Gazeta de Sud a reusit inca o data sa duca la bun sfârsit o misiune de suflet. Este vorba de surorile Marghescu din Plai, comuna Breznita, Mehedinti, a caror poveste nefericita – publicata in ziar – a fost urmarita indeaproape si indrumata spre un final fericit. Astazi, Maria si Vasilica, doua surori care si-au udat copilaria cu lacrimi, pot zâmbi cu incredere intr-un viitor luminos.
S-a intâmplat acum câteva zile. Acolo, sus, in vârful coastei din Plai, a oprit la poarta maghernitei o masina frumoasa, de oras. Doua doamne, insotite de primarul comunei si agenti de politie, au batut in poarta subreda. De dupa perdeaua cârpita s-au itit doua capete curioase. Apoi au iesit amândoua, de mâna, emotionate, parca stiind dinainte ce avea sa urmeze.
Tatal a recunoscut
Timide si cautând speriate spre casa, abia daca au bâiguit câteva vorbe la inceput. Ceea ce le inspaimânta grozav s-a intâmplat curând: in prag a rasarit amenintatoare statura tatalui – acela care le-a infricosat toti anii copilariei. Maria si Vasilica au amutit, cu ochii tinta la cei mari. A vorbit primarul, a ripostat nervos Marghescu; au intervenit doamnele, Marghescu a tinut-o pe-a lui. Pâna si vecinii au intrat agitati in discutie – problema devenise deja a satului. Strânse una in alta si tremurând ca varga de frica, surorile stateau inlemnite intr-un colt. Si, in sfârsit, dupa minute bune de discutii aprinse, barbatul a cedat. Spasit, si-a recunoscut vina. Nu le-a fost niciodata un parinte bun. Nu s-a straduit nicicând sa le ofere conditii cât de cât decente de trai. Le-a aruncat pe umeri poveri cât pentru oameni mari. Le-a lasat sa rabde de foame, sa zaca intre purici si sobolani, neingrijindu-se de sanatatea lor. Le-a batut si le-a vorbit urât din prima zi in care au venit pe lume. Le-a chinuit fara mila, mai cu seama in momentele in care bautura ii lua mintile. Adica in fiecare zi. Le-a transformat in biete fiinte neajutorate, speriate si de umbra lor, incapabile sa riposteze, sa scape. In doi copii slabi, torturati, traumatizati. Ai lui.
Decizia a fost a lor
In vremea aceasta, alaturi, fetitele erau incurajate sa vorbeasca de una dintre doamne – psiholog, au aflat ele mai târziu. Cu nesfârsita blândete si afectiune, femeia le-a explicat ca acum nu mai sunt singure, ca cineva de la ziar le-a trimis acolo sa le ajute si ca li se va indeplini orice dorinta. Daca vor sa plece, vor pleca! Daca vor sa ramâna, nimeni nu le va sta in cale! Numai ele pot spune insa daca sunt fericite sau nu acolo, in casa tatalui lor! Aflate pentru prima data in situatia de a lua o decizie, copilele au izbucnit in lacrimi. Era prea mult pentru ele, doua suflete de numai zece si sapte anisori. Dar oricât de mare le era spaima de necunoscut, oricât de complicat li se parea drumul pe care il aveau de urmat, Maria si Vasilica au stiut un singur lucru: vor pleca din Plai, din casa si de lânga omul care le-a transformat copilaria intr-un iad. Si, neindraznind sa se mai uite in urma, cu câteva lucrusoare indesate intr-o punga, s-au urcat in masina de oras.
Prima casa adevarata!
In mai putin de doua ore, aveau camera lor. Frumoasa, cu paturi noi si curate cum nu mai vazusera niciodata pâna atunci, cu desene animate pe covor si jucarii nenumarate, centrul de plasament din Turnu Severin le-a devenit pe loc cea mai primitoare si frumoasa casa din lume.
„Prima data am cerut de mâncare“, povesteste Maria. „Ne era foarte foame, nu mâncasem nimic toata ziua. O tanti ne-a adus numai bunatati, cu ciorba si felul doi si desert. Ne-a durut burta de cât am mâncat atunci! Apoi am fost sa ne spalam – avem o baie frumoasa, curata, cu apa calda. Ne-au imbracat in pijamale si… am dormit pâna dimineata!“.
