Sase copii din mai multe orase ale tarii formeaza acum o familie in Petrosani, fiind in ingrijirea unor oameni deosebiti.
Sotii Iulian si Anisoara Iordache au renuntat la serviciu si chiar la mica lor afacere si ii cresc pe acesti copii ca si cum ar fi ai lor, fara sa uite sa le aminteasca faptul ca au alta mama. Cristina, Lacramioara, Alexandru, Ionel, Fanuta si Ioana sunt copiii lor adoptivi sau aflati in plasament, dar toti le spun „mama“ si „tata“, chiar daca unii isi mai amintesc vag de locul din care au fost luati. Ei au intre trei si 19 ani si nu concep viata decât in casuta pe care „parintii“ lor le-au construit-o la Petrosani, chiar daca au venit din Sibiu, Vulcan, Baru Mare sau Hunedoara.
„Eram geloasa pe cei mici“
Iulian si Anisoara nu au avut niciodata copii, dar femeia isi aminteste ca a visat ca va adopta unul si asa a si facut cu prima lor fetita, care acum e studenta la Finante-Banci. „Am visat ca trebuie sa merg la Sibiu si acolo am gasit-o pe Fanuta, primul nostru copil, care in 1990 avea doi ani si jumatate. A fost prima noastra experienta de parinti intr-o vreme in care adoptiile se faceau foarte greu. Restul i-am adoptat in timp sau i-am luat in plasament si numai doi dintre ei sunt frati“, a spus Anisoara Iordache.
A urmat apoi Ioana, care a ajuns in familia Iordache in 1996. Ea venea dintr-un centru de plasament de la Baru Mare. „Imi amintesc ca am reusit sa sar gardul de acolo intr-o zi când mama a plecat, pentru ca ma lua doar vinerea si ma aducea duminica. Stiu cum era la orfelinat si acum incerc sa inteleg de ce avem atâtia copii, chiar daca la inceput am plâns si eram geloasa pe cei mai mici“, a spus Ioana.
Restul micutilor sunt in plasament la aceasta familie, care a transformat doua garaje intr-o locuinta cu curte interioara, cu multe incaperi, patuturi, spatii de joaca si camere video de supraveghere. Fiecare isi stie locul la masa, chiar si nou-venitii de la un centru din Vulcan, unde au fost abandonati de mama plecata in Spania si tatal care lucreaza zilier la ciobanii din Câmpu lui Neag. Rasfatata familiei este Cristina, de numai trei ani si jumatate, care e in plasament familial de la un an. Diferenta de vârsta intre ea si Ionel este de numai o saptamâna si cei doi au crescut practic impreuna in familia adoptiva de când erau sugari.
„Ne rugam pentru familiile lor“
Ordinea si disciplina este la loc de cinste in casa sotilor Iordache si fiecare dintre micuti stie unde trebuie sa-si aseze lucrurile, unde doarme si care ii este locul la masa. Ei stiu, chiar daca au câtiva ani, ca dupa masa trebuie sa-si arunce servetelele la gunoi, iar când mama si tata au musafiri isi cer voie sa intre in camera de oaspeti. In fiecare seara insa, cei mici, cu lacrimi in ochi, se roaga pentru mama si tata si pentru ca familiile lor sa isi aduca aminte de ei. „Noi i-am invatat ca au mama si tata si ca noi suntem cei care ii crestem pâna Dumnezeu ii va aduce din nou in caminul lor. Seara, la rugaciune, spun ca mama si tata vor veni, pentru ca ei se roaga“, a spus Iulian Iordache.
Cu toate acestea, copiii nu prea mai vor „acasa“ si sunt atât de fericiti cu parintii de acum, incât mereu vin sa-i imbratiseze. Pentru a le pastra amintirea zilei in care au ajuns in familia adoptiva, sotii Iordache le-au adunat cele câteva lucruri cu care au venit imbracati de la orfelinat intr-un pachet pe care il pastreaza cu sfintenie. „Si acum cei mai mari se uita la pachet si noi vream ca acea bluza cu care au venit sa fie pentru ei legatura cu vremea adoptiei. De restul ce tine de educatia si viitorul lor ne ocupam noi, familia lor adoptiva“, a mai spus Anisoara Iordache.
Dedicati copiilor
Sotii Iordache au lasat totul pentru acesti copii pe care ii cresc ca si cum ar fi ai lor si nu vad ce altceva ar putea face, decât sa ii ingrijeasca. Au avut o mica afacere si, chiar daca se câstiga foarte bine, acum sunt asistenti maternali. Nici nu isi dau seama ca se descurca cu o suma modica, pe care nu au contabilizat-o niciodata. Anisoara are un salariu de sase milioane de lei si restul cheltuielilor le acopera din pensia lui Iulian. Nu se plâng si chiar nici nu realizeaza ca e greu sa cresti sase copii. Au reusit sa faca din casuta lor un mic paradis, in care toti se simt foarte bine si nu le lipseste nimic.
