2.9 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateNoutăţi în frumuseţe

Noutăţi în frumuseţe

Cel mai nou aparat medical profesional care luptă împotriva celulitei, Duolith, a ajuns şi în România. Acesta este cea mai recentă descoperire privind remodelarea corporală şi reducerea pachetului adipos şi are la bază principiul undei de şoc, folosită pentru prima dată în medicina estetică.

Duolith se adresează atât persoanelor a căror piele este afectată de celulită, cât şi sportivilor care au nevoie de recuperare medicală rapidă. Tratamentul cu acest aparat medical nu necesită anestezie şi nici spitalizare. Medicii români care lucrează acum cu acest aparat spun că este extrem de eficient, ducând la o micşorare vizibilă a pachetului adipos, după doar şase şedinţe. Tratamentul cu Duolith ar duce astfel la o remodelare corporală vizibilă, fără durere şi fără efecte secundare.

„Folosirea undelor sonore în medicină este veche şi fiecare dintre noi cunoaşte beneficiile pentru că a apelat măcar o dată în viaţă la o ecografie. Mai nou, aparate care folosesc ultrasunetul focusat pot sparge pietrele de la nivelul rinichilor pentru ca acestea să fie eliminate mai uşor. De aici nu a mai fost decât un pas până la dezvoltarea aparatelor pentru tratamentul depozitelor adipoase nedorite“, a declarat dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog la DERMASTYLE Bucureşti, prima şi singura clinică din România care foloseşte acest aparat pentru tratamentul celulitei.

Cura terapeutică necesită între şase şi 20 de şedinţe, a câte 10 – 20 de minute, în funcţie de gradul de afectare a zonei tratate. Pentru rezultate rapide şi de lungă durată este recomandat ca tratamentul cu undele de şoc să fie aplicat de trei ori pe săptămână, o lună fiind suficientă pentru a câştiga lupta împotriva celulitei.

Până acum, undele de şoc au mai fost folosite în urologie, neurologie, angiologie, stomatologie, medicină veterinară şi kinetoterapie. Din 2008, undele de şoc sunt folosite şi în medicina estetică din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS