Articolul „Visul unui craiovean, spulberat la Paris“, publicat sâmbata, 27 ianuarie, in cotidianul nostru, a stârnit un val de comentarii pe site-ul Gazetei de Sud. Va prezentam mai jos câteva dintre reactiile cititorilor:
Skepticul
„Imi pare rau sa aud despre problemele domnului Tecu… Cu toate astea, nu pot sa nu ma intreb de ce anume a plecat spre Franta fara nimic stabilit in prealabil? Se astepta sa il ia cineva de mâna si sa ii ofere un camin, un loc de munca si o cina?“.
whitelion
Contactul cu realitatea, fratilor! Europa nu are covoare rosii pe aeroport pentru nou veniti, nu are bere la chiosc pe caiet, tigarile sunt scumpe, munca e din greu si serioasa. Rezultatele sunt pe masura insistentelor, pe masura seriozitatii. Omul nu a avut noroc sa deschida prima usa si sa aiba o oferta de 5-6-7-8 sau câti euro pe ora si-ar fi dorit. Asta e emigratia, fie ea in Europa sau in Lumea Noua. Pleci cu doua valize de inutilitati dupa tine si cu gândul la Dumnezeu. Atât. Restul? Munca, suferinta, determinare… Fiecare cu istoria lui, asa cum se zice pe aici, prin departari“.
Ioana
Rezultatul l-a avut pe masura pregatirii lui. Este ca o gospodina care se da mare ca stie sa gateasca (in cazul lui sa vorbeasca franceza), dar vrea sa faca prajitura sau mâncarea cu produsele vecinilor sau ale cui ii este mila de ea. Hai sa fim seriosi, ca in Occident reusesc multi, dar numai cei care stiu sa rabde si sa isi pregateasca totul bine singuri si fara sa cerseasca ajutor. Eu una am reusit, dar nu am stat cu mâna intinsa la nimeni nici când mi-a fost greu, si ca mine sunt sigura ca sunt multi“.
Aurel Cernea
Povestea d-lui Tecu este poate exemplul cel mai elocvent care se putea da pentru a ilustra atitudinea emigrantilor români si problemele cu care acestia se confrunta din momentul in care pasesc intr-o tara straina. Plecam din România sperând ca aici, in Occident, nu va trebui sa facem altceva decât sa aparem plini de intentii bune pentru a ni se oferi raiul pe pamânt (a se citi casa, masina, un loc de munca foarte bine platit), dar ignoram cu desavârsire faptul ca in Occident nu alearga câinii cu covrigi in coada, ca daca plecam ca d-l Tecu va trebui sa acceptam slujbele cel mai prost platite si ca vom fi tratati ca niste animale, ca occidentalii nu ne vor primi cu pâine si sare, ci cu priviri suspicioase si cu teama ca le vom lua locurile de munca. Iar românii nostri?… Indraznesc sa spun ca in proportie de 90% românii stabiliti in strainatate se comporta exact ca aceia din povestea de fata. Egoisti, invidiosi, impartiti in bisericute. Imi amintesc cum au reactionat cei din comunitatea in care traiesc atunci când, dupa doi ani de la stabilirea in Minnesota, mi-am cumparat prima masina noua. In seara respectiva am primit cel putin cinci telefoane de „felicitari“ pline de intepaturi si de intrebari de genul „dar cum ai reusit, draga, sa-ti cumperi masina noua in doi ani? Ca noi am lucrat la spalat vase ani in sir si nu am reusit sa ne luam masina noua decât târziu de tot!“.
vlad drancu
„Este dur in Franta si cred ca autorul pataniei a fost rau sfatuit sau si-a luat singur un risc inutil. Plecarea se pregateste mai mult vara, când macar poti dormi afara. A vorbi despre solidaritatea românilor intr-o asemenea situatie este mult spus. In Paris sunt 20.000 de oameni fara adapost si ar trebui sa-ti scrie pe frunte ROMÂN ca sa fii identificat. Popescu de la restaurant ar trebui sa deschida unul numai pentru solicitari de acest fel daca i s-ar duce vestea ca este darnic, cum de fapt nu-i deloc. Dupa unii ar fi chiar un suflet de securist. Nu plecati, copii, daca nu stiti precis unde“.
