vreo poziţie riscantă. Adormind vigilenţa interlocutorului cu snoave, Tudose şi-a luat libertatea de a bate câmpii fără riscul de a fi taxat. Ne-am procopsit cu un premier obsedat să distreze publicul, nu să-l lămurească, să-i rezolve problemele aplecându-se serios asupra guvernării.
Mă îndoiesc profund că această abordare este soluţia corectă pentru a câştiga mai multă autonomie la guvernare în raport cu liderul PSD, Liviu Dragnea, sau pentru a se marca drept lider alfa în interiorul partidului. Mă tem că nu va câştiga nici respectul publicului, nici al partidului dacă va continua să se arunce singur în derizoriu. În ziua în care va ajunge cu totul irelevant, o glumă proastă de politician, lui Dragnea îi va fi destul de simplu să scoată betoniera din priză, la fel cum a procedat cu Sorin Grindeanu.
