„Una dintre cele mai importante si urgente probleme ale Craiovei, din punctul meu de vedere, este cea a fotbalului, a echipei Universitatii Craiova. Sâmbata incepem campionatul de fotbal cu o echipa de jucatori extrem de slab pregatiti, riscând astfel sa ajungem iar, cu usurinta, in B. Lumea este dezgustata de ceea ce se intâmpla in fotbalul oltean. Craiovenii nu cred ca se vor obosi sa se duca la stadion. Alta problema a orasului nostru este cea a centrului aflat in «modernizare». Ne intrebam cu disperare când se vor finaliza lucrarile care merg atât de greu, când se va termina zgomotul produs de masinarii si praful produs de acestea?! Mai este o problema pe care nimeni nu o pune in discutie, dar sa-i gaseasca o solutie de rezolvare! Toate pietele orasului sunt asaltate de asa-zisi comercianti, precupeti care cumpara productia taranilor si ne-o vând noua la preturi usturatoare!“.
Ion Popescu, pensionar, din Craiova.