6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalConcurenţă la admitere

Concurenţă la admitere

Sute de absolvenţi de gimnaziu din alte judeţe, care au promovat testele naţionale, vor să studieze în Cetatea Băniei. În timp ce în şcolile doljene absolvenţii de clasa a VIII-a şi părinţii lor nu se grăbesc să depună fişele pentru admitere, „străinii“ au venit de la primele ore ale dimineţii să se înscrie la un liceu sau la un colegiu din Dolj şi fac concurenţă viitorilor liceeni autohtoni.

Primii care şi-au depus fişele de înscriere pentru admiterea la liceele doljene au fost absolvenţii de clasa a VIII-a care au promovat testele naţionale din alte judeţe. Aceştia au venit încă de la primele ore ale zilei de ieri la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj pentru a-şi înregistra opţiunile pentru admitere. „În această dimineaţă ne-a luat prin surprindere numărul mare de absolvenţi de clasa a VIII-a care au venit să se înscrie la liceele din Craiova. Pentru că nu mai aveau loc în sala pe care o amenajaserăm pentru ei, a trebuit să mutăm centrul de înscriere într-o clădire de lângă inspectorat, în cantina Grupului Şcolar «Anghel Saligny» din Craiova. Vin în general din judeţele vecine, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea sau Olt, dar în acest an am avut elevi care au venit tocmai din Hunedoara“, a explicat prof. Alexandru Gîdăr, inspector şcolar general adjunct al ISJ Dolj.

 

Absolvenţii de clasa a VIII-a nu se grăbesc

 

„Străinii“ au optat fie pentru colegiile din Bănie, fie pentru specializările grupurilor şcolare. „În fiecare an sunt 200-300 de elevi din alte judeţe care vin să se înscrie la liceele din Craiova şi numărul lor este în creştere. Vin aici atât pentru prestigiul colegiilor şi al liceelor din Craiova, cât şi din cauza distanţei, deoarece pentru elevii din comunele de la graniţă, unităţile de învăţământ din Dolj sunt mai aproape decât cele din oraşele judeţului lor. Unii au trecut pe liste colegiile mari, alţii au vrut să se pregătească în specializările pe care le oferă grupurile şcolare din Dolj“, a precizat Gîdăr. În unităţile de învăţământ din Craiova însă, absolvenţii de clasa a VIII-a şi părinţii acestora nu se grăbesc să se înscrie. Aceştia profită de cele câteva zile care au mai rămas până pe 6 iulie, data când se vor finaliza înscrierile, pentru a analiza şansele pe care le au de a fi admişi la colegiile sau liceele pe care le doresc. „Termenul este destul de lung şi elevii şi părinţii nu se grăbesc. Poate au nevoie de timp de gândire. Mediile de admitere vor fi mai mari în acest an decât anul trecut deoarece notele la examen au fost mai mari. Elevii trebuie să ştie că media primează şi este important să aibă cât mai multe opţiuni. De exemplu, un elev care are o medie între şapte şi opt trebuie să treacă mai multe opţiuni decât unul care a obţinut 9,50. Dar toate aceste lucruri le-au explicat diriginţii, care sunt obligaţi să fie în fiecare zi în şcoală, să îi consilieze pe părinţi şi pe elevi şi să verifice listele de înscriere“, a menţionat Alexandru Gîdăr.

 

Colegiile din Bănie, în top

 

Colegiile din Craiova conduc în topul preferinţelor absolvenţilor de clasa a VIII-a, acestea selectându-şi liceenii după mediile cele mai mari. Anul trecut, ultima medie la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova a fost 8,79 la profilul bilingv franceză, la CN „Elena Cuza“, ultima medie a fost 8,78 la clasa de limbă spaniolă, iar la CN „Carol I“, ultima medie de admitere a fost 8,47 la profilul bilingv engleză. Ultima medie de admitere la CN „Ştefan Velovan“ a fost 8,65 la profilul matematică-informatică, iar la CN „Nicolae Titulescu“, 8,60 a fost ultima medie de admitere. Pe locurile următoare se situează Liceul de Informatică „Ştefan Odobleja“, Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“, Grupul Şcolar „Traian Vuia“ şi Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi“ din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS