Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CAS) sunt actorii principali în sistemul de sănătate din fiecare județ. Banii veniți de la CNAS sunt repartizați prin CAS-uri către furnizorii de servicii medicale. Secțiile de pediatrie din cadrul spitalelor aflate în județul Olt primesc, în baza unui contract, finanțare pentru tratarea pacienților.
Într-un interviu acordat GdS, Florin Ciocan, președintele CAS Olt, vorbește despre cum sunt repartizați banii, dar și despre importanța existenței unui spital regional pentru copii în Oltenia.
GdS: Pentru ce afecțiuni primesc copiii din județul Olt tratament prin programele naționale?
Florin Ciocan: Sunt boli destul de grave, boli rare pentru care derulăm program național în județ. Chiar dacă medicația inclusă în acest program presupune costuri mari, am asigurat de fiecare dată medicamentele necesare copiilor. De exemplu, avem un pacient care are boala Hunter pentru care plătim lunar 103.000 lei, asta înseamnă că anual, pentru un singur caz, decontăm undeva spre 1.000.000 de lei. Avem copii în program și pentru afecțiunea tirozinemie, aici costurile sunt de 11.000 de lei pe lună pentru un pacient. Avem și copii care suferă de mucoviscidoză incluși pe programul național. Pentru ei, costul este de aproximativ 10.000 de lei pe lună pentru fiecare pacient. Vorbim de sănătatea copiilor și este important să investim atât cât trebuie, astfel încât să nu fie probleme măcar pe acest sector de îngrijire.
„Toate spitalele din județul Olt au secții de pediatrie“
GdS: Copiii sunt tratați în secțiile de pediatrie. Cum sunt finanțate de către CAS aceste secții?
F.C.: Avem contractarea care se face, în general, în lunile martie-aprilie ale fiecărui an. Cazurile care ajung în secțiile de pediatrie sunt rezolvate. Există un tarif pe caz rezolvat, care este negociat cu spitalul la momentul încheierii contractului. Toate spitalele din județul Olt au secții de pediatrie, mai puțin Spitalul de la Schitu Greci și le sunt decontați banii pentru copiii pe care îi tratează. Mai apar probleme, dar sunt cazuri izolate.
GdS: Campania „Vreau să fiu un copil sănătos! Oltenia are nevoie de spital“ susține importanța existenței în Oltenia a unui spital de copii, unde micuții să fie îngrijiți multidisciplinar. Cum este văzut acest lucru din punct de vedere al instituției care gestionează banii?
F.C.: Nu este deloc de neglijat această idee. Cred că un spital special pentru copii ar ajuta mult pe toată lumea din Oltenia. Dacă ar exista un astfel de spital la nivel regional consider că micuții ar avea o șansă în plus la sănătate.
GdS: Recent ați primit bani de la CNAS. Sunt suficienți astfel încât să acoperiți nevoile tuturor spitalelor din județul Olt?
F.C.: Este vorba de rectificarea bugetară, care a avut loc în luna septembrie. Sumele pe care le-am primit nu sunt cele pe care le-am și cerut. Se întâmplă acest lucru.
Ne-am fi dorit ca toate sectoarele noastre să fie asigurate până la sfârșitul anului. Este vorba de o situație mai puțin fericită la spitale, unde nu avem finanțarea asigurată până la sfârșitul anului, dar este acoperită cea mai mare parte din luna decembrie. Sunt asigurați pe celelalte servicii medicale, mai puțin la îngrijirile la domiciliu, unde lista de așteptare este de aproximativ 200 de persoane. Ne-ar fi trebuit pentru acoperirea listei aproape 200.000 de lei. Nu am primit această sumă, dar am primit suficienți bani pentru acoperirea listelor de așteptare la dispozitivele medicale.
GdS: Pacienții își spun mereu nemulțumirile legate de accesul la investigațiile de înaltă performanță (CT, RMN). În țară, bolnavii au cu greu acces la aceste servicii medicale, care pentru asigurați sunt gratuite. Cum ar putea să înțeleagă asigurații că, deși cotizează la sistemul de sănătate, sunt nevoiți să aștepte două-trei luni să poată face o astfel de investigație gratuit?
F.C.: Este o situație cu care ne confruntăm de câțiva ani buni, de când a crescut numărul de recomandări pentru aceste proceduri medicale. A crescut și numărul furnizorilor, suma repartizată a rămas cam aceeași. E foarte greu să o mărim. Din suma totală pe care o primim pentru serviciile paraclinice, noi trebuie să împărțim pentru analize medicale și pentru investigațiile de înaltă performanță. Problemele apar și la spital, și la furnizorii privați. De multe ori, pacienții se dublează pe aceste liste de așteptare pentru că se trec pe listele mai multor furnizori, așa că nu putem să vă spunem exact câți sunt pe lista de așteptare. Am solicitat mărirea bugetului pentru investigațiile de înaltă performanță. Sperăm ca la începutul lunii noiembrie să mai existe o rectificare bugetară astfel încât să putem să acoperim aceste liste de așteptare.
„Dintr-o populație de 450.000 de locuitori, aproximativ 80.000 – 90.000 sunt plătitori de asigurări de sănătate“
GdS: Sistemul asigurărilor de sănătate din România se bazează pe principiul solidarității. Cine are un salariu mai mare contribuie și pentru cei fără venituri sau cu venituri mai mici. Cât de mulți oameni din județul Olt mai contribuie la sănătate?
F.C.: Situația a rămas constantă în ultimii ani. Dintr-o populație de 450.000 de locuitori, aproximativ 80.000 – 90.000 de oameni sunt plătitori de asigurare de sănătate, restul sunt coasigurații și copiii, elevii, persoanele cu handicap. Avem și peste 100.000 de persoane care nu sunt asigurate. În Slatina sunt destule locuri de muncă și asigurați, însă în restul județului situația este mai grea și de aici apare acest număr mic de persoane asigurate.
GdS: Cardul de sănătate a devenit instrument principal în momentul în care pacienții au nevoie de servicii medicale. Mai sunt persoane în Olt care nu l-au primit încă?
F.C.: Sunt destul de mulți oameni și la noi care nu au primit cardul de sănătate. Au existat mai multe etape de distribuire. Contractul nostru cu Poșta pentru distribuire este în continuare valabil. În urmă cu o săptămână am primit un nou lot de aproximativ 9.000 de carduri. Pentru cei care nu au primit card, situația nu este complicată. Faptul că nu au cardul nu înseamnă că pierd serviciul medical dacă sunt asigurați. Furnizorul de servicii medicale poate verifica simplu statusul asiguratului dacă introduce CNP-ul în aplicația CNAS și poate vedea oricând dacă este asigurat fără card de sănătate emis. Nu mai este nevoie să trimită, așa cum se întâmplă de multe ori în acest moment, pacienții la CAS ca să primească adeverință de asigurat.