Județul Olt este fruntaș în Europa la numărul de pacienți cu TBC. O realitate cruntă, care se traduce în vieți pierdute. Nu mai puțin de 51 de oameni au murit răpuși de tuberculoză anul trecut. Spitalul din Scornicești este cea mai importantă unitate medicală pentru bolnavii din județ. Locul unde își găsesc speranța că într-o zi vor învinge boala. Unitatea medicală este recunoscută în regiune. Din cauza problemelor financiare, o parte din spital a fost închis în urmă cu cinci ani. Acum se află sub „umbrela” Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina. Zeci de bolnavi de TBC își găsesc lunar speranța aici, lângă medicii care de-o viață luptă împotriva maladiei infecțioase.
Când Robert Koch a descoperit bacilul tuberculozei, pe 24 martie 1882, TBC-ul omora unu din șapte oameni. O sută treizeci de ani mai târziu, aceeași maladie este responsabilă pentru decesul a 1,3 milioane de oameni anual.
România este în prezent pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul total de bolnavi de tuberculoză, iar în județul Olt sunt cele mai multe cazuri din țară și implict din UE. Medicii nu au o explicație pentru această situație. Cert este că boala cunoscută în trecut și ca ftizie sau oftică ucide cel mai mult aici.
Spitalul din Scornicești, județul Olt, este locul unde se tratează cei mai mulți bolnavi de TBC din zonă. Elita comunistă considera TBC-ul o rușine pentru țară. Cu toate acestea, în oraşul natal al lui Nicolae Ceauşescu există acum o unitate medicală unde erau tratate cele mai multe cazuri cu TBC. Dacă în perioada comunistă tuberculoza a fost ținută oarecum sub control, după Revoluţie lucrurile au izbucnit care urmare a degringoladei din sistemul de sănătate la începutul anilor 90.
Abia în 2002 autorităţile au lansat un program naţional pentru TBC. Dar în 2005 realitatea dură a ieşit la iveală. Ministerul Sănătăţii a aflat, în sfârşit, numărul total al celor bolnavi de TBC. Cifrele i-au înspăimântat şi pe şefii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru că România a ajuns, ca număr de bolnavi, între primele trei state din Europa și Asia Centrală.
Prin urmare, OMS a intensificat presiunile asupra țării, care scăpase de sub control situația. Astfel au apărut o serie de tratamente noi, de metode de diagnostic noi.
În ultimii 10 ani, numărul bolnavilor s-a înjumătăţit. Sunt 70 de bolnavi la suta de mii de locuitori. Cifra continuă să fie însă îngrijorătoare, în condiţiile în care media europeană este de 20 de bolnavi la suta de mii de locuitori.
„La spitalul de „tebeciști” vreți să ajungeți… Nu e departe”
Am plecat de la Craiova și după o oră și jumătate de mers cu mașina ajungem în județul unde sunt cei mai mulți bolnavi de TBC din Europa. Nu știm exact unde este poziționat spitalul. Întrebăm localnicii. Răspunsul ne arată că stigmatizarea bolnavilor în zonă este în continuare puternică. „La spitalul de „tebeciști” vreți să ajungeți…Nu e departe. Dar aveți grijă acolo, dacă vreți să intrați…”, ne spune o femeie încruntată.
Undeva pe partea stângă apare o clădire ce seamănă cu un bloc comunist. Cu litere mari albastre stă scris: Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Scorniceşti.
Îndrumați de asistenta-șefă urcăm la etaj pe niște scări înguste. Într-un cabinet medical, doctorul Ion Eparu ne așteaptă. Tratează de aproape o viață pacienții cu TBC din județul unde boala face cele mai multe victime. Ne spune că Spitalul din Scornicești a avut două secții și 150 de paturi, linie de gardă, cabinet de radiologie, laborator.
Din cauza problemelor financiare și a „găurilor negre” făcute de cei care s-au aflat la conducere s-a decis ca unitatea să se transforme într-o secție exterioară a Spitalului din Slatina. Așa cum este acum. 55 de paturi are unitatea medicală pentru bolnavii de TBC. Numărul oamenilor care au nevoie de tratament este însă mult mai mare. Așa că se așteaptă suplimentarea numărului de paturi din partea Ministerului Sănătății.
Doctorul Ion Eparu, o viață dedicată pacienților cu TBC
Mic de statură. Cu o privire blândă ca de bunic, doctorul Eparu este unul dintre medicii din țară care au trăit zi de zi lângă pacienții de TBC. Nu i-a fost teamă nici o clipă că din medic poate să devină pacient. A stat lângă patul bolnavului și în perioada comunistă. Și acum, în drumul spre europenizare. Cu voce moale, medicul spune că Oltul este fruntaș în Europa la cazurile de tuberculoză. Nu are o explicație clară pentru asta. Spune doar că încă suntem destul de săraci în comparație cu alții. Că avem organisme din ce în ce mai slăbite și predispuse să facă boala. Dar și că în fiecare dimineață când vine la serviciu vede un smog de poluare care îl îngrozește. „Este îngrijorător să deținem locul fruntaș. Schimbăm locul din când în când cu județele Dolj și Mehedinți. Incidența bolii este crescută de fapt între cei doi T, Timiș – Tulcea. Se zicea că tuberculoza este boala sărăciei, dar după o viață petrecută în acest domeniu pot să spun că afecțiunea nu mai ține cont de categoria socială. La ora actuală și la densitatea de sursă de infecție, oricine poate face boala. În 2004 s-a făcut un studiu în ceea ce privește prevalența bolilor pulmonare și s-a dovedit că și poluarea din zonă își spune cuvântul”, spune dr. Ion Eparu cu durere, dar în același timp împăcat că a făcut tot ce a ținut de el pentru bolnavi.
„Pericolul ne pândește pe fiecare”
La Spitalul din Scornicești sunt internați și pacienți din Argeș. Nu pleacă de aici până în momentul în care nu mai sunt contagioși. Cel mai greu este însă ca aceștia să fie depistați. Mulți nu știu că au boala, umblă pe stradă și reprezintă o bombă cu ceas pentru toți cei din jur. „Pericolul ne pândește pe fiecare. Mergem să luăm pâine sau la serviciu și peste tot riscăm să contactăm boala. Un risc mai mare îl au cei care au o imunitate scăzută. De cât de repede este pus diagnosticul depinde reducerea riscurilor”, explică dr. Eparu.
În România, până în urmă cu ceva timp, diagnosticarea dura câteva săptămâni. Însă, există centre din țară care au fost dotate cu echipamente moderne ce permit stabilirea cu precizie a diagnosticului de tuberculoză (TB) și tuberculoză multidrog rezistent (TB-MDR). Unul dintre ele este și Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova. Aici există un echipament GeneXepert. Pentru stabilirea rapidă a diagnosticului, medicii din Scornicești trimit probele pentru analiză la Craiova. „Trimitem probele dimineața și rezultatul vine în jur de ora 13.00, în aceeași zi”, spune dr. Eparu.
„În atâția ani pe aici s-au perindat tot felul de oameni cu TBC. Și săraci, și profesori, și tineri”
Calitatea îngrijirii pacienților depinde și de aparatura pe care medicii o au la dispoziție. O luăm la pas prin spital. Ajungem în laborator de bronhologie, unde medicii pot detecta afecţiunile căilor respiratorii, precum şi corpii străini, hemoragiile şi tumorile. Una dintre asistente acoperă echipamentul de bronhoscopie. Nu este un aparat chiar de ultimă generație, dar medicii nu se plâng. Îi ajută să vadă în interiorul arborelui respirator, al traheelor şi bronhiilor. Și-ar dori totuși ca în spital să aibă și un computer tomograf.
Dr. Eparu își aduce aminte că în urmă cu mulți ani pentru medicul pneumolog era mult mai greu să stabilească diagnosticul. Acum, tehnologia înseamnă rapiditate. „Să ajungi la diagnostic era destul de greu, atunci nu aveai bronhoscopie, tomograf computerizat. Aveai doar posibiltatea să faci o simplă radiografie pulmonară”, susține medicul.
Aparatul vechi pe care se făceau înainte radiografii este și acum în spital. „Îl folosim doar atunci când apare o problemă la cel nou. Aici se făceau radiografiile înainte. Aparatul este bun, doar că radiază mai mult decât cele de acum”, ne spune unul dintre medicii radiologi ai spitalului, în timp ce ne arată vechiul aparat.
Într-un frigider mare din laboratorul de analize, una dintre doctore ne arată câteva fiole mici în care se află milioane de microbi. Sunt probele recoltate de la pacienții cu TBC. Așezată în fața unui microscop, o asistentă mai în vârstă ne arată ce înseamnă să lucrezi într-un astfel de laborator. „Nu mai văd bine, dar m-am obișnuit ce să urmăresc. Depistăm destul de mulți pacienți. În atâția ani, pe aici s-au perindat tot felul de oameni cu TBC. Și săraci, și profesori, și tineri”, ne spune femeia în timp ce se uită atentă printr-un microscop.
„Simt mâhnire și faptul că nu am putut să evit să ajung aici, captiv într-o boală”
În secția unde se tratează pacienții cu TBC ne lovim de tăcere ca de un zid. Mulți dintre ei dorm. O infirmieră crapă ușa unui salon unde se văd întinși pe pat doi bărbați. Când aude că se deschide ușa, unul dintre ei tresare. Nu e obișnuit cu vizitele. Rar sunt vizitați, îmi spune infirmiera.
Câțiva au ieșit afară, în curtea din spatele unității medicale. Așezat pe o bancă, unul dintre ei vorbește șoptit la telefon. Este singurul mod prin care poate păstra legătura cu cei de acasă. Vede că ne apropiem și se oprește din vorbit. Ne vede și întreabă timid de ce am venit. Îi răspund că vrem să vedem în ce condiții sunt tratați. „Avem condiții cât de cât bune…Dar boala e greu de dus. Să stai așa singur, izolat. Nu e ușor deloc”, îmi spune Nicușor. În fiecare seară, la culcare bărbatul îi cere același lucru lui Dumnezeu, să îl scape de povara bolii, să ajungă înapoi acasă, unde îl așteaptă soția și fetița de cinci ani.
Simte că trăiește un vis urât, din care speră să se trezească în fiecare dimineață. Își freacă mâinile când vorbește și pe obraji îi curg lacrimi. „Nu mai simt durere. Simt mâhnire și faptul că nu am putut să evit să ajung aici, captiv într-o boală de care nu știu dacă o să mai scap”, îmi spune bărbatul.
Cu aceeași durere trăiesc zi de zi și colegii de spital ai lui Nicușor. Pentru ei, doar medicii și asistentele mai pot reprezenta speranța. Ioana Ileana este asistentul-șef al spitalului și de 14 ani îngrijește pacienții cu TBC. Le ridică moralul atunci când nu mai pot și le explică boala pe înțelesul lor. „Fiecare are problemele lui. Rolul nostru este să îi motivăm. Să continue lupta. Câteodată stau cu ei seara și le explic ce e boala lor și cât de important e să înțeleagă ce li se întâmplă, ca să meargă mai departe, să ducem bătălia împreună”, spune asistenta.
„Mi-a plăcut să vorbesc cu pacientul, să fiu lângă el”
Pe lângă boală, medicii luptă să vindece și durerea, revolta și teama de a merge mai departe a pacienților cu TBC. Într-un sistem medical care îi lasă să lupte de multe ori cu mâinile goale, o mână de medici nu părăsesc frontul și salvează vieți. Pe doctorul Eparu și acum îl caută pacienții. Nici el nu i-a uitat. Comunicarea este liantul între doctor și bolnav. „Sunt mulți pacienți care mi-au rămas în minte. Și acum dacă îi văd, după ani de zile, îmi aduc aminte de boala lor, din ce zonă sunt…Cu unii dintre ei păstrez legătura. Timpul nu mai are însă răbdare cu noi… Mi-a plăcut să vorbesc cu pacientul, să fiu lângă el”, îmi spune dr. Ion Eparu, care, dacă ar fi să o ia de la capăt, tot pneumolog s-ar face. Iubirea pentru această meserie i-a insuflat-o și fiului său, care tratează tot pacienții ce suferă de boli pulmonare.
Ștefan Răduț a făcut din experiența lui sprijin pentru bolnavi
Pe același câmp de luptă sunt și reprezentanții pacienților. Oameni care de cele mai multe ori fac mai multe decât face statul. Oameni care poate la un moment dat au dus și ei lupta împotriva TBC. Și pentru că au ieșit învingători, fac acum tot posibilul să îi ajute și pe alții. Ștefan Răduț este unul dintre ei. În urmă cu șase ani, el era pacientul. Acum luptă pentru bolnavii de astăzi. „Mi-am dorit ca nimeni să nu mai treacă prin ce am trecut eu. Am început prin a declara public la televiziune că am tuberculoză, acum îi încurajez şi pe alţii să o facă. Încep să am succes, anul trecut o cunoscută realizatoare de televiziune din România a vorbit despre suferinţa ei, iar în momentul asta este implicată activ în probleme legate de tuberculoză. Am continuat prin a fi persoană de suport pentru alţi pacienţi, lucru pe care îl fac şi azi. Apoi am început să învăţ şi am participat la realizarea Strategiei naţionale de control al tuberculozei. Învăţ să devin un bun militant al cauzei pentru a putea atrage fonduri din străinătate şi pentru a putea schimba politicile publice din România, în sensul în care pacientul să fie pus în centrul sistemului de sănătate şi practic, nu numai la nivel declarativ, ca până acum. Încerc să ajut personalul medical să vadă lucrurile şi din perspectiva pacientului. Am realizat că această luptă va mai dura multă vreme, pentru că în România problemele sunt atât de mari încât încă nu putem vorbi despre eradicarea tuberculozei. Sper totuşi că tuberculoza va fi eradicată în România în timpul vieţii mele”, povestește Ștefan.
Prin asociația de pacienți, cei care s-au vindecat ajută bolnavii de astăzi
Atunci când statul nu face nimic, intervin ei. Ștefan face parte din Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă. O asociație care ajută pacienții. Acum, prin intermediul asociației, pacienții recent diagnosticați cu TBC sunt puși în contact cu un fost pacient cu tuberculoză, iar acesta îi ajută să treacă peste perioada de boală. „Acest serviciu este fantastic pentru că pacientul are lângă el pe cineva care a trecut printr-o experienţă similară şi, mai mult decât atât, a reuşit să se facă bine. În unele cazuri s-au legat prietenii care au dăinuit şi după terminarea tratamentului, iar o parte din beneficiari devin, la rândul lor, voluntari. Pe lângă suportul de la egal la egal oferit în șase judeţe din ţară, printre care şi Dolj, există echipe multidisciplinare, formate din medic, psiholog şi asistent social care oferă suport de specialitate pacienţilor. Apoi primim sponsorizări punctuale cu ajutorul cărora putem distribui pachete cu alimente şi obiecte de igienă pacienţilor din ţară. Din păcate, în acest an nu am reuşit să avem suficiente sponsorizări şi am distribuit foarte puţine pachete, comparativ cu anul trecut, când am reuşit să distribuim peste 500”, îmi spune Ștefan.
„Ar fi util să începem să acceptăm ajutorul din exterior, să fim mai puțin reticenți la schimbări”
Reprezentanții pacienților și medicii luptă pentru bolnavii de TBC. Mai sunt însă multe de făcut în țara în care mor cei mai mulți bolnavi de TBC. „Nu trebuie să inventăm roata”, spune Ștefan, ci să acceptăm modul în care se tratează tuberculoza în anul 2017 în Europa. „Norvegia a rezolvat problema tuberculozei în momentul în care țara a început să meargă mai bine din punct de vedere economic. Ar fi util să începem să acceptăm ajutorul din exterior, să fim mai puțin reticenți la schimbări. Sunt locuri în România unde TBC se tratează ca acum 20-30 de ani. Ei bine, lucrurile au evoluat mult. Mi-ar plăcea ca România să asigure suport social pentru pacienții care au nevoie sub forma unor alocații de hrană. Cel mai păcătos lucru la români este că în momentul în care apare o problemă ne grăbim să dăm vina unii pe alții, în loc să ne unim și să căutăm împreună soluții, și aici mă refer la relația medic-pacient. În același timp, ar trebui să existe centre sociale pentru pacienții care nu au casă sau care nu se pot îngriji singuri acasă în timpul tratamentui. Sau am putea pune în practică noile recomandări OMS, în care pacientul este asistat de la distanță prin video-telefon în administratrea tratamentului”, conchide Ștefan Răduț, omul cu mentalitate de învingător.
Problema TBC rămâne usturătoare în România. Numai împreună putem schimba ceva, astfel încât Europa să nu ne mai arate cu degetul. Împreună putem salva vieți.
