Și-a dorit din copilărie să salveze viețile oamenilor. Și a reușit. Otilia Mărgăritescu este medic primar și șefa Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Craiova. Vorbește cu modestie despre meseria sa. Vocea caldă și zâmbetul timid ascund o femeie puternică, având zilnic misiunea de a opera creierele bolnavilor. Medicul neurochirug vorbește despre situația secției pe care o conduce și ne introduce preț de câteva minute în atmosfera unui astfel de loc.
GdS: Neurochirurgia este o specializare grea și îți trebuie un caracter aparte să poți face asta. De ce ați ales această meserie, mai ales că ați ajuns și sefă de secție?
Otilia Mărgăritescu: Asta cu șefia a fost să fie, nu mi-am dorit în mod special. Dar să fac neurochirurgie mi-am dorit de la 17 ani. Asta pentru că am citit cartea „Vraciul“ și m-a influențat foarte mult. De copil îmi doream să fac chirurgie, dar această carte m-a determinat să aleg neurochirurgia pentru că acolo era vorba de un neurochirurg care a devenit amnezic, dar în amnezia lui îi rămăseseră cunoștințele medicale și rezolva cazurile, de aceea și oamenii îi spuneau Vraciul. Mi s-a părut fascinant să umbli pe creierul oamenilor și să-i și faci bine.
GdS: Câte intervenții chirurgicale faceți zilnic?
O.M.: Nu am contabilizat numeric. Suntem două echipe de medici. Suntem patru medici care ducem secția și gărzile, făcând undeva la șapte-opt gărzi pe lună. Facem minimum două-trei intervenții pe zi la care se adaugă urgențele.
„Majoritatea pacienților cu patologie tumorală și vasculară preferă să se îndrepte spre București“
GdS: Câte creiere ați văzut până acum?
O.M.: Nu știu, mi-e greu să vă spun. De când am început rezidențiatul, sunt de zece ani în Craiova și cred că am 17 ani de când tot intru în sala de operație.
GdS: În cadrul clinicii pe care o conduceți care este cea mai frecventă patologie?
O.M.: Cea mai frecventă este cea legată de traumatologia craniană, în special, dar și traumatologia de coloană vertebrală. Rezolvăm și patologia discală, herniile de disc lombarele. Patologia craniană este diversă. Sunt pacienți care suferă accidente rutiere, care sunt victimele unor agresiuni, care au leziuni cerebrale ce trebuie tratate sau operate.
GdS: A crescut în ultimul timp numărul pacienților cu tumori cerebrale?
O.M.: Da. Din păcate și acum avem pe secție doi pacienți cu leziuni de acest gen. Patologia de tip tumoral a crescut mult poate și datorită posibilităților de a investiga, CT, RMN. Noi încerăm să rezolvăm aici aceste cazuri, dar sincer marea majoritate a pacienților cu patologie tumorală și vasculară preferă să se îndrepte spre București, în general. Noi instituim tratamentul incipient, dacă pacientul decide să se opereze la noi rezolvăm cazul, dacă nu, este îndrumat în altă parte.
„Microscopul este cel care ne lipsește cel mai mult“
GdS: Pacienți aleg să plece în alte centre și din cauza lipsurilor pe care clinica le are?
O.M.: Există această situație în care pacienții aleg să meargă spre centrele universitare de top, să zic așa. Într-adevăr, ține și de dotare. De exemplu, noi în sala de operație nu avem un microscop și în patologia neurochirurgicală este esențial să operezi sub microscop. Și atunci este o chestie de onestitate față de pacient să-l îndrumi acolo unde este cel mai bine pentru el și unde poate fi rezolvat, dacă nu 100 la sută, 95 la sută. Așa este mult mai corect față de pacient.
GdS: Aparatura este esențială pentru a salva viețile oamenilor. De ce ar mai avea nevoie clinica din acest punct de vedere?
O.M.: Microscopul este cel care ne lipsește cel mai mult. Bineînțeles că ar fi necesar și un aparat de radiologie mobil, de exemplu, în traumatologia de coloană. Chiar și în herniile de disc uneori este nevoie să-ți iei reperaj radiologic și atunci un aparat mobil intraoperator este necesar. Instrumentar avem, dar există și altele mult mai bune și mai eficiente.
„Cei care sunt în frunte ar trebui să-și aducă aminte
ce înseamnă să cobori lângă pacienți“
GdS: Care ar fi plusurile și minusurile secției, în comparație cu alte secții de acest fel din țară?
O.M.: Plusurile secției sunt legate de implicarea noastră față de pacienți. Ne descurcăm la fața locului cu ceea ce avem și știți că există principiul acela latin „primum non nocere“, adică mai întâi să nu faci rău. Minusurile sunt toate cele pe care le are sistemul medical și țin de personalul insuficient, de dotare, având în vedere că în lume sunt multe lucruri de top. Eu spun că sistemul medical românesc este la limita de subzistență și rezistă cu oamenii.
GdS: Ce ați schimba la sistemul medical românesc dacă ar sta în mâinile dumneavoastră acest lucru?
O.M.: Cei care sunt în frunte, mă refer aici la cei de la Casa de Asigurări și Ministerul Sănătății care sunt medici în mare majoritate, ar trebui să-și aducă aminte ce înseamnă să cobori lângă pacienți și să nu faci numai hârtii. Ar fi foarte bine să existe mai multe fonduri pentru sănătate, deși, am văzut că în ultimii ani se încearcă acest lucru, dar poate că ar fi mai bine să fie mai atent gestionate. Ar mai fi și mentalitatea pacientului de a ne respecta mai mult. Din păcate, în ultimul timp, marea majoritare consideră că lor li se cuvine tot, că ei nu au nici un fel de obligații vis-a-vis de personalul medical și nu mi se pare corect. Până la urmă trebuie să ne respectăm ca oameni.
Clinica de Neurochirurgie, igienizată
GdS: Pacienții sunt cumva răzvrătiți împotriva medicilor din cauza lipsurilor de care se lovesc atunci când ajung în spital, cea mai acută este, poate, lipsa medicamentelor. Este greu pentru cineva care plătește lunar asigurare de sănătate să accepte că spitalul nu poate să îi ofere serviciile de care are nevoie.
O.M.: Sunt de acord cu ceea ce spuneți. Dar pacientul trebuie să se adapteze la secția în care ajunge. La noi pe secție nu se pune această problemă. Avem medicamente și aici este și meritul direcției și al asistentei-șefe. Probabil că sunt și alte secții sau alte spitale în care sunt probleme, nu am calitatea de a judeca. Dar eu vreau ca pacientul să se adapteze la secție, la medic. Eu înțeleg. Și noi suntem plătitori de asigurări de sănătate și nu avem nici un beneficiu în plus. Eu dacă vreau să fac analize care nu sunt decontate prin Casă le plătesc. Și noi stăm la programare la RMN.
GdS: Igienizarea este o problemă mult discutată atunci când vine vorba de spitale. Care este situația Clinicii de neurochirurgie?
O.M.: Din acest punct de vedere sunt foarte fericită pentru că de trei luni s-a lucrat în secție și s-a igienizat. Este meritul managerului care s-a implicat în aceste renovări făcute în mai multe secții. Ni s-a asigurat tot ceea ce ne era necesar și ca material, și ca personal care a lucrat. Noi, medicii de pe secție, avem și o asociație unde donăm 2 la sută și așa am mai reușit să mai facem unele lucruri, am pus câte o ușă, am mai renovat câte un salon.
„Avem nevoie măcar de încă un medic, ideal ar fi încă doi“
GdS: Exodul halatelor albe este o problemă reală în România. Vă confruntați cu deficitul de personal?
O.M.: Ne confruntăm cu această problemă de la doctori, asistente, infirmiere. Așteptăm deblocarea posturilor pentru că este o problemă administrativă pentru care nu putem angaja personal. Ne descurcăm cu ceva avem. Avem nevoie măcar de încă un medic, ideal ar fi încă doi. Să avem opt gărzi pe lună este solicitant.
GdS: Mai sunt interesați tinerii studenți de neurochirurgie?
O.M.: Chirurgia este o specialitate de șapte ani. Este grea, trebuie să înveți și să lucrezi foarte mult. Iar trendul actual este de a alege ceva care să se preteze la privat, să nu ai o responsabilitate atât de mare cum sunt ramurile chirurgicale. Dar cine este pasionat și vrea să facă face. Încă sunt tineri care fac din pasiune neurochirurgie.
GdS: Având în vedere situația sistemului medical românesc, v-ați gândit vreodată să plecați în străinătate?
O.M.: Doar când am terminat facultatea m-am gândit. Și soțul meu este tot medic și am avut un gând atunci. După care am zis că trebuie să facem ceva și aici, iar în momentul în care am intrat în rezidențiat mi s-a părut că locul meu este aici.
„Apreciez rigoarea germană“
GdS: Aveți un model de sistem de sănătate din altă țară care v-ați dori să fie adus și la noi?
O.M.: Modelul german. Acolo lucrurile sunt atât de ordonate încât te obosesc, vorba băiatului meu. Apreciez rigoarea germană și faptul că totul este foarte bine pus la punct acolo.
GdS: Cercetarea este un punct esențial în neurochirurgie, ne vorbeați anterior. Cum stăm noi la acest capitol?
O.M.: Din câte știu eu Centrul de Excelență din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ Bucureşti are medici care lucrează pe acest domeniu, posibil și colegii de la Iași și Cluj. Noi suntem foarte practici și, în plus, îți trebuie anumite condiții, laboratoare experimentale. În România, există mai puțin. În străinătate nici nu realizăm unde s-a ajuns ca aplicabilitate a ceea ce unii se străduiesc să cerceteze.
