Schimbările climatice au dus la diminuarea cantităţii de apă din bazinul hidrografic al Nilului, din această cauză riscurile unor conflicte în zonă fiind extrem de crescute, relatează corriere.it.
În urmă cu câţiva ani, din grămada de documente diplomatice sustrase de Wikileaks a ieşit la iveală o scrisoare din 2009, în care un ministru egiptean se declara, în particular, împotriva acordului privind Sudanul de Sud, o republică care şi-a declarat autonomia în urmă cu un an, considerând că acesta reprezintă o ameninţare în plus pentru Cairo, dat fiind că era un alt stat pregătit să ridice pretenţii asupra apei Nilului. De altfel, apărarea marelui fluviu este dintotdeauna o obsesie a guvernului egiptean, fiind chiar mai importantă decât conflictele din Orientul Mijlociu. În 1979, preşedintele din acea perioadă a Egiptului, Anwar el Sadat, după semnarea tratatului de pace cu Israelul, a concluzionat: „Singurul lucru care poate face ca Egiptul să mai intre în vreun război ar fi doar apa“. Schimbările climatice din ultimii ani au dus la o scădere consistentă de apă în bazinul Nilului, în timp ce populaţiile riverane traversează o perioadă de creştere demografică accelerată. Iar această combinaţie explozivă riscă serios ca în următorii ani să se ajungă la un conflict în această zonă. Cel puţin aşa prevăd, potrivit unui studiu, serviciile secrete americane. În opinia specialiştilor americani, mai există posibilitatea de a interveni în următorii zece ani, după care un „water war“ – război al apei, va fi practic inevitabil. Aceeaşi îngrijorare o au şi reprezentanţii Naţiunilor Unite, care au solicitat ţărilor mai influente din zonă şi celor direct afectate de această problemă să pună în aplicare o adevărată „hidrodiplomaţie“.
Realitatea prezentului
„Status quo-ul“ care garantează Egiptului şi Sudanului 90 la sută din apa Nilului pe baza tratatelor din era colonială (1929) nu mai este sustenabil. Pe atunci, Egiptul avea cea mai numeroasă populaţie, în timp ce în prezent, cele 82 de milioane de locuitori reprezintă doar un sfert din populaţia celor 11 state (Etiopia, Eritrea, Uganda, Kenya, Tanzania, Congo, Burundi şi Ruanda, plus Egipt şi cele două state Sudan) din bazinul hidrografic al Nilului: peste 400 de milioane, care vor deveni aproape 700 de milioane în 2030.
Până acum, tentativele de a ajunge la un nou echilibru în distribuirea resurselor au eşuat lamentabil: cinci dintre statele care au participat la negocieri în 2010 au semnat un acord care a fost respins imediat de Egipt şi de Sudan. De atunci, orice tentative au fost stopate. Dintr-un anumit punct de vedere, egosimul Egiptului este de înţeles: ţara are o suprafaţă de peste un milion de kilometri pătraţi, dar este aproape în întregime deşertică. Cea mai mare parte a populaţiei trăieşte pe mica suprafaţă de pământ – doar 45.000 de kilometri pătraţi – scăldată de apele fluviului. Şi chiar şi în prezent, când are dreptul la 55 din cele 80 de milioane de metri cubi de apă ai Nilului, Egiptul suferă din cauza cantităţii insuficiente de apă, fapt recunoscut şi de reprezentanţii Naţiunilor Unite.
Situaţie de urgenţă
Însă ţările la sud de Sudan au probleme şi mai grave. Vorbim despre ţări unde o cincime dintre copii continuă să moară tocmai din cauza problemei apei, care nu numai că este insuficientă, dar în plus este şi contaminată. Ajutoarele internaţionale au rezolvat o parte din problemă, multe sate primind echipamentele necesare pentru a săpa puţuri, însă este vorba de iniţiative limitate şi nu toate autorităţile locale sunt dispuse să colaboreze.
Un caz aparte în reprezintă Etiopia. Deşi multe ţări occidentale nu agreează regimul autoritar al acestui stat, la final acceptă să colaboreze cu autorităţile de la Addis Abeba, care s-au demonstrat dispuse să lupte pentru a reduce sărăcia şi să îmbunătăţească în mare parte condiţiile de igienă ale poporului său. Cu o populaţie deja de aproape 90 de milioane de locuitori, Etiopia vrea acum să îşi spună cuvântul şi în ceea ce priveşte utilizarea apelor Nilului. Aşadar, tensiunile continuă să crească pe Continentul Negru, un continent încă sărac, dar cu o populaţie în continuă creştere, unde ţările care încep să simtă o adiere de prosperitate nu mai acceptă să fie devastate de secetă şi de condiţiile igienico-sanitare inumane. Astfel că dacă autorităţile internaţionale nu se vor grăbi să intervină, marele fluviu s-ar putea transforma într-un câmp de luptă.
