Cancerul colorectal este cel mai întâlnit tip de cancer în rândul doljenilor. Numai anul trecut au fost diagnosticați 349 de pacienți. La nivel național, anual apar 4.500 de noi cazuri. Jumătate dintre cei afectaţi mor. În ultimii 25 de ani, numărul bolnavilor de cancer de colon din România s-a dublat şi chiar s-a triplat, spun reprezentanţii Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie din Cluj.
Cancerul de colon face cele mai multe victime printre doljeni. Nu ține cont de nimic, afectează tineri și bătrâni deopotrivă. Pare cronica unui dezastru anunțat, într-o țară în care nu a fost gândită nici o măsură de prevenție pentru acestă boală. Spitalele nu au paturi suficiente pentru câți bolnavi sunt. Chinuiți de dureri, uneori pacienții sunt nevoiți să împartă același pat de suferință. În ultimii 20 de ani, numărul persoanelor diagnosticate cu cancer de colon s-a dublat. Trăim o viață haotică în care alimentația este nesănătoasă și stresul ajunge să ne roadă pe interior. Ne dăm seama prea târziu de greșelile făcute. Victoria a dus cancerul pe picioare doi ani. Când medicul i-a spus ce are, a simțit cum i se prelinge din inimă prin tot corpul un sloi. „Te cutremură. Simți că tot corpul tău o ia razna. Te întrebi de ce tocmai tu. Unde ai greșit?“.
„Deși eram asigurată medical, am plătit tot“
Abia împlinise 51 de ani. Cu o lună înainte i se născuse primul nepot, prin care spera să reînceapă să trăiască copilăria. În ultimul timp însă, avea o oboseală inexplicabilă, după care au apărut crampele și durerile abdominale tot mai frecvente. Luni bune a ignorat semnalele corpului care, dacă ar fi avut voce, ar fi țipat că suferă de cancer. „Până la urmă am plecat la medic. Am făcut tot felul de analize. În urma colonoscopiei, rezultatul a fost cert. Deși eram asigurată medical, am plătit tot pentru că laboratoarele nu aveau plafon, trebuia să aștept două-trei luni. Și nu mai ai timp de așteptat, cancerul ți-l fură. A urmat viața în spital. M-am gândit să mă sinucid când am văzut ce e în spital, mizeria din saloane, comportamentul unor cadre medicale și băile în care nu îmi venea să intru“, își amintește Victoria.
„Cerșești viață. Nimeni nu îți poate înțelege chinurile“
Ca în majoritatea cazurilor, și la Victoria cancerul era avansat când a fost descoperit. A fost nevoită să intre pentru prima dată în viață în sala de operație. I-a rămas întipărit în minte zgomotul tărgii pe care a fost dusă la operație. „Când te trezești din anestezie, îți dorești ca acea operație și suferința din acele ore să fi însemnat totul. Dar nu e așa. Lupta continuă. Urmează chimioterapia, care te doboară“. Reacțiile cumplite ale chimioterapiei au făcut-o pe Victoria să simtă că nu mai are șanse. Vomita, îi căzuse părul, iar în unele zile nu se mai putea ridica deloc din pat. „Simți că ești o legumă. Dar lupți, gândindu-te că o să scapi“, spune femeia. Uneori simțea durerea până în măduva oaselor. Mușca perna și plângea ore în șir. „Cerșești viață. Nimeni nu îți poate înțelege chinurile. Boala și lipsurile din sistem te rup în bucăți. Și în fiecare noapte adormi cu gândul că s-ar putea să nu te mai trezești. Dar trebuie să speri“.
„Doamna Victoria, sunteți o victorioasă. Ați învins cancerul!“
Fiecare dimineață începea pentru Victoria cu o rugăciune. Până să se îmbolnăvească nu fusese prea credincioasă. După boală, rugăciunea a devenit refugiul ei. A luptat și a sperat că se va face bine. „La șase luni de la operație și după ce am urmat tratamentul, medicul m-a chemat în cabinet. Zâmbea. Mi-a apucat mâna, mi-a strâns-o tare și mi-a spus fericit: «Doamna Victoria, sunteți o victorioasă. Ați învins cancerul!»“, povestește femeia despre ziua în care a simțit că a renăscut. „Mi-am schimbat total viața. Mă bucur de fiecare zi, de fiecare moment, și tot ce mi se întâmplă rău încerc să îl accept fără să mă mai cred că e sfârșitul lumii. Tinerii trebuie să devină mai cumpătați și să înțeleagă că boala poate să fie prevenită. Ține numai de noi“, sunt vorbele supraviețuitoarei.
„Bolnavii nu au acces la investigații, la tratament, la screening“
Hibele sistemului medical descurajează oamenii să se trateze din timp. Iar atunci când ajung în spital înțeleg că boala i-a dus în mijlocul unui război, în care trebuie să dea multe bătălii. Nu mai puțin de 4.500 de români trăiesc anual acest coșmar. Jumătate din ei se pierd. „Bolnavii nu au acces la investigații, la tratament, la screening. În cancerul colorectal pot fi făcute multe investigații de prevenție, dar pentru că nu sunt gratuite și pacienții nu au bani, nu se fac. Pentru investigațiile decontate sunt nevoiți să aștepte câte trei-patru luni. Multe cazuri ar putea fi descoperite și tratate la timp dacă am avea un program de prevenție bine pus la punct“, atrage atenția Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.
„Se cunoaşte ceea ce trebuie făcut, dar finanţarea programelor este redusă“
Cancerul rămâne o rană deschisă în care zilnic se mai învârte un cuțit. În lipsa reacției statului, oamenii trebuie să conștientizeze singuri pericolul și să meargă din timp la medic. Potrivit statisticilor, 90% din cazurile de cancer la colon apar după vârsta de 50 de ani. Specialiștii îi sfătuiesc pe pacienți să meargă la medicul gastroenterolog începând de la 40 de ani dacă au avut cazuri de cancer colorectal în familie, și începând cu 50 de ani dacă nu au avut asemenea antecedente. În acest caz, medicii recomandă efectuarea unei colonoscopii.
În alte țări, oamenii peste 40 de ani au dreptul să facă o dată pe an o colonoscopie gratuită. În România, la nivelul Ministerului Sănătății (MS) există un grup pentru controlul și prevenția celor mai frecvente cancere din România, însă prevenția presupune costuri ridicate, pe care sistemul nu are de unde să le susțină. „Costurile prevenţiei sunt considerabile, vorbim de costuri materiale, de logistică şi de personal care depăşesc puterea de sustenabilitate a sistemului sanitar la momentul actual. Din bugetul Casei Naţionale de Sănătate se acoperă, cu mare dificultate, domeniul de diagnostic şi tratament al cancerului. Prevenţia şi depistarea precoce impun politici speciale de sănătate, cu buget separat, programe naţionale. Acestea există. Se cunoaşte exact ceea ce trebuie făcut, cine şi cum să facă, dar finanţarea programelor de prevenţie este redusă. Se încearcă finanţarea din programul naţional de oncologie, dar banii sunt destinaţi chimio şi radioterapiei, nu au cum să susţină şi mijloacele de prevenţie“, explică prof. dr. Eugen Brătucu, medic chirurg la Institutul Oncologic și membru în Comisia de Oncologie de la MS.
România dă 66 de euro pe zi pentru un pacient, Franța – 800 de euro!
Oamenii din spatele zidurilor groase ale MS recunosc că problemele sistemului medical se traduc în neșansa unor bolnavi de a învinge boala. „Accesul la unele investigaţii este redus, la computertomografie, rezonanţă magnetică, Pet-Ct-ul, unele explorări endoscopice, determinările genetice, imunohistochimia, markerii tumorali. Toate acestea sunt explorări costisitoare pe care spitalele, cu bugetul pe care îl au, nu le pot acoperi integral și nici nu sunt dotate cu aparatură necesară. Într-un spital din Franţa, costurile pentru spitalizarea şi tratarea unui pacient din secţia de chirurgie, pe zi, sunt de 800 de euro. Durata medie de spitalizare este de cinci-șapte zile. Reies astfel costuri de 4.000-5.600 de euro pe perioada internării de șapte zile. În România, pentru un bolnav internat timp de cinci-șapte zile, spitalul primește 1.800 de lei. Adică avem 400 de euro pe perioada internării pacientului, ceea ce înseamnă circa 66 de euro pe zi, faţă de 800 de euro pe zi cât este la francezi. Aceşti bani acoperă salariile personalului medical, utilităţile, hrana, materialele sanitare şi medicamentele“, adaugă prof. dr. Eugen Brătucu.
„Aparatura de radioterapie trebuie schimbată la cinci ani. La noi nu se schimbă nici la zece ani“
Medicii români au învățat să se descurge cu puțin, să gândească terapii eficiente cu ce se găsește pe piață. Peste 70% dintre bolnavii de cancer din România au nevoie de ședințe de radioterapie. Aparatele sunt însă puține și vechi. Medicii sunt nevoiți să tragă până la epuizare de aparatura care ar fi trebuit aruncată de mult. În Clinica de Radioterapie Oncologică a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova fac tratament, în medie, pe zi, 150 de bolnavi veniți din întreaga Oltenie și chiar din Ilfov, Pitești sau Petroșani. Există însă un singur accelerator liniar, iar acesta este suprasolicitat. Ar mai fi nevoie de încă unul, astfel încât bolnavii să nu mai fie trecuți pe liste de așteptare care se întind și pe două-trei luni. „Aparatura de radioterapie trebuie schimbată la cinci ani. La noi în țară nu se schimbă nici la zece ani. Sunt județe, destule, care nu au deloc aparatură de radioterapie. Evident că pacienții acelor județe aglomerează județele dotate și de aici apar nemulțumirile“, explică prof. dr. Eugen Brătucu.