Din ziua aceea, surorile Marghescu din Plai au fost fericite: de somnul usor si linistit, de bucuria de a se trezi in miros de ceai fierbinte si pâine prajita cu unt, de placerea de a se juca in voie, de a fi inconjurate de lucruri frumoase si vesele, de a râde cu pofta. Din ziua aceea, nu s-au mai temut de nimic: nici de vreo palma care sa le cada greu pe crestete, nici de vreo vorba aspra aruncata fara motiv, nici de foamea care sa le roada dureros stomacul. Supravegheate indeaproape de asistenta sociala si de personalul Directiei pentrui Protectia Copilului, Maria si Vasilica au trait primele zile cu adevarat fericite…
„Simt ca va fi bine!….“
Astazi, la mai putin de doua saptamâni de când autoritatile le-au luat de lânga un tata iresponsabil, viata copilelor s-a schimbat. Scapate de agresiunile fizice, de conditiile mizere si inconjurate de afectiune, Maria si Vasilica seamana acum cu oricare alt copil de vârsta lor: vesele, fara griji, fericite. Si pentru ca fiecare copil are dreptul la dragostea unei familii, cele doua surori vor cunoaste in curând si aceasta bucurie.
„Doamna asistenta ne-a spus ca va veni cineva de la Orsova sa ne cunoasca. O femeie si un nene care vor sa ne ia la ei, sa ne creasca, sa ne duca la scoala. Nu-i cunoastem si nici ei nu ne stiu pe noi, dar simt eu ca va fi bine! Ca nu va mai fi niciodata cum a fost in Plai“, spera Maria sa descopere in sfârsit viata linistita de familie.
Instanta va decide
Asa cum se procedeaza in astfel de cazuri, Directia Judeteana pentru Asistenta Sociala si Protectie a Copilului (DJASPC) Mehedinti a luat toate masurile legale cu privire la situatia minorelor Marghescu Maria si Vasilica.
„In urma sesizarii primite din partea ziarului dumneavoastra, o echipa din cadrul DJASPC s-a deplasat in Plai, Breznita. S-a luat intâi legatura cu primarul comunei, care ne-a confirmat starea de fapt. Apoi, cu acordul dânsului si a fortelor de ordine, am mers la domiciliul fetitelor. Am gasit acolo exact situatia reclamata: fetitele erau murdare, nemâncate si traiau intr-o mizerie inacceptabila. Dupa câteva ore de discutii si lamuriri, tatal a fost de acord se le luam. Timp de doua saptamâni, fetele vor locui la un centru de plasament, timp in care ancheta demarata de DJASPC va fi finalizata. Cu referatul primit de la medicul de familie si cu dosarul intocmit de noi, se va inainta judecatoriei propunerea pentru internarea intr-un centru de plasament. In functie de decizia instantei, Maria si Vasilica fie se vor intoarce acasa, fie – si aceasta este solutia cea mai probabila in acest caz – vor fi incredintate unui asistent maternal profesionist“, a declarat Mihaela Mazilu, asistent social in cadrul Directiei pentru Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Mehedinti.
America le va sta aproape!
Si, cum bine se stie ca o minune nu vine niciodata singura, la doar câteva zile de la mutarea in noua casa, Maria si Vasilica au avut inca o surpriza: alte câteva pachete pline de jucarii si haine au sosit din SUA, de la aceeasi Doamna care le urmareste povestea de câteva luni, Violeta Mitroi. Miscata de destinul nefericit al celor doua fetite, distinsa românca plecata de ani buni din tara este hotarâta sa le fie aproape, in ciuda distantei de mii de kilometri.
„Viata acestor fetite m-a impresionat profund. Eu am fost un copil orfan toata viata, am cunoscut viata de strada si orfelinatele. Stiu ce inseamna sa cresti fara familie, fara dragoste. De aceea vreau sa fac tot ce pot pentru ele. Fie ca vor fi incredintate unui centru de plasament, fie unei familii, voi incerca sa la ajut mereu pe Maria si Vasilica“, a declarat Violeta Mitroi, proaspata protectoare a celor doua surori.
