8.7 C
Craiova
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePonta: Azi întocmesc documentele pentru cei patru miniştri PNL

Ponta: Azi întocmesc documentele pentru cei patru miniştri PNL

Premierul Victor Ponta a anunţat că intenţionează să întocmească, în cursul zilei de marţi, documentele pentru numirea în funcţie a celor patru miniştri propuşi de către PNL şi să le înainteze Preşedinţiei, dacă liderul PNL, Crin Antonescu, îi va da „OK-ul” la ora 17.00, conform Mediafax.
El a precizat totodată că vrea să îl propună pe Iohannis ca ministru de Interne.
Ponta a precizat că în discuţiile cu liderul PNL Crin Antonescu a expus varianta în care renunţă la cea de-a patra funcţie de vicepremier, care urma să îi revină preşedintelui PC, Daniel Constantin, PNL urmând să facă nominalizările pentru funcţiile existente în Guvern, respectiv pentru vicepremier şi, concomitent, ministru de Finanţe, precum şi pentru portofoliile de la Interne, Economie şi Sănătate.
Ponta a spus că el a propus ca Daniel Constantin să ocupe o funcţie de vicepremier, în varianta unei restructurări ample a Guvernului, şi nu Dan Voiculescu.
Premierul a precizat că Antonescu a optat pentru o restructurare a Guvernului care să treacă prin Parlament, deşi i-a notificat faptul că, dacă PNL îi trimite propunerile pentru funcţiile existente în actuala structură a Executivului, le va trimite în acelaşi moment către Cotroceni, pentru numire.
Ponta a spus că, în varianta expusă de el şi în condiţiile în care PNL nu acceptă o formulă de restructurare extinsă, atunci primarul Sibiului, Klaus Iohannis, poate fi propus de PNL fie pentru funcţia de ministru de Interne, fie pentru funcţia de vicepremier şi, concomitent, ministru de Finanţe, funcţii care există în structura actuală a Executivului.
El a precizat că aceste funcţii rămân ale liberalilor, care pot opta inclusiv pentru posibilitatea de a numi interimari care să gireze aceste posturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS