Frigidere si televizoare aruncate pe geam, paturi distruse pentru un foc de gratar, borcane cu mâncare aruncate pe masini sunt doar câteva dintre exemplele care au alungat monotonia din viata studentilor cazati in Caminul nr. 10 din Craiova.
„Padure fara uscaturi nu exista“. Aceasta zicala se potriveste perfect si unor studenti care sunt cazati in Caminul nr. 10 din Craiova. Despre problemele si pagubele pe care ei le produc in camerele unde locuiesc pe perioada anilor de studiu (patru sau cinci) si pe care trebuie sa le suporte apoi, din propriul lor buzunar, vorbesc administratorii si sefii de camin, liderii studentilor, cât si cei din conducerea Universitatii. „Sunt multe probleme care nu pot fi controlate, chiar si cu legislatia in vigoare. Am avut un caz concret, prin iarna, când un student in stare de ebrietate, cazat in acest camin, nu a vrut sub nici o forma sa ne lase sa intram in camera sa. Dupa ce l-a imbrâncit si bruscat chiar si pe gardianul care ne insotea in controlul nostru de rutina prin camere, tânarul a strigat in gura mare ca are relatii si ca nimeni nu are ce sa-i faca. Sa nu omitem faptul ca frecvent auzim de la cei care au uitat de cei sapte ani de acasa ceva de genul: «Avem de unde plati chiar daca ne imputati bunurile distruse»“, a spus Tudor Cocos, administrator al caminului studentesc.
„Sunt probleme minore, lipsite de importanta“
Când le vine rândul sa vorbeasca despre stricaciunile pe care le produc, studentii ridica nepasatori din umeri si spun ca au fost neintelegeri minore, care se mai intâmpla câteodata. „Da, am avut o mica problema peste care am trecut si acum gata“, a mentionat Vicentiu Mitris, unul dintre studentii aflati pe lista neagra a conducerii caminului.
Insa, aceste „mici probleme lipsite de importanta“, cum sunt definite de caministi, ii lasa mai saraci cu câteva milioane. „Am incercat sa eliminam majoritatea problemelor, dar acest lucru nu se poate. In acest camin sunt cazati 700 de oameni. Am stabilit si amenzi, sanctiuni ce pornesc de la 500.000 de lei si ajung chiar si la doua milioane de lei când abaterea este mai grava. Dar lor nici nu le pasa daca le imputam bunul stricat. Platesc si apoi o iau de la capat. Motiv pentru care in regulamentul de ordine interioara al caminului am precizat ca prima abatere este o greseala care se poate ierta, dar a doua si a treia atrag dupa sine chiar si scoaterea studentului din camin. Asa cum am mai spus, exista multi tineri certati cu legea care produc dezastru in camerele in care locuiesc“, a explicat administratorul caminului.
De aceeasi parere s-a declarat a fi si seful Caminului studentesc nr. 10, Catalin Panescu, care spune ca pagubele pe care le comit o parte dintre studenti nu sunt chiar floare la ureche. „A arunca pe geam un frigider sau un televizor cred ca este o problema minora. Dar sa distrugi un pat intreg si sa iti faci gratar in camera, in fata usii, tot minora e? Asta nu mai poate fi catalogata ca o problema banala. Iar exemplele pot umple paginile unui caiet. Ce sa va mai spun… chiar acum doua zile de la fereastra unei camere a zburat un borcan cu sarmale chiar pe capota unei masini. Proprietarul autoturismului a facut in camin un scandal de proportii si asta pe buna dreptate“, a spus Catalin Panescu.
Asa-zisul „foc de tabara pentru gratar“ este recunoscut si de studentul Vicentiu Mitris. „Dupa ce am facut un dus, am stat la calculator pâna in jurul orei 1.30 (noaptea) când mi s-a facut foame si m-am gândit sa fac un gratar. Am aprins focul in fata usii. Neavând lemne, am rupt patul de la camera unde locuiesc, 810, si am facut focul. Recunosc ca am gresit, ma oblig sa achit contravaloarea patului si mentionez ca la urmatoarea abatere sunt de acord sa fiu dat afara din camin“, a explicat Vicentiu. De asemenea, tânarul spune ca aceste fapte mai scapa câteodata, dar ca acum lucrurile s-au reglementat si merg spre bine.
„Ceea ce distrug li se imputa“
Faptele de vandalism ale studentilor sunt cunoscute si de reprezentantii conducerii Universitatii. Potrivit prorectorului, Lucian Buse, aceste abateri sunt sanctionate conform gravitatii lor si in functie de ceea ce prevede regulamentul de ordine interioara al caminului. „Colaboram cu administratia caminului si cu decanatele facultatilor unde sunt inscrisi studentii. Incercam sa aplanam conflictele de cele mai multe ori si sa le acordam a doua sansa. Fiecare este predispus greselii, dar unele sunt exagerate. Cert este un lucru: ceea ce distrug li se imputa. Asta este viata de student, si cu bune, si cu rele“, a precizat prorectorul Universitatii din Craiova, Lucian Buse.