2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatate„Ascultă-ți inima!“ alături de Ford România și Fundația Gazeta de Sud - Mulți oameni sunt lipsiți de șansă

„Ascultă-ți inima!“ alături de Ford România și Fundația Gazeta de Sud – Mulți oameni sunt lipsiți de șansă

Cu mâini aspre, chipuri brăzdate de linii adânci și inimi greu încercate de un trai care rareori le-a fost prieten. Singuri. Lăsați, parcă, în urmă de o lume care, undeva departe, și-a văzut de o altă viață. Așa au venit, cu zecile, bătrânii din comunele doljene Bistreț și Gighera, pentru a cere sfatul și îngrijirea medicilor cardiologi care au oferit consultații gratuite, în cadrul proiectului „Ascultă-ți inima!“, inițiat de Ford România și Fundația Gazeta de Sud.
Aflată în weekendul trecut la cea de-a treia și, respectiv, cea de-a patra oprire, în cadrul caravanei medicale au fost consultați peste 120 de pacienți din cele două localități.

Încă de la primele ore ale dimineții, sătenii din Gighera au făcut rând în fața dispensarului. Clădirea modestă și holul pe care se putea aștepta pe două canapele erau deja neîncăpătoare. La sosirea caravanei medicale, oamenii s-au ridicat întocmai ca niște școlari în fața dascălului. 36 de săteni alcătuiseră deja o listă, iar acum așteptau cuminți începerea programului de consultații.
O bătrână, mică de statură, s-a apropiat cu mare greutate de o asistentă. Îi tremura mâna pe un toiag, iar glasul îi era pierdut: „Eu n-am carnet de asigurat, fata mea. Nu mi-a venit, maică, și mă dor rău picioarele. Ete, de-abi fac trei pași cu ciomagu ăsta. Oi putea să intru?“.
Femeia a fost preluată de un cadru medical. A primit asigurări că nu are nevoie de documente sau de trimitere și a intrat în cabinet. Au început consultațiile. După primii pacienți, o asistentă a ieșit în fața dispensarului. Am urmat-o. Trăgea nervos din țigară și privea în gol. Mi-a spus că este cutremurată de poveștile oamenilor: „Poate că era mai ușor dacă îi vedeam lipsiți de interes sau de disciplină. Dacă puteam să spun că și-au făcut-o cu mâna lor… Dar nu este așa. Avem de-a face cu mulți oameni care, pur și simplu, sunt lipsiți de șansă“.
Ne-am întors împreună în sala de consultații. De pe listă era strigat următorul pacient, o bătrână în vârstă de 75 de ani. Trăiește dintr-o pensie de 400 de lei, câștigată după 31 de ani de muncă la CAP. Ne-a povestit că nu mai are de mult bărbat, a murit în urma unui infarct, iar băiatul ei este și el bolnav: „Îl înțeapă inima și ostenește din orice. Lucrează și el pe unde apucă, dar acum, că vine iarna, unde să se mai ducă?“
Următoarea pacientă a­­­vea 55 de ani. Era foarte timi­dă și nu privea în ochi pe ni­­­meni. Am întrebat dacă are copii și, într-o clipă, chipul ei s-a luminat: „Am o fată care învață la Craiova, la Pedagogic. O să fie învățătoare. Eu și bărbatu-meu muncim din greu ca să o ținem la școală. Vrem ca ea să aibă altă soartă. Eu am muncit zece ani la căpșuni, iar al meu muncea aici, în sat, dar patronul a închis firma și acum ne e foarte greu. El (soțul) și-a căutat și la Craiova să se angajeze, dar lumea se uită urât la noi, pentru că suntem romi. Oamenii din sat ne știu că suntem cinstiți, dar cine să ne angajeze aici?“
Ioanei, căci așa se nu­meș­te pacienta, i s-a completat fișa medicală și a primit primele sfaturi ale doctorului. Este hipertensivă, iar la consult avea tensiunea 230/130. A primit îngrijiri imediate și i s-a administrat intravenos un medicament. A fost reținută pentru a fi consultată peste o jumătate de oră, iar medicul i-a explicat schema de tratament.
Un domn aflat pe hol a intrat în cabinet și m-a întrebat despre notițele pe care le iau: „Ce vă doriți dumneavoastră să arătați? Că nu suntem educați? Să știți că lumea s-ar duce la doctor dacă ar avea bani sau posibilități, deci vă rog să nu îi judecați. Mulți de aici au lucrat toată viața pe câmp sau au mers cu vitele. N-au avut carte de muncă și acum, la bătrânețe, nu îi mai bagă nimeni în seamă din cau­ză că nu au asigurare. Vrem să știe lumea adevărul, nu altceva“.
Într-o situație similară era și doamna Polina Bocea. O femeie înaltă, zveltă și aparent fără probleme de sănătate. Mi-a spus că nu a fost consultată de un cardiolog de aproape 20 de ani, de când era adolescentă și făcea sport de performanță. Mai apoi, a revenit în satul natal și a înființat o microfermă. Are câteva animale și în felul acesta își câștigă existența. Face un calcul rapid: „Drumul până la Craiova – aproape un milion, controlul – unu, două milioane, medicamentele două, trei milioane. Plus un om pe care ar trebui să îl plătesc pentru a-mi îngriji gospodăria în ziua în care aș sta la control. Alt milion. Așa se fac cinci, șase milioane de care ai nevoie ca să te duci la un medic specialist. Poate pentru cineva de la oraș nu e cine știe ce, dar pentru noi suma asta nu este mică“. Doamna Polina crede că sosirea caravanei este o oportunitate pe care nu trebuie să o rateze. Se bucură că poate să fie consultată de un medic și ne îndeamnă să revenim și cu doctori de alte specialități.

Au fost consultați și copii de doi ani și jumătate

Așa arată una dintre zilele caravanei „Ascultă-ți inima“. Caravana a făcut deja oprire în patru comune și urmează să ajungă în alte patru: Cernătești, Fărcaș, Gogoșu și Drăgotești.

IMG_20161029_112525
Bilanțul de până acum înregistrează 283 de pacienți consultați în cele patru comune: Cârna, Bistreț, Gighera și Cârna. Majoritatea pacienților luați în evidențe au vârsta de peste 55 de ani, dar au fost controlați și copii cu vârste de la doi ani și jumătate. Nici unul dintre copiii monitorizați nu a fost diagnosticat cu afecțiuni majore și există unii pacienți care au fost programați pentru in­vestigații suplimentare la Clinica de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Craiova.
„În urma screeningului pu­tem identifica anumiți factori de risc. Este important să fie corect evaluată întreaga stare de sănătate a pacientului. O monitorizare corectă ne cere să cunoaștem rezultatele analizelor anuale recomandate sau alte afecțiuni de care suferă pacientul. De aceea, pentru cazurile în care am considerat necesar acest lucru, am făcut programări, iar pacienții vor fi internați și reevaluați pe Clinica de Cardiologie a SCJU“, a declarat dr. Elvira Fărcășanu, unul dintre medicii care s-au alăturat campaniei „Ascultă-ți inima!“
Peste 60% dintre cei 283 de pacienți care au fost consultați suferă de hipertensiune arterială. Netratată, această afecțiune este extrem de periculoasă și poate duce la accidente vasculare cerebrale, infarcturi miocardice sau alte complicații majore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS