Dacă până acum cuvântul „puşcărie“ putea fi înlocuit cu succes de sintagma „la răcoare“, de două săptămâni sensul acesta s-a denaturat complet. Îi atenţionăm deci pe cei care intenţionează să se retragă pentru o vreme la penitenciar: să mai aştepte niţel, măcar vreo două luni.
Unul dintre dormitoare: 45-46 de grade, pe puţin. Douăzeci şi patru de suflete înghesuite, răsfirate pe trei rânduri suprapuse de paturi. Pe funii prinse dintr-un colţ în altul, rufele ude umplu spaţiile goale. Fereastra stă larg deschisă, însă, dincolo de gratiile de fier, aerul este la fel de greu şi nemişcat ca înăuntru. Viziera tăiată în uşa metalică e ridicată şi ea – măsură luată de conducerea penitenciarului împotriva caniculei. Fără succes. Nici o adiere, nici un curent, nici o boare de răcoare. Sticle aproape goale zac în aerul fierbinte. Dincolo, în baie, sub robinetele deschise, se „răcesc“, în apa boalcă, altele.
De prisos. Oamenii – bărbaţi în toată firea – se sfârşesc de sete, de căldură, de înăbuşeală. Orice ar face, canicula îi doboară. Stau îmbrăcaţi doar în şorturi, iar la fiecare jumătate de oră merg câte unul la baie să arunce cu apă pe ei. Îşi udă apoi prosoapele şi le atârnă după ceafă, trântindu-se în paturile mustind a sudoare. Când şi când, unul mai în vârstă scoate punga de medicamente şi mai ia un hap. La fierbinţeala asta, nici un răufăcător nemilos nu poate rezista: îl lasă inima.
„Este insuportabil“, se perpeleşte pe patul de la ultimul etaj Ştefan Irimescu, de 64 de ani. „Sunt cardiac şi abia mai pot să suflu. Nu avem aer, nu putem respira. Degeaba încercăm noi să mai aerisim, căldura ne omoară pur şi simplu!“, suflă anevoie bărbatul, mutându-se pe celălalt colţ al patului, uscat încă.
Aerisire pe vizetă
Vizavi, câţiva bărbaţi încearcă să uite de căldură: joacă rummy. Miza este mare: doi litri de apă pentru câştigător!
„Cum joacă alţii la ştrand pe bere, aşa jucăm noi aici – pe apă. Ţinem sticle în chiuvete, să fie cât de cât bune de băut. Şi cine câştigă ia premiul în primire“, râde Sorin Diţă, golind cu sete jumate de sticlă.
La parterul dormitorului, sudoarea curge din belşug pe pielea tatuată. Răpuşi de aerul irespirabil, bărbaţii zac pe paturi, neştiind ce să mai facă.
„N-am mai trăit până acum asemenea călduri! Nu ne putem odihni sub nici o formă: adormim pe la cinci dimineaţa când ne pune jos oboseala. Dar mai mult de trei ore nu avem nici o şansă să dormim. Apoi, toată ziua este un coşmar. Câţiva ieşim la muncă – tot în căldură, e drept. Dar măcar stăm afară, nu între pereţii ăştia încinşi. Când ne întoarcem, fierbem ca racii, unii lângă alţii. Dacă ne-ar deschide uşile, poate s-ar mai face curent. Cum nu suntem însă la regim semideschis, nu avem voie să primim aer decât prin vizieră! Ne interzic până şi să atârnăm cearşafuri ude în geam – zice că maschează gratiile şi nu e voie“, se opinteşte Florin Drăguşinoiu. Are doar 35 de ani, dar în lupta cu canicula nici tinereţea nu are vreo şansă.
De la 40 la 60 de grade
Afară, într-una dintre curţile închise între zăbrele, un petic de umbră proiectată de peretele puşcăriei. Aici s-au refugiat doi deţinuţi, goniţi de zăpuşeala din cameră. Echipaţi în bermude şi trântiţi pe cimentul copt, bărbaţii joacă, evident, rummy – sportul oficial de caniculă. „În dormitoare abia se poate sta. Şi încă la noi e bine, suntem la regim semideschis – adică special: ne lasă uşile deschise de la 7.30 dimineaţa la 19.00. Până la ora stingerii, ne închid doar gratiile, iar noaptea rămâne deschisă doar vizeta. Se mai aerisesc camerele, se mai face curent. În alte sectoare însă uşile stau toată ziua închise de se sufocă toţi cei de acolo. Nu mai vorbim de bătrânii care nu se pot deplasa: zac în pat, aproape fără suflare“, le plânge de milă Traian Marica tovarăşilor de penitenciar. Nici el nu o duce însă prea bine: pe timpul zilei, bărbatul lucrează la blocul alimentar şi chiar la cazane, acolo unde temperaturile urcă lejer la 60 de grade. În condiţiile astea, peticul de umbră din curte este o adevărată gură de răcoare – 45 de grade!
„Mă mulţumesc cu atât, ce să fac?! Aer condiţionat nu o să se pună în veci în penitenciar, iar cu ventilatoare nu avem voie. Stăm deci aci şi aşteptăm să ieşim cu bine din vara asta. Abia dup-aia ne mai gândim la liberare!“.
La răcoare – doar contabilitatea şi calculatoarele
De două săptămâni, de când canicula a pus stăpânire pe Craiova, conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova a luat toate măsurile – posibile – de a le oferi deţinuţilor un confort cât de cât rezonabil.
„Ca peste tot, căldura este resimţită şi în penitenciar. De cum s-a instaurat, s-au luat imediat măsurile necesare: se asigură apă potabilă 24 de ore pe zi. Acolo unde situaţia permite – ţinând cont de măsurile de pază – se deschid uşile, rămânând închise doar grilajele. De asemenea, cadrele medicale sunt pregătite în orice clipă să ofere ajutor persoanelor afectate de căldură. Pentru deţinuţii care prestează activităţi productive la punctele de lucru exterioare, s-a luat măsura adăpostirii acestora sau a revenirii lor în penitenciar, în orele în care temperatura creşte foarte mult. Din fericire, până acum nu s-a înregistrat nici un caz de insolaţie sau altă afecţiune cauzată de căldură“, a declarat Daniel Barbu, purtător de cuvânt al PMS Craiova.
Deşi pare greu de crezut, nici funcţionarii Penitenciarului de Maximă Siguranţă nu o duc mai bine. Cot la cot cu puşcăriaşii, fierb şi ei la temperaturi maxime. Din toate secţiile instituţiei, numai două birouri sunt dotate cu instalaţie de aer condiţionat: contabilitatea şi centrul de date unde sunt amplasate serverele reţelei de calculatoare. Restul lucrătorilor din penitenciar acceptă, din spirit de solidaritate faţă de deţinuţi, s-ar părea, aceleaşi condiţii: lucrează opt ore pe zi la aceleaşi temperaturi ridicate, de 45-50 de grade.
