Cardiopatia ischemică este o boală a inimii și cea mai frecventă cauză de deces în România, dar și în lume. În Dolj, la sfârșitul anului 2015 au fost înregistrați peste 35.000 de pacienți cu această afecțiune. Odată diagnosticați, pacienții trebuie să ia tratament toată viața. Cazurile grave necesită însă intervenții chirurgicale care constau în implant de stent, suportat, în mod normal, de stat. În realitate, însă, bolnavii sunt nevoiți să scoată sute sau chiar mii de euro din buzunar, fie pentru că spitalul nu are dispozitivul de care depinde viața lor, fie pentru că sunt direcționați către unitățile private.
Bolile de inimă sunt cea mai întâlnită patologie la noi în țară și, cu toate acestea, sistemul medical este „surprins“ de nevoile bolnavilor de inimă. Aproape un milion de români suferă de cardiopatie ischemică. Cardiopatia înseamnă îmbolnăvirea inimii, iar ischemie înseamnă irigare insuficientă. Practic, afecțiunea se manifestă atunci când apar stenoze (îngustări) la nivelul arterelor care irigă inima. În consecinţă, inima va fi mai prost irigată, fapt ce îi va afecta funcţia de pompă. Nivelul crescut al colesterolului, hipertensiunea arterială, obezitatea, fumatul, sedentarismul, diabetul zaharat şi stresul sunt motivele pentru care tot mai mulți români ajung să sufere de această boală.
Bolnavii nu au nici o șansă în Oltenia
În Dolj, la sfârșitul anului 2015 au fost înregistrați peste 35.000 de pacienți care suferă de cardiopatie ischemică. În Mehedinți, de la începutul anului 2016 și până în iunie au fost raportați aproape 14.000 de bolnavi. Odată depistată boala, pacientul trebuie să ia tratament toată viața. Grave sunt însă cazurile în care bolnavii au nevoie de montare de stenturi pentru a mai putea trăi. Stentul este un dispozitiv care lărgeşte vasul de sânge îngustat de depunerile de colesterol.
În Oltenia, pacienții nu pot beneficia de astfel de intervenții. Chiar și din Clinica de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova, cea mai mare din regiune, pacienții cu infarct miocardic, cazurile urgente care necesită imediat montare de stent, sunt trimiși cu elicopterul la București sau Timișoara. Drumul înseamnă însă timp pierdut din viața pacientului și uneori bolnavul poate ajunge prea târziu în spitalul în care i s-ar fi putut salva viața. „Este o afecțiune frecventă. Tratamentul se ia toată viața. Uneori este însă nevoie de mai mult. Pacientul este trimis să facă o coronarografie (procedură de diagnostic care permite verificarea cu exactitate a condiției arterelor coronare, vasele care alimentează inima – n.r.). Această investigație arată dacă este nevoie de montare de stent sau, mai grav, dacă pacientul necesită operație de bypass coronarian. În Craiova nu se pot face aceste intervenții“, spune Cristina Florescu, medic primar cardiolog în cadrul Clinicii de Cardiologie a SJU.
„Spitalele, din lipsă de bani, cumpără stenturile mai ieftine“
Tratarea bolilor cardiovasculare este finanţată prin Fondul Unic al Asigurărilor de Sănătate. Bolnavii asigurați au dreptul la intervenţii chirurgicale, dispozitive medicale, internare şi tratamente gratuite. În teorie sună bine. Pe holurile spitalelor, însă, realitatea este alta. Un bolnav care are nevoie de montare de stent se confruntă cu neregulile și lipsurile sistemului medical. Montarea unui asemenea dispozitiv se face, de multe ori, în cazurile grave, atunci când pacientul suferă un infarct miocardic sau ca ultima şansă a unui bolnav să scape de operaţia pentru bypass coronarian.
Există două tipuri de stenturi: cele active, care eliberează constant o substanţă farmacologic activă (utilă în cazul celor bolnavi de diabet sau dislipidemie severă) şi cele simple, mecanice, mult mai ieftine decât cele active. Din cauza bugetului mic, spitalele cumpără de cele mai multe ori decât stenturi mecanice, simple. Însă în cazul multor pacienți cărora li se montează stenturi mecanice simple, la câteva luni apare nevoia de restenozare.
