În Germania, a fost inaugurată recent clinica mincinoşilor patologici, informează lettera43.it.
Oscar Wilde spunea că mincinoşii sunt „sarea şi piperul“ vieţii. „Scopul lor nu este altul decât să fascineze, să încânte şi să producă plăcere. Mincinosul este baza societăţii civile“. De aceeaşi părere este şi psihiatrul german Hans Stoffels care şi-a dedicat întreaga viaţă fanteziilor mincinoşilor patologici, iar recent a inaugurat şi o clinică menită să le vină în ajutor. Clinica a fost înfiinţată în Berlin, la Charlottenburg, fiind frecventată de mitomanii de toate vârstele, de la copiii aflaţi la început de „carieră“ în ale minciunii, aduşi de părinţii lor să se vindece, şi până la mincinoşii patologici profesionişti. Stoffels însuşi a mărturisit că se amuză copios în timpul şedinţelor de terapie şi că este fascinat de poveştile şi mărturisirile pacienţilor săi, care sunt mult mai interesante decât banalitatea cotidiană. „Minciuna face parte din natura umană, ar fi absurd să pretindem contrariul. Obiectivul este să stabilim graniţa între fantezie şi realitate“, spune Stoffels.
Fuga de realitate
De multe ori, cine minte peste măsură pierde contactul cu lumea externă. Este, de exemplu, cazul unei paciente cu risc crescut de suicid, convinsă că este angajata unei bănci şi că, în 2001, a supravieţuit atentatelor de la Turnurile Gemene din New York. La fiecare şedinţă, pacienta povesteşte obsesiv că aude urlete de pe coridoare şi simte disperarea persoanelor rămase printre ruinele World Trade Center din New York. Nimic din povestea sa nu este însă adevărat, la fel întâmplându-se şi în cazul unui mitoman care spune că se trage din celebra dinastie Romanov, dar şi din familia regală a Spaniei. O vorbă din bătrâni spune că „minciuna are picioare scurte“, iar cea mai frecventă greşeală a mincinoşilor, fie ei patologici sau nu, este de a se încurca în propriile „creaţii“. Pe de altă parte, odată intraţi într-o logică imaginară, pierderea controlului este iminentă. „În fond, adevărul nu reprezintă o valoare în sine. În viaţă, cel mai important lucru sunt relaţiile umane, care ar trebui să se bazeze pe raporturi reale. Însă, nu toţi pot face asta. În aceste condiţii, pentru a surprinde şi pentru a ieşi în evidenţă îşi construiesc castele de nisip“, a spus Stoffels. Există, bineînţeles, şi cazuri de pacienţi care, în copilărie, au suferit traume foarte mari, care „le-au făcut existenţa insuportabilă şi i-a determinat să evadeze în lumi paralele şi inventate“, mai spune psihiatrul.
Minciuni… vinovate
Nu toate minciunile însă sunt nevinovate. Unii, chiar şi la vârste adulte, se folosesc de fel de fel de scuze infantile mai mult decât „gogonate“, cum este cazul unui student la medicină, care le-a spus părinţilor că nu frecventează cursurile de la facultate, pentru că echipa de baschet din Berlin l-a „racolat“ ca jucător profesionist. Există cazuri de mitomani, a căror imaginaţie pare să depăşească orice limită. De altfel, deloc întâmplător, pasiunea lui Stoffels pentru marii mincinoşi a avut loc în anii ‘90, la Viena, când a cunoscut un bărbat care pretindea că este un scriitor evreu, care a supravieţuit unui lagăr de concentrare. Fantomaticul Benjamin Wilkomirski a publicat o carte cu amintirile sale violente şi extrem de vii din lagăr pentru editura Suhrkamp, cartea sa fiind publicată în 13 limbi. Ulterior, s-a descoperit că numele său adevărat este Bruno Dössekker, un şarlatan elveţian care nu a fost niciodată într-un lagăr de concentrare şi nici nu era evreu. De-a lungul timpului, Stoffels spune că, în „15 ani de practică, a vindecat vreo 50 de cazuri grave“, restul sunt mincinoşi mai mult sau mai puţin normali. Ei sunt trimişi la clinică de rudele care încearcă să îi readucă pe drumul cel bun. Însă, cel mai dificil este să reuşeşti să convingi un mincinos de minciunile lui evidente. Cine nu îşi aminteşte, de exemplu, celebra declaraţie „nu am plătit în viaţa mea să am o femeie“ a fostului premier al Italiei, Silvio Berlusconi? Ulterior, presa italiană a dezvăluit că unele femei care participau la petrecerile organizate de premierul italian erau plătite. Ele erau recrutate de oameni de afaceri şi primeau aproximativ o mie de euro pe eveniment.
