În unele săli de operație din Oltenia, medicii sunt nevoiți să lucreze cu aparatură din 1977. În multe situații, chirurgii sunt nevoiți să improvizeze și să salveze vieți cu „antichități“. Așa se face că rata mortalităţii din spitale este de peste 50%. Ministerul Sănătății (MS) nu cunoaște situația reală a dotărilor din spitale și de multe ori nu lipsa banilor a fost problema pentru deficienţele din acestea, ci proasta gestionare, după cum confirmă și ultimul raport al Curții de Conturi privind activitatea Ministerului Sănătății în perioada 2011-2015.
Teamă. Revoltă. Dezamăgire. Durere. Lacrimi. Frustrare. Asta vezi la pacienții, aparținătorii și medicii care secundă de secundă se perindă prin sălile de operații ale spitalelor din Oltenia. Unii sunt în tabăra eroilor care trebuie să salveze cu orice preț vieți. În cealaltă tabără sunt cei care nu pot accepta să-l piardă pe cel drag. Cei care spun zeci de rugăciuni și care suferă pentru că au avut nenorocul să trăiască într-o țară cu spitale în care colcăie microbii și în care aparatura este aceeași de 25 de ani.
Lipsa dotărilor din spitale se traduce pentru bolnavi în șanse mai puține la viață. Medicii, de multe ori, sunt legați de mâini. Riscă uneori și respiră ușurați când operația a ieșit bine și așa, „cu multe improvizații“. În unele săli de operație din Oltenia, medicii sunt nevoiţi să lucreze cu aparatură din 1977. În Clinica de Urologie din cel mai mare spital din Oltenia, cadrele medicale abia dacă mai pot lucra, sunt pe punctul a-și suspenda activitatea. Aici se realizează în jur de 4.000 de intervenții pe an, aproape cât toate celelalte clinici de chirurgie generală la un loc, aparatura din sala de operație este însă învechită. „Avem nevoie de foarte multe, de lămpi scialitice, mese chirurgicale, instrumentar. Suntem în situație de avarie, nu am mai primit aparatură de 12 ani. Am făcut nenumărate referate, dar am primit numai promisiuni. Ne-am mai descurcat cu ce am mai primit din sponsorizări și prin studiile clinice. Este însă nevoie de dotări de sute de mii de euro“, spune conf. univ. dr. Paul Tomescu, șeful Clinicii de Urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.
„Este nevoie de foarte multe. Nu mai avem siguranță“
Mesele chirurgicale și lămpile scialitice din sala de operație sunt din 1977 și atunci au fost primite prin donație de la americani. Pentru că aparatura este depăşită, unele operații au fost amânate sau nu se mai pot face deloc. Medicii nu mai au siguranța actului medical. „Este nevoie de foarte multe. Nu mai avem siguranță. Ne adaptăm și lucrăm cu ce avem. Dacă ar veni un medic din Occident s-ar cruci. Sunt și intervenții pe care nu am putut să le mai facem. Trebuie să improvizăm în fel și chip. Așteptăm un miracol“, adaugă șeful clinicii.
„Microscopul ne ajută să avem mai multă precizie“
Nevoi sunt și în sala de operație din Secția de Neurochirurgie a SJU Craiova. Aici sunt tratate cazurile cele mai grave din Oltenia. Din donații, medicii au reușit să achiziționeze o parte din instrumentarul de care au nevoie. Lipsește însă un microscop util în extirparea tumorilor. Neurochirurgii craioveni realizează în jur de 500 de operații pe an. Dacă ar avea toate dotările necesare, s-ar putea rezolva mai multe cazuri, iar în multe situații, bolnavii nu ar mai fi puși pe drum. „Microscopul ne ajută să avem mai multă precizie. Masă de operație am primit în urmă cu șapte ani, la fel și aparat de anestezie. Mare nevoie este de o lampă scialitică, nu a mai fost schimbată cam de zece ani. Am făcut o asociație pe secție prin care am reușit să cumpărăm câteva lucruri. Pentru că nu avem aparatura necesară nu putem să ne ocupăm de partea de traumă de coloană. Toate cazurile le trimitem către alte spitale din țară“, susține dr. Otilia Mărgăritescu, șefa Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență Craiova.
Mesele chirurgicale din sălile de operație ale spitalului sunt din 1970
Managerul spune că există un proiect prin care ar urma să fie înlocuite
sala operatie urologie.
Aceleași probleme le întâmpină și chirurgii care lucrează în spitalele orășenești. Cu lungile liste de nevoi pe masă, managerii se hrănesc an de an din promisiuni. Spitalul din Băilești deservește aproximativ 56.000 de oameni. Unitatea spitalicească are 128 de paturi, împărțite în patru secții și cinci compartimente. Fiecare secție are maximum 25 de paturi. Mesele chirurgicale din sălile de operație ale spitalului sunt din 1970. Medicii le întrețin și le folosesc așa până vor primi altele noi. În spital sunt trei săli de operație, iar conducerea spitalului spune că speranța de a aduce aparatură nouă stă într-un proiect derulat de primăria orașului. „Printr-un proiect cu Bulgaria ar urma să primim aparatura de care avem nevoie în sălile de operație, mese chirurgicale, aparat de anestezie și linie laparoscopică. Avem doi chirurgi care operează. Suntem în faza încheierii contractelor, urmează studiile de fezabilitate“, spune Mirela Țibreanu, managerul spitalului.
„Medicii rezolvă cazurile cu ce au“
Situația nu este deloc mai bună în Spitalul Județean Severin. Despre lipsuri și despre aparate vechi de peste 25 de ani vorbesc și cei de aici. În cele opt săli de operație se lucrează zilnic. Medicilor însă le lipsește aparatura performantă. Aici se fac aproximativ 2.000 de intervenții chirurgicale pe an. „Este nevoie de lămpi scialitice, de mese chirurgicale. Este mare nevoie de dotare mai ales la neurchirurgie și chirurgie toracică. Medicii rezolvă cazurile cu ce au. S-a făcut mereu necesarul și s-a trimis către Ministerul Sănătății, dar nu am primit încă nimic. Sunt pacienți care din această cauză nu mai au încredere și merg la spitale din București sau din țară. Nici medicii nu au curaj de multe ori să intervină pentru că nu pot asigura calitatea și singuranța actului medical“, explică dr. Cristian Jianu, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Severin.
Spitalul din Segarcea, exemplu că se poate
Există însă și exemple că se poate. Conducerea Spitalului din Segarcea Dolj a reușit să doteze sălile de operație cu o parte din aparatura de care era nevoie. Banii au venit de la primărie. „Fiecare sală a fost dotată cu aparat de anestezie, monitor funcții vitale, lămpi scialitice, electrocauter și masă de operație electrică. Ne-au ajutat consiliul local și primăria. Ministerul Sănătăţii nu ne-a dat nici un leu“, a spus Hoshang Heedari, managerul spitalului. Medicii din Segarcea spun însă că mai au nevoie de o linie de laparoscopie, un artroscop și un roengen mobil cu brati C pentru intervenţii chirurgicale ortopedice.
La nivelul MS nu a existat nici măcar o evidență centralizată a solicitărilor de finanțări
Cel mai recent raport al Curții de Conturi privind activitatea Ministerului Sănătății în perioada 2011-2015 confirmă ceea ce bolnavii și pacienții trăiesc zilnic pe pielea lor în spitale. Auditul Curții arată că la nivelul MS nu a existat nici măcar o evidență centralizată a solicitărilor de finanțări pentru investiții solicitate de către unitățile sanitare din care să rezulte și situațiile în care MS nu a admis la finanțare anumite solicitări și unitățile sanitare cărora le-a fost respinsă solicitarea, precum și motivațiile neadmiterii la finanțare. Reprezentanții pacienților spun că acesta este rezultatul lipsei de viziune și a faptului că în 25 de ani pe la Ministerul Sănătății s-au perindat 29 de miniștri.„Managementul este defectuos. Sunt bani pe care nu i-am folosit pentru că nu știm cum să îi gestionăm și nu ne asumăm răspunderi. Atâta timp cât în 25 de ani ai 29 de miniștri la sănătate, nu vine nici unul să își asume niște investiții concrete. Finanțarea în spitale nu există. Sunt spitale care au cerut bani, dar nu au primit. Avem spitale vechi, nu s-a construit nimic nou. Bani ar fi venit din fonduri europene, de la Banca Mondială, dar nu s-au accesat. Spitalele ar trebui să asigure măcar medicamente, dar nici asta nu se întâmplă“, susține Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.
