Peste o suta de absolventi ai clasei a VIII-a din alte judete, care au promovat Testele Nationale, vor sa continue studiile la un liceu din Craiova. Numarul inscrisilor de anul acesta este mai redus decât cel de anul trecut.
Elevii doljeni, absolventi ai Testelor Nationale din acest an, au avut posibilitatea ca timp de sase zile (1 – 6 iulie 2006) sa-si completeze fisele cu optiunile personale pentru repartizarea computerizata in licee. Pentru a se asigura ca datele de pe fisa cu optiuni sunt cele corecte, parintii si elevii au luat ieri cu asalt centrele de inscriere. „Verificarea acestor fise se va face in intervalul 6 – 8 iulie. Acestea trebuie sa cuprinda numele, media claselor V-VIII si notele la Testele Nationale, iar in cazul in care se descopera greseli de completare, ele trebuie semnalate conducerii scolii“, a spus Doina Iliuta, sef Serviciu Salarizare din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Dolj. Potrivit acesteia, 10 iulie este termenul-limita de transmitere a datelor catre ISJ Dolj, iar pe 11 iulie, baza de date va fi transmisa de la ISJ Dolj la Centrul National de Admitere. „Elevii vor afla pe 14 iulie in ce licee urmeaza sa invete din toamna, când va avea loc prima etapa a repartizarii computerizate in invatamântul liceal si profesional pentru absolventii clasei a VIII-a care au promovat Testele Nationale. Absolventii care nu au reusit sa ia o nota de trecere la Testele Nationale mai au de asteptat pâna când vor afla daca au intrat sau nu la o Scoala de Arte si Meserii“, a spus Doina Iliuta.
De la Gura Humorului la Craiova
172 de absolventi ai Testelor Nationale din alte judete – Vrancea, Suceava, Olt, Gorj, Mehedinti si chiar Bucuresti – au optat in aceste zile pentru un loc la liceele din municipiul Craiova. Potrivit vicepresedintei comisiei judetene de admitere 2006, prof. Maria Ciontescu, de la Centrul judetean de inscriere „Stefan Odobleja“, numarul solicitantilor a fost ceva mai mic decât in alti ani. „Comparativ cu anul trecut, când am avut 240 de candidati din alte judete, in acest an numarul lor a scazut la 170. Motivele financiare sunt singurele care stau la baza scaderii numarului de copii. Oricum, si in acest an avem absolventi din Suceava – Gura Humorului, Vrancea si Bucuresti care acum vor sa-si continue studiile liceale pe meleaguri oltenesti“, a precizat vicepresedintele comisiei de inscriere.
Fisele cu optiunile elevilor au fost completate cu atentie, solicitantii optând pentru 15 sau chiar 35 de unitati de invatamânt. „Le-am sugerat copiilor si parintilor sa treaca cât mai multe optiuni pe fisa de inscriere. Asta pentru a evita orice risc si pentru a spori sansele de repartizare la un liceu bun“, a spus Maria Ciontescu. Printre cei peste 170 de elevi veniti la Craiova, din alte colturi ale tarii, se afla si Ramona Rusanescu, absolventa a clasei a VIII-a la Scoala nr. 1 Gura Humorului, Suceava. Potrivit tatalui acesteia, familia a decis sa se intoarca pe meleaguri oltenesti, dupa mai bine de 13 ani. „Acesta a fost destinul familiei noastre de a fi repartizati cu serviciul la Suceava. Acum, revenim acasa. La origine, suntem craioveni. Ramona, fiica mea, a ales sa studieze la unul dintre colegiile Baniei – «Fratii Buzesti», «Carol I» sau «Elena Cuza». Am trecut pe fisa cu optiuni 36 de coduri de scoli, dar speram sa ocupam un loc la profil uman. Toata lumea e plina de mate-info si trebuie sa mai invatam si ce nu fac altii. Sa speram ca avem noroc“, a spus tatal Ramonei Rusanescu.
Afisarea definitiva
Pe 16 iulie 2006, fiecare unitate de invatamânt liceal si profesional are obligatia de a afisa lista candidatilor repartizati in acea unitate. La repartizarea computerizata primeaza media, apoi interesele, preferintele si aptitudinile elevilor.