Cunoscutul antidepresiv Prozac a devenit noul „opiu“ al artiştilor. În unele cazuri stimulează inspiraţia, în altele anesteziază geniul,
relatează lettera43.it.
Pe vremuri era opiul, astăzi este Prozacul. Cunoscutul antidepresiv a devenit pentru mulţi artişti un instrument indispensabil pentru a trăi „o altfel“ de experienţă, pentru a da un sens în plus realităţii sau, pur şi simplu, pentru a se simţi creativi. La 25 de ani de la lansarea pe piaţă a primei pastile de Fluoxetin, în cotidianul britanic The Guardian, scriitorul Alex Preston a publicat o analizată despre influenţele medicamentului asupra creaţiei artistice, care s-au demonstrat şi pozitive, şi negative, în acelaşi timp. În primul rând, trebuie spus că Prozacul nu este nicidecum o pastilă „consumată“ doar de artişti, ci, în realitate, este folosită de peste 40 de milioane de persoane din întreaga lume. Mai ales dincolo de Ocean, o persoană din zece o utilizează de obicei şi a fost inventată chiar şi o versiune pentru câini, înregistrată sub numele de Reconcile. Din punct de vedere chimic, Fluoxetinul este un inhibitor selectiv al recaptării de serotonină. Se presupune că acţiunea antidepresivă a fluoxetinei este legată de inhibiţia recaptării neuronale de serotonină la nivelul sistemului nervos central. Însă, care sunt motivele pentru care acest antidepresiv este atât de popular în lumea artei şi, mai ales, printre scriitori şi muzicieni, astfel că de multe ori este prescris în cazul în care un artist se află în plin „blocaj creativ“?
În opinia jurnaliştilor, răspunsul la această întrebare are la bază afirmaţia lui Sigmund Freud potrivit căreia creativitatea artistică este întotdeauna rodul unei nevroze. Istoria ne-a învăţat să ne aşteptăm că artiştii, aşa cum spunea Baudelaire, sunt atinşi de „vântul stârnit de aripa nebuniei“.
Anestezierea emoţiilor
În zilele noastre însă, ceva s-a schimbat. Prezentul ne-a învăţat că orice dezechilibru mental poate fi vindecat, iar pentru asta este nevoie de medicamente. În loc să căutăm experienţa dincolo de realitate, acum sunt la modă pastile de diferite culori care anesteziază emoţiile ieşite din comun şi ne aduc pe drumul „drept“ al normalităţii. Au trecut vremurile Virginiei Woolf, Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald, dar şi ale lui David Foster Wallance, Amy Winehouse, Alexander Mc Queen şi Billie Holiday, toţi în luptă cu dependenţa de substanţe stupefiante sau de alcool. Dacă, de-a lungul secolelor, sexul, drogul şi rock’n’roll-ul au fost de multe ori acompaniatorii fideli ai marilor artişti, astăzi a venit rândul farmacologiei. Iar această alianţă nu este avantajoasă pentru toată lumea. Este suficient să ne gândim la cântăreţi precum Michael Jackson, Sheryl Crow, Robbie Williams şi Olivia Newton-John, care şi-au recunoscut dependenţa de medicamente. Pentru unii artişti, a scrie sub efectul Fluoxetinului este ca şi cum ar „înota într-o mlaştină“, după cum a povestit însuşi Preston: „Cuvintele vin greu sau nu vin deloc, emoţiile sunt percepute ca şi cum ar fi la mare distanţă, străine sau trecute. Pe scurt, creierul are probleme în a-şi păstra ritmul obişnuit sau se pierde într-un gol liniştit“.
Sursă de inspiraţie
Această senzaţie de calm s-a demonstrat pentru alţii sursă de inspiraţie. „Prozacul este miracolul care mi-a schimbat viaţa“, a declarat scriitoarea americană Elizabeth Wurtzel
în timp ce poeta galeză Gwyneth Lewis a declarat: „Nu lucrez când sunt supărată, lucrez când sunt fericită. Prozacul mă face fericită“. Încrederea mai mare în forţele proprii, care se dobândeşte sub efectul fluoxetinei, şi conştientizarea mai mică a sentimentelor celorlalţi permit artiştilor să acţioneze fără a le păsa de opinia celorlalţi şi să depăşească blocajele creative. Din acest motiv, de multe ori se întâmplă ca acest medicament să fie prescris artiştilor aflaţi în dificultate.
„Cu Prozacul nu te mai simţi blocat şi începi din nou să lucrezi. Începi să scrii sau să creezi în general şi, chiar dacă iese o banalitate, nu îţi pasă şi continui“, a spus psihiatrul şi autorul Oliver James. „Pentru unii artişti, are loc o adevărată schimbare de personalitate. Să nu îţi mai pese de ce spune lumea despre tine. În acelaşi timp, însă, este şi un joc foarte periculos, pentru că, deşi blocajul creativ este depăşit, există riscul să fie afectată calitatea produsului artistic“, a mai spus acesta.