Vasile Barbu, președinte-le Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților (ANPP), este unul dintre bolnavii care au trecut printr-o astfel de experiență și cunoaște problemele din sistem. „Accesul pacienților este limitat la astfel de intervenții, mai ales în zonele unde sunt puțini specialiști. De multe ori, stenturile montate nu sunt de calitate. Avem multe situații în care se montează cele simple și se restenozează. Mie mi-au pus un stent mecanic, s-a restenozat și după șase luni a fost nevoie de altul. Spitalele, din lipsă de bani, cumpără stenturile mai ieftine, mecanice“, spune Vasile Barbu.
„Sunt oameni nevoiți să găsească bani ca să cumpere stentul pentru că altfel mor“
Sute de bolnavi au sesizat în ultimii ani Asociația Națională pentru Protecția Pacienților în legătură cu abuzurile de care s-au lovit în spitale. De cele mai multe ori, spitalele nu pot asigura stocuri de stenturi, iar bolnavii sunt puși să stea la coadă sau medicul le sugerează că singura șansă de a rămâne în viață este să cumpere singuri dispozitivul.
Mai mult, puținele stenturi farmacologice care se găsesc în spitale sunt uneori „montate preferențial“, spun reprezentanții pacienților care au primit sesizări în acest sens. „Cele farmaceutice active, care sunt scumpe, se dau preferențial. În mod normal, pacienții ar trebui să fie aleși numai după criterii medicale. Cei cu diabet, de exemplu, ar trebui să aibă prioritate. Pacienții se confruntă, însă, și cu abuzul unor medici. Dacă spitalul nu are stent, medicul are întotdeauna în rezerva sa cinci-șase. În momentul în care omul se află pe masa de operație i se spune că, dacă nu i se montează stent, moare. Medicul îi oferă două variante: stentul mecanic simplu, care se restenozează, sau stentul farmaceutic activ, mai de calitate, dar pe care spitalul nu îl are. Tot doctorul îi spune pacientului că poate vorbi cu firma să îi aducă un stent de calitate sau că, întâmplător, are el un stent și că îl poate monta, numai că trebuie să plătească. Bolnavul nu are alternativă și acceptă. Majoritatea pacienților ajung să dea la medic în jur de 2.000 de euro pentru intervenție. Sunt situații disperate, oameni nevoiți să găsească bani ca să cumpere stentul pentru că altfel mor“, declară președintele ANPP.
„Pacientul este atras către privat pentru a fi jecmănit“
Deși plătesc ani buni la sistemul de sănătate public, atunci când au nevoie ca viața să le fie salvată mulți dintre bolnavi sunt direcționați pentru montarea de stent către spitalele și clinicile private. Montarea stentului se face uneori chiar de același medic care lucrează și la stat, și la privat. „Sunt pacienți care se duc la spitalul public, iar de acolo sunt trimiși la privat pentru că de multe ori aceiași medici lucrează și la stat, și la privat. Avem situații în care oamenii pentru un stent și spitalizare trebuie să plătească și câte 30.000 sau 40.000 de lei. Pacientul este atras către privat pentru a fi jecmănit“, precizează Vasile Barbu.
„Fiecare spital cumpără câteva stenturi simple, câteva farmacologice și când se termină… se termină“
La nivelul Ministerului Sănătății există comisia de cardiologie, formată din specialiști în domeniu care trebuie să coordoneze activităţile de specialitate din reţeaua medicală. Dr. Alexandru Voican, preşedintele acestei comisii, spune că nu au fost semnalate probleme legate de funcționarea programului de montare de stenturi. „Știu că se mai întâmplă să mai apară decalaje în aprovizionarea în unele centre, unde volumul de muncă este mare. Statul decontează atât stenturile simple, cât și pe cele cu substanţă farmacologic activă. Însă, în funcție de bugetul spitalului, unii își permit să comande stenturile farmacologic active, alții nu. Fiecare spital decide în funcție de câți bani primește de la Casa de Asigurări, cumpără câteva simple, câteva farmacologice și când se termină… se termină. Dacă la cele simple este risc de 20-25% de restenozare, la cele farmacologice este de sub 5%. Depinde însă și de anatomia coronariană a pacientului și de tehnica folosită de echipa de medici“, spune dr. Alexandru Voican.
