Mai mult de un sfert din populaţia judeţului Dolj beneficiază doar pe hârtie de asistenţă stomatologică gratuită, în condiţiile în care fondurile alocate acestei specialităţi de Casa de Asigurări de Sănătate se micşorează de la un an la altul.
Legislaţia din sistemul sanitar prevede tot felul de aşa-zise gratuităţi pentru asiguraţi, care, de fapt, nu se concretizează. Un astfel de exemplu este dreptul copiilor şi al unor categorii speciale (persoane cu handicap fără venituri, veterani, revoluţionari, persecutaţi politic etc.) la asistenţă stomatologică gratuită sau dreptul majorităţii asiguraţilor de a beneficia de compensarea unor lucrări stomatologice. Socoteala de pe hârtie nu se potriveşte însă cu cea de pe teren. În realitate, doar 1% dintre asiguraţi beneficiază de asistenţă stomatologică gratuită sau compensată, din simplul motiv că Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) omit să susţină acest drept şi cu fondurile necesare.
Un plafon cât o proteză
Fondurile repartizate cabinetelor stomatologice sunt de la un an la altul mai mici. Anul trecut, a fost alocată suma de 2.121.000 de lei pentru cele 115 cabinete de stomatologie cu care CAS Dolj a încheiat contract, în timp ce anul acesta s-a ajuns la 1.848.600 de lei, bani care au fost repartizaţi unui număr mai mare, de 124 de cabinete stomatologice.
Un calcul simplu arată că fiecărui cabinet îi revin, în medie, 1.200 de lei pe lună. Aceasta este susţinerea de care „se bucură“, până la urmă, asiguraţii care se adresează unui cabinet stomatologic, pