Bolnavii care au asigurări medicale şi bilet de trimitere de la medicul de familie, teoretic, ar trebui să beneficieze gratuit de analize medicale şi de anumite investigaţii, chiar şi la clinicile private. Condiţia este ca acestea să aibă contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Contractul cadru pentru servicii medicale prevede clar acest lucru. În realitate, după ce aleargă de la o clinică la alta ca să poată face analize decontate, pacienții sunt nevoiți să plătească, de multe ori, suma integrală a investigației.
Zilnic, mii de doljeni care au primit indicații de la doctor să facă investigații medicale bat la ușile cabinetelor private. Cei mai mulți sunt asigurați medical și bagă în buzunarele statului sute de lei lunar. Însă, atunci când se îmbolnăvesc și au nevoie de investigații trebuie să scoată alți bani din buzunar. „Este anormal ce se întâmplă. Nu se poate să plătesc obligatoriu asigurare medicală și când merg la medic să mi se spună că bugetul s-a terminat. Așa că ori aștept până la anul, când primesc plafon, ori plătesc. Am avut nevoie săptămâna trecută să fac o ecografie abdominală și peste tot mi s-a spus că nu mai au plafon și că trebuie să plătesc. Diferența dintre cei care sunt asigurați și cei care nu plătesc asigurare medicală nici nu se observă“, spune revoltată Paula. Cazul Paulei nu este singular.
„Nici pentru decembrie nu mai avem plafon. Poate la anul“
Ne-am pus în locul unui bolnav care are nevoie de investigații medicale. Am contactat mai multe clinici private din oraș și am cerut să facem investigații decontate de CAS, de care mulți oameni au nevoie aproape zilnic: ecografie abdominală, colonoscopie, endoscopie digestivă. Nu am avut însă sorți de izbândă în nici un caz. „Pentru colonoscopie nu mai avem plafon, CAS ne decontează doar pentru trei cazuri pe lună, iar noi avem și câte doi, trei pacienți pe zi care fac această investigație. Deci banii se termină foarte repede. Singura șansă este să plătiți. Costă 220 de lei. Nici pentru endoscopie digestivă nu mai avem buget. Trebuie să plătiți 140 de lei, plus 40 de lei pentru analiza de helicobacter pylori“, este răspunsul primit de la reprezentantul unei clinici.
Ne încercăm norocul și la altă unitate privată. „Nu avem plafon pentru ecografie abdominală. Dacă doriți să faceți trebuie să plătiți. Dacă nu, sunați la începutul lunii.Poate prindeți atunci plafon, dar este sfârșit de an și nu vă pot asigura că vor fi bani“, ni se spune franc. Altă clinică, același răspunsuri: „Nu mai avem plafon pentru colonoscopie. Pentru luna viitoare, dacă doriți, veniți cu biletul de trimitere și se decontează, dar plătiți anestezia 220 de lei. Aceasta nu este decontată de CAS. Ecografia abdominală costă 120 de lei, nu avem plafon până la sfârșitul anului“.
Tot mai multe clinici private
În Dolj, medicina privată s-a dezvoltat mult în ultimii ani. În anul 2016, CAS Dolj are încheiate 147 de contracte cu furnizori de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate, specialități clinice. Dintre acestea, 136 sunt private și doar 11 de stat.
Dintre furnizorii care au încheiat și acte adiționale pentru realizarea de ecografii, 40 sunt în regim privat și numai patru sunt de stat. „În asistență medicală spitalicească, CAS Dolj are încheiate anul acesta, 38 de contracte, 26 în regim privat și 12 de stat, pentru servicii medicale spitalicești, dintre care în regim de spitalizare continuă 15 contracte (3 în regim privat și 12 de stat), și în regim de spitalizare de zi 35 de contracte (23 în regim privat și 12 de stat) și un contract pentru servicii medicale paleative“, spun reprezentanții CAS Dolj.