2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinisterul Sănătăţii: Imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent, reluată săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii: Imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent, reluată săptămâna viitoare

Direcţiile de sănătate publică vor primi de săptămâna viitoare peste 107.000 doze de vaccin hexavalent pentru imunizarea copiilor, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS).

„Începând de săptămâna viitoare, va fi reluată imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent, în cadrul Programului Naţional de Imunizare. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, distribuitorul a informat ca a rezolvat problema distribuirii vaccinului hexavalent iar săptămâna viitoare va asigura un necesar de 107.300 de doze, care vor ajunge la direcţiile de sănătate publică pentru a fi distribuite cabinetelor medicale în vederea continuării procesului de imunizare”, arată MS într-un comunicat.

În conformitate cu acordul cadru existent, până la sfârşitul acestui an, producătorul trebuie să mai pună la dispoziţia MS un număr de 500.000 de doze de vaccin.

Vaccinul hexavalent va fi utilizat pentru copiii nevaccinaţi până acum, cât şi pentru vaccinarea de rutină, a nou-născuţilor. Recuperarea celor nevaccinaţi se va realiza prin cabinetele medicilor de familie, sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Vaccinul hexavalent este un preparat utilizat contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi se administrează gratuit în calendarul naţional de imunizare al MS.

Potrivit Ministerul Sănătăţii disfuncţionalităţile înregistrate la livrarea vaccinului s-au datorat imposibilităţii producătorului de a produce si livra acest produs în timp util, în aceasta situatie aflandu-se mai multe state, atât la nivel european, cât şi mondial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS