3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateComisiile de specialitate de la CNAS - desființate, pacienţii - nemulţumiţi

Comisiile de specialitate de la CNAS – desființate, pacienţii – nemulţumiţi

Protocoalele terapeutice sunt conforme cu normele europene și internaționale
Protocoalele terapeutice sunt conforme cu normele europene și internaționale

De la 1 martie au fost eliminate comisiile de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) care aprobau tratamentele scumpe şi pe cele speciale, cum ar fi citostaticele pentru mai multe afecțiuni cronice grave. Scopul a fost creşterea accesului pacientului la medicamente încă din momentul diagnosticării. În locul comisiilor, medicii sunt cei care aprobă acum și prescriu rețetele pacienților. Practic, medicii au puterea de a decide cel mai potrivit tratament pentru pacienții lor. Reprezentanții pacienților spun însă că sunt bolnavi care au tratamentul întrerupt, alții nou diagnosticați care nu au primit deloc medicamentele de care le depinde viața. Asta pentru că medicii s-ar teme să răspundă pentru sumele mari la care se ridică medicamentele prescrise. Prof. univ. dr. Florinel Bădulescu, șeful Clinicii de Oncologie a Spitalului Județean de Urgenţă Craiova și președintele Comisiei de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății, spune că protocoalele terapeutice sunt conforme cu normele europene și internaționale și că în ultimele luni au fost introduse în România toate medicamentele de care bolnavii de cancer au nevoie.

O analiză realizată de Alianța Pacienților Cronici arată că prescripțiile pentru bolnavii cronici au scăzut din martie până acum cu aproximativ 20%, așa cum au recunoscut și reprezentanții CNAS. Asta pentru că de la 1 martie, guvernul a decis să elimine comisiile de experţi de la nivelul caselor de asigurării de sănătate judeţene şi de la nivelul CNAS cu scopul de a scăpa pacienții de birocrație pentru obținerea tratamentului. Practic, până în luna martie a acestui an un pacient care trebuia să primească tratamentul în baza unui program național de sănătate trebuia să obțină recomandarea medicului, apoi să trimită dosarul pentru aprobare casei de sănătate județene și apoi comisiilor de la CNAS care aprobau sau nu schema terapeutică a pacientului. Acum medicul curant este cel care poate prescrie direct medicamentele, conform protocoalelor terapeutice. Este vorba însă de medicamente extrem de costisitoare pentru care medicii își asumă răspunderea atunci când le prescriu și aprobă. De teama de a nu avea pe umeri răspunderea de a fi aprobat medicamente pentru un pacient și de 30.000 de euro, unii medici se feresc să mai introducă pacienții nou diagnosticați pe programele naționale. „Pacienții ne-au semnalat faptul ca unele tratamente sunt întrerupte, altele nu sunt deloc inițiate, iar o analiză preliminară realizată de noi a evidențiat faptul că prescripțiile pentru bolnavii cronici pe care îi reprezentăm par să fi scăzut din martie până acum cu aproximativ 20%, așa cum a declarat și CNAS“, a precizat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

„Prescrierea medicamentelor pentru hepatite a devenit o problemă“

Probleme întâmpină mai ales pacienții nou diag­nosticați care nu mai primesc tratamentul de care au nevoie. Este vorba, mai ales, de cei care suferă de cancer, cei care sunt diagnosticați cu boli hematologice, dar și cu hepatită. „Prescrierea medicamentelor pentru hepatite a devenit o problemă, medicii se tem să prescrie tratament pentru durată lungă, acestora fiindu-le teamă să nu li se impute contravaloarea medicamentelor de către Curtea de Conturi“, spune Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice.
Sunt oameni a căror viață depinde de medicamentele pe care trebuie să le primească de la stat. Reprezentanții pacienților spun că, în ultimul timp, au fost persoane care s-au plâns de faptul că nu au primit tratamentul de care au nevoie. „Au ajuns și la noi nemulțumirile pacienților. Este vorba de pacienții nou diagnosticați, cei care trebuie să intre pe tratament pe programele naționale și care întâmpină mari probleme. Din mai multe motive se tergiversează situația legată de modul în care acești pacienți pot să își primească tratamentul. Acum responsabilitatea este a medicilor. Ei decid dacă introduc pacientul pe program și ce tratament primește. Protocoalele sunt destul de ambigue. Nu tot timpul ceea ce scrie în protocol poate fi aplicat în realitate. Medicii tratează bolnavul. Boala și schema terapeutică prescrisă pot să fie uneori diferite de ceea ce prevede protocolul și atunci apar probleme. Medicii se tem să își asume întreaga responsabilitate, se gândesc că apoi o să vină cei de la Curtea de Conturi și o să le impute rețetele prescrise. Înainte, comisiile din cadrul CNAS își asumau această responsabilitate. Ele decideau dacă pacientul trebuie să primească schema de tratament recomandată de medic sau nu. Este vorba de medicamente prinse în programele naționale de sănătate, medicamente costisitoare. Medicii au întrebări legate de protocoale. Pacientul poate să aibă complicații și să fi nevoie ca medicul să schimbe schema terapeutică, să nu respecte 100% protocolul și atunci pot să apară probleme în momentul în care se fac verificări de către cei de la Curtea de Conturi care se raportează strict la ceea ce scrie în protocol. Soluția ar fi să fie clarificate și adaptate la realitate aceste protocoale“, declară Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

„Sunt dosare medicale blocate la programul de fibroză pulmonară idiopatică“

Cu dosarele blocate stau și pacienții care suferă de fibroză pulmonară. „Sunt dosare medicale blocate la programul de fibroză pulmonară idiopatică. În plus, la programul de trombocitopenie, pacienții reclamă că nu sunt incluși în tratament, iar medicii spun că nu sunt fonduri“, susține Rozalina Lăpădatu, președintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA).
Legat de această situație, dr. Oana Costan, directorul Direcției Programe Curative din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, spune că pentru bolile rare bugetul a crescut mult. „Au intrat multe molecule noi (Neuropatia optică ereditară Leber etc.) au fost înregistrate către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, finanțare există. Cum apare un bolnav nou, se face un referat la nivel de CNAS și se aprobă tratamentul. Bolnavul cu trombocitopenie trebuie să se încadreze în protocolul CNAS“, explică dr. Oana Costan.
Ca această situație să fie rezolvată este nevoie de comisii la nivel local, de spital, pentru a da acel confort medicului curant în prescriere, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România. „Este nevoie și de întărirea controalelor atât la Ministerul Sănătăţii, cât şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Ar trebui instruiți medicii prescriptori, privind problema accesului la tratament de la momentul desfiinţării comisiilor din CNAS. La nivel de CJAS ar trebui organizate întâlniri cu privire la deblocarea accesului la prescrieri“, spune reprezentantul bolnavilor de cancer.

„Am deblocat toate situațiile legate de medicamente“

Prof. univ. dr. Florinel Bădulescu, șeful Clinicii de Oncologie a SJU și președintele Comisiei de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătății, spune că protocoalele terapeutice sunt conforme cu normele europene și internaționale și că în ultimele luni au fost introduse în România toate medicamentele de care pacienții au nevoie.
„Toate protocoalele elaborate de comisia de oncologie de la Ministerul Sănătății și de la Agenția Națională a Medicamentului respectă criteriile științifice conform Societății Europene de Oncologie și ale Societății Americane de Oncologie. În plus, s-a lărgit posibilitatea de prescriere în cadrul protocoalelor în urma unor discuții profesionale îndelungate între comisia de cancer, s-au șters steluțele restrictive de la multe medicamente. Am deblocat toate situațiile legate de medicamente.
Medicii trebuie să respecte protocoalele, să știe ce prescriu. Nu se poate prescrie ca la piață. Toate protocoalele au stat în transparență decizională două săptămâni, iar cele care au avut de obiectat au fost firmele de medicamente, nu a fost nici un medic. Am propus Ministerului Sănătății ca în fiecare an să revizuim protocoalele în așa fel încât orice modificare să fie introdusă în protocol. Din 2008 nu se modificaseră deloc protocoalele. Nu vrem decât să dăm cel mai corect tratament pacienților și ca viața bolnavilor să fie prioritate, nu interesele“, declară prof. univ. dr. Florinel Bădulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS