3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTop Gel și Fundația Gazeta de Sud, donație pentru Chirurgia Toracică

Top Gel și Fundația Gazeta de Sud, donație pentru Chirurgia Toracică

Top Gel și Fundația Gazeta de Sud au donat recent un aparat esențial pentru pacienții Clinicii de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova. Este vorba de o linie de videobronhoscopie care ajută la extragerea corpilor străini și, de asemenea, permite medicilor să ia biopsii în timpul investigației. În numai trei săptămâni s-au realizat 21 de intervenții cu noul aparat care oferă o șansă bolnavilor veniți din întreaga Oltenie, iar pentru prima dată Clinica de Chirurgie Toracică a intrat în renovare totală.

În Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului Ju­de­țean de Urgență (SJU) Craiova, numărul inter­ven­țiilor chirurgicale s-a triplat în ultimii ani. Anul trecut s-au realizat 900 de intervenții chirurgicale. Ca­drele medicale din Clinica de Chirurgie Toracică a SJU Craiova au realizat până acum trei operații unice în România. Deși au învățat să facă intervenții chirurgicale la standarde occidentale, aparatura necesară este greu de achiziționat. În urmă cu trei săptămâni, însă, clinica a primit o donație importantă. Vorbim de un aparat care de ani buni lipsea din dotare. „Am prin sponsorizare un aparat care ne ajută extraordinar de mult în activitatea zilnică. Este vorba de o linie de videobronhoscopie. Spitalul de multă vreme nu mai avea un astfel de aparat utilizabil. Acum, prin compania Top Gel și administratorul acesteia, Petre Popa, am primit acest aparat. Este important pentru că îl folosim atât pentru pacienții clinicii noastre, cât și pentru cei care ajung în celelalte clinici ale spitalului“, spune dr. Alin Demetrian, șeful Clinicii de Chirurgie Toracică din cadrul a SJU Craiova.

„Nu trebuie să mai plimbăm pacienții de la un spital la altul”

Sala de intervenții minim invazive a fost dotată cu mobilier primit tot prin sponsorizare, inclusiv scaunul este primit prin donație de la un medic stomatolog (Foto: Bogdan Grosu)
Sala de intervenții minim invazive a fost dotată cu mobilier primit tot prin sponsorizare, inclusiv scaunul este primit prin donație de la un medic stomatolog (Foto: Bogdan Grosu)

În trei săptămâni, medicii au realizat 21 de intervenții. Ieri (luni – n.r.) mai aveau programate încă două. Prima pacientă care a beneficiat de noul aparat a fost o bătrână care de doi ani trăia cu un os în plămân. Cu ajutorul liniei de videobronhoscopie, acesta a fost extras. „Este un aparat cu un canal de lucru generos care ne permite să facem și intervenții de bronhoscopie intervențională. Am reușit să extragem corpi străini, dar am și făcut multe biopsii la formațiuni tumorale. Cu acest aparat, investigațiile oferite de noi sunt complete și nu trebuie să mai plimbăm pacienții de la un spital la altul. Alt videobronhoscop mai este numai la Spitalul de Boli Infecțioase «Victor Babeș» din Craiova“, explică dr. Alin Demetrian.
Valoarea donației a fost de 8.000 de euro, iar banii au fost utilizați pentru cumpărarea întregii linii de videobronhoscopie.

„Avem multe cazuri grave și întâlnim cancerul bronho­pulmonar și la tineri“

Medicii specialiști în Chirurgie Toracică au nevoie și de un sistem de crioablație. Aceasta este o importantă tehnică de ablaţie, adică de îndepărtare chirurgicală a tumorilor. Distruge tumora prin cicluri de congelare şi decongelare a acesteia. „Preconizăm ca, în curând, tot prin bunăvoința companiei Top Gel vom putea să punem pe roate un sistem de crioablație care ne ajută mult atât în biopsierea anumitor formațiuni, cât și în rezolvarea terapeutică a tumorilor care obturează bronhiile. Practic, prin înghețarea țesuturilor putem recanaliza tumorile și acorda pacienților o nouă șansă să respire. Este un aparat care poate fi folosit în combinație cu videobronhoscopul deja achiziționat“, adaugă șeful Clinicii de Chirurgie Toracică.
Medicii fac trei-patru intervenții chirurgicale pe săptămână. Cele mai multe sunt cazuri grave reprezentate de tumorile pulmonare. O mare problemă pentru clinică este că nu are o sală de operație proprie, specialiș­tii fiind nevoiți să o împartă cu Clinica Chirurgie III, iar pacienții sunt înscriși pe liste de așteptare. „Avem în continuare problema sălii de operație. Facem însă demersuri în continuare și sunt convins că vom fi ascultați. Este necesar să avem o sală de operație proprie sau măcar un program operator zilnic. Din nefericire, avem multe cazuri grave și întâlnim cancerul bronhopulmonar și la tineri. Acum avem internat un tânăr de 30 de ani cu această afecțiune“, precizează dr. Demetrian.

„Nu reușim să convingem aparținătorii și pacienții să nu mai fumeze pe holurile spitalului“

Fumatul este principalul factor de risc în apariția cancerului pulmonar. Dr. Alin Demetrian spune că în continuare sunt mulți aparținători și chiar pacienți care fumează chiar în unitatea medicală. „Avem acum legi care sunt bune, dar trebuie și aplicate. În ultima vreme am scos fumatul din baruri și restaurante, dar din păcate a rămas în spital. Încă nu reușim să convingem aparținătorii și uneori chiar pacienții să nu mai fumeze pe holurile spitalului. Este nevoie de aplicarea legii. În spitalele din străinătate nu se fuma nici măcar la 20-30 de metri de ușile unității sanitare. Existau mici locuri amenajate în afara spitalelor, dar nimeni nu și-ar fi imaginat că se poate fuma într-o unitate medicală“, spune medicul.

Clinica a intrat în renovare totală pentru prima dată

Prin donație de la compania Ford, clinica a primit paturi noi pentru toți bolnavii internați. Acestea urmează să fie puse în saloanele care acum se renovează (Foto: Bogdan Grosu)
Prin donație de la compania Ford, clinica a primit paturi noi pentru toți bolnavii internați. Acestea urmează să fie puse în saloanele care acum se renovează (Foto: Bogdan Grosu)

De la începutul anului, Clinica de Chirurgie Toracică din cadrul SJU Craiova a intrat în reabilitare totală. În jumătate din secție se lucrează. Sunt înlocuite instalațiile sanitare, tocăria și renovate toate saloanele și băile. „Cu ajutorul Consiliului Județean Dolj (CJ) se reabilitează întreaga secție. Aproape jumătate este complet renovată, de la tâmplărie PVC până la uși. S-a decopertat până la cărămidă și se lucrează foarte bine. Este pentru prima dată când se face o renovare de așa amploare. Tot prin sponsorizare, primită de această dată de la compania Ford, am înlocuit și toate paturile din secție, iar prin donațiile primite de la „Vechea Farmacie” am dotat cu mobilier nou sala de intervenții minim invazive. Încercăm ca prin cheltuieli minime să oferim pacienților condiții decente și să ne facem treaba de calitate“, declară dr. Demetrian. Și personalul medical s-a înmulțit. De curând, în secție au fost angajate trei infirmiere și au venit prin detașare și două asistente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS