Craiova este singurul centru universitar din țară care nu are un spital de copii. În Oltenia lipsesc multe dintre secțiile în care micuții pacienți ar putea fi tratați: Urologie, Cardiologie, Alergologie, Gastroenterologie pediatrică, dar și o bază de recuperare medicală. Mai mult, nu există nici un pat pentru copiii arși. Statul investește însă prea puțin în sănătatea celor mici. Dr. Eleodor Cârstoiu, medic chirurg pediatru la Spitalul Județean de Urgență Craiova, vorbește despre cât de important ar fi un spital de copii în Oltenia.
https://www.youtube.com/watch?v=_4UZk8K89vk&feature=youtu.be
GdS: În Oltenia nu există un spital pentru copii cu toate că medicii au atras atenția asupra acestui lucru de foarte multe ori. Cât de grav este că în regiune nu avem o unitate medicală dedicată copiilor?
Eleodor Cârstoiu: De aproape 30 de ani visăm la un spital de copii. Imediat după Revoluție, eram student atunci, se vorbea despre construcția sau găsirea unui spațiu adecvat în care să existe un spital pentru cei mici. Acum micuții se îngrijesc în mai multe unități în orașul nostru. La Spitalul Județean de Urgență Craiova sunt secții de Pediatrie, ORL copii, Neonatologie, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, în Spitalul Municipal „Filantropia“ avem secții de Pediatrie, Neonatologie și o policlinică de copii, la Spitalul de Boli Infecțioase avem o secție de Pediatrie Boli Infecțioase. Ideal ar fi ca toate specialitățile pentru copii să fie prinse într-o singură unitate administrativă, care ar da voie la dezvoltarea serviciilor pediatrice din regiune. Aici nu este vorba de Craiova, ci de toată regiunea Oltenia. În special, în Spitalul Județean de Urgență Craiova vin copii cu probleme de sănătate din toate cele cinci județe, adică două milioane jumătate de locuitori.
„Ceea nu se înțelege la noi este că un copil trebuie să aibă spațiul lui“
GdS: Am realizat reportaje la Spitalul Județean Slatina. De acolo, majoritatea copiilor sunt trimiși către Craiova sau București pentru rezolvarea problemelor grave de sănătate. Cât de important ar fi pentru acești copii să aibă un spital aproape, unde să se intervină imediat și nu după ce au parcurs sute de kilometri?
E.C.: Și Vâlcea, și Gorj, și Mehedinți trimit către Craiova sau București copii care depășesc posibilitățile tehnice care există la nivelul acestor județe. Din cauză că nu avem un spital nu putem dezvolta noile linii care au apărut în științele pediatrice. De exemplu, noi acum în Oltenia nu avem nici o structură publică de recuperare de copii. Sunt copii cu probleme neurologice, cu probleme ortopedice, care necesită recuperare, nu avem o bază în care acestor copii să li se facă recuperare. Apoi, chirurgia pediatrică a evoluat și deja s-a separat de ortopedia pediatrică. Încep să se separe serviciile de chirurgie plastică pediatrică, cele de urologie pediatrică, oftalmologie pediatrică. Într-un spital generalist este foarte greu să reușești să faci acest lucru. În pediatria de boli interne, deja la nivel de București au apărut la copii toate specialitățile care sunt la adulți, iar în țările din jurul nostru au implementat lucrul ăsta de zeci de ani. Ar trebui să avem Cardiologie, Alergologie, Gastroenterologie, Pneumologie de copii, însă pentru toate este nevoie de spațiu, de oameni pregătiți pe aceste direcții și de interdependență. Este nevoie de interdisciplinaritate, nu este suficient un singur doctor, iar medicii trebuie să fie în același spital. Ce nu se înțelege la noi este că un copil trebuie să aibă spațiul lui, unul cald, prietenos, cu personal specializat și adaptat pentru partea pediatrică.
„Spitalul de copii nu are legătură cu Spitalul Regional“
GdS: În mai multe orașe din România există spitale pentru copii. De ce credeți că până acum în Craiova nu s-a găsit o soluție?
E.C.: Nu s-a cerut ferm acest lucru. Sperăm ca generația noastră să fie destul de fermă în a cere acest lucru. De ce nu am avut un centru de Cardiologie până acum? Fiindcă nu s-a cerut. În momentul în care s-a cerut a început construcția. Sunt mulți medici care își doresc un spital de copii. Mulți o să spună că se face Spitalul Regional, dar acesta este făcut, în primul rând, pentru adulți. Spitalul de copii nu are legătură cu Spitalul Regional. Este nevoie de spații medicale noi în oraș pentru că cele pe care le avem sunt vechi. Spitalul „Filantropia“ are spații care ar trebui să găzduiască un muzeu al medicinei. Nu mai sunt adaptate la cerințele actuale. Spitalul Județean este greu de renovat, este o structură îmbătrânită. Conform psihologiei moderne a îngrijirilor, spitalele trebuie să fie prietenoase, omul nu trebuie să aibă impresia că intră într-o hală.
„Este necesar în Oltenia un departament pentru copiii arși“
GdS: Lucrați în singura secție de Chirurgie Pediatrică din Oltenia. Cât de mult s-ar putea dezvolta îngrijirile medicale dacă secția ar face parte dintr-un spital de copii?
E.C.: Este nevoie de spațiu pentru secție. În 1990, secția avea 60 de paturi, acum are 25. Noi facem chirurgie laparoscopică, dezvoltăm și partea de ortopedie și cea de urologie pediatrică. Vrem să dezvoltăm și chirurgia plastică, dar Craiova încă nu a fost prinsă în planul de arși. Între București și Timișoara nu există nici un pat pentru copii arși. În momentul în care vine un copil ars la noi sau la Târgu Jiu sau la Severin, sau la Slatina este un protocol prin care este trimis la București. La Craiova, pentru copiii arși nu există posibilități de îngrijire. În momentul în care locurile de la București sunt ocupate vin la noi fiindcă nu au unde să fie internați. Din cauza condițiilor socio-economice, în România cazurile de copii arși sunt numeroase în comparație cu alte țări. Dacă la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ nu sunt locuri și cazul nu este foarte, foarte grav, copilul rămâne la noi, dar nu avem spații adecvate. Saloanele pentru arși trebuie să fie speciale, copilul ars nu ar trebui să stea în salon cu un copil cu altă patologie. Săptămânal, se întâmplă să tratăm aici copii arși. Este necesar în Oltenia un departament pentru copiii arși. Trebuie internați pentru că, dacă stau acasă, vin la spital cu multe complicații. Sunt colegi care sunt dispuși să învețe cum să trateze copiii arși, dar nu avem suport tehnic.
GdS: Operați zilnic copii din toată Oltenia. Câte săli de operație aveți și cât de mult ar conta să faceți intervențiile chirurgicale într-un spital pentru copii?
E.C.: Blocul operator pediatric cuprinde două săli care sunt de chirurgie și de ortopedie și una de ORL copii. Ținând cont că noi acoperim și urgențele ar trebui să fie o sală dedicată numai urgențelor. Gândiți-vă ce se poate întâmpla dacă vine o urgență în momentul în care toate sălile sunt ocupate. Ar trebui să fie blocul operator pentru chirurgii pediatrice în care personalul medical și cei de la ATI să fie pregătiți să lucreze cu copii din ce în ce mai mici pentru că avem copii și de un kilogram și jumătate pe care îi tratăm.
„Problema Mamei și Copilului a fost cumva lăsată deoparte după Revoluție“
GdS: Condițiile din secțiile în care sunt internați și tratați copiii sunt foarte importante. De multe ori, părinții se plâng de mizerie, mobilier vechi. De mai bine de un an, Secția de Chirurgie Pediatrică este în renovare și lucrați în praf și zgomot…
E.C.: Este foarte important să primim copiii într-un mediu curat și prietenos. Din cauza renovărilor, unele spații sunt închise. Am încercat să avem și un spațiu de joacă, dar nu intră mai mult de trei copii. Sunt părinți care stau alături de ei și condițiile nu ne permit să le oferim și lor un minim de confort. Dacă este copil foarte mic nu poate sta singur, deși legislația spune că după vârsta de trei ani copilul poate să rămână singur în spital și părintele să plătească o sumă ca să stea internat cu el, dar emoțional nu se poate. Este destul de dificil să lucrăm așa, dar mai sunt doar două-trei saloane care trebuie renovate.
GdS: În realizarea unui spital de copii intervine problema finanțării. Sunt finanțate suficient secțiile care tratează copiii astfel încât să poată susține un spital de specialitate?
E.C.: Finanțarea vine de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), dar și de la Ministerul Sănătății (MS). Problema Mamei și Copilului a fost cumva lăsată deoparte după Revoluție. De aceea, este nevoie de instituții separate pentru copii. O femeie însărcinată constată că programul Mama și Copilul este mai mult pe hârtie. De câte ori mergi la medic nu poți să beneficiezi de servicii în sistemul asigurărilor de stat. Ecografiile și toate investigațiile, care costă destul de mult, se fac în sistem privat. Sunt încă multe lucruri care trebuie rezolvate, ne plângem de scăderea natalității, dar dacă nu creăm condiții normale pentru dezvoltarea acestor copii -sănătate și școală- nu putem îmbunătăți lucrurile. Dacă ar exista un spital de copii cred că și din partea privată ar veni un sprijin mult mai mare. În partea de pediatrie, cele mai multe lucruri nu s-au făcut din banii de la stat, ci din donații, inițiative private. GdS este unul din marii susținători, dar și Ford și OncoHelp. La acest proiect ar ralia multă lume din zona privată, astfel încât să avem un spital pentru copii la standarde europene. Noi pregătim un eveniment cultural, iar în decembrie pentru copiii care rămân internați în spitale încercăm să aducem o bucurie.
