8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSpitalul din Dăbuleni, la nivel european

Spitalul din Dăbuleni, la nivel european

Spitalul din Dăbuleni demonstrează că și o unitate medicală dintr-un oraș mic poate să asigure bolnavilor condiții europene. Cei peste 5.000 de pacienți tratați anual în unitatea sanitară sunt internați în saloane cu mobilier și paturi noi, iar în sălile de operație medicii chirurgi salvează viața bolnavilor cu ajutorul aparaturii performante.

În Dăbuleni, oamenii se mândresc cu un spital de nivel european. După modelul pe care îl aplică spitalele din Occident și aici se încearcă, pe cât posibil, scăderea numărului cazurilor care necesită spitalizare continuă, pacienţii fiind trataţi mai mult în ambulatoriu şi prin spitalizare de zi. În felul acesta scad costurile cu medicamentele și materialele sanitare. Problema este că bolnavul ajunge, de obicei, la spital atunci când durerile sunt foarte mari și este nevoie de internare pentru a se vindeca. „Pe an, avem pe spitalizare continuă în jur de 3.600 de pacienți și pe spitalizare de zi – 1.800 de pacienți. Spitalul are zece secţii și 92 de paturi pentru spitalizare continuă. Încercăm, pe cât posibil, să creștem sectorul spitalizărilor de zi pentru că automat scad costurile“, a explicat Ileana Măricuţoiu, managerul Spitalului din Dăbuleni.

Camera de Gardă, solicitată de mulți neasigurați medical

În ultimii doi ani, spitalul a lărgit paleta de servicii medicale. Într-o clădire nou construită cu bani de la consiliul județean se află un Compartiment de Chirurgie și ATI dotat cu aparatură. Tot aici se află și Secția de Obstetrică, Ginecologie și Nou-născuți. Tot în Dăbuleni, în această vară a fost construit și deschis și un Compartiment de Psihiatrie cu bani de la consiliul local. Spitalul este subordonat Consiliului Județean Dolj, care a făcut toate investițiile. „Consiliul județean ne-a ajutat și am construit clădirea nouă în care se află un Compartiment de Chirurgie și ATI. Aici avem și un bloc alimentar cu toate circuitele funcționale, dar și Secția de Obstetrică, Ginecologie și Nou-născuți. Pacienții găsesc condiții bune legate de partea hotelieră și aparatură“, a spus Ileana Măricuţoiu, managerul Spitalului din Dăbuleni.
Secția de Medicină Internă este locul în care ajung cei mai mulți pacienți. Mulți dintre bolnavii neasigurați din zonă vin pentru îngrijiri medicale în Camera de Gardă a spitalului. „Zilnic vin în jur de 50 de pacienți la Camera de Gardă, un număr destul de mare. Majoritatea celor care ajung aici sunt neasigurați“, a adăugat managerul spitalului.

Spitalul are ecograf performant

Aparatura de ultimă generație de care medicii au nevoie în activitatea zilnică este destul de costisitoare. În unitatea sanitară din Dăbuleni s-a investit în ultimul timp în tehnica medicală. Ultima achiziție făcută pentru spital a fost un ecograf Doppler 3D color, dar și un analizor de biochimie semiautomat pentru laboratorul de analize. „Acestea sunt utile pentru pacienții din zonă. Când lucrezi în sistemul de sănătate îți dorești aparatură nouă. Spitalul ar mai avea nevoie de un aparat de radiologie cu două posturi. Acum avem unul cu un singur post. Este bun, dar mereu stăm cu teama că se poate defecta și fără el nu mai putem continua activitatea pe acest sector“, a completat Ileana Măricuţoiu.

Bugetul nu permite noi angajări

Banii veniți în urma contractului cu Casa de Asigurări Dolj acoperă în mare parte salariile angajaților și cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare. Spitalul are 115 angajați. Se lucrează cu schemnă de personal la limită, dar nu se mai pot face angajări pentru că bugetul nu permite plata altor angajați. „La ultima contractare  de la CAS am primt 340.000 de lei. Având în vedere că este un spital mai mic, din acești bani ne asigurăm salariile, medicamentele, materialele sanitare și în completare cu fonduri vine consiliul județean. Lucrăm cu personal la minimum. Avem nevoie, mai ales, de asistente. Posturile sunt deblocate, dar nu avem buget pentru noi angajări“, a mai spus managerul spitalului.
În Spitalul din Dăbuleni lucrează câțiva medici care fac naveta de la Craiova. Cei doi chirurgi care vin din Craiova sunt baza activității spitalului. Managerul unității medicale spune că este destul de greu să convingi personalul medical din alte zone să aleagă să lucreze aici din cauza navetei. „Avem medici aduși cu greu din Craiova. Problema este legată de navetă. Sunt 160 de kilometri pe care trebuie să-i parcurgă zilnic. Din păcate, nu există nici un act normativ prin care să putem să decontăm naveta“, a mai precizat Ileana Măricuţoiu, managerul Spitalului din Dăbuleni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS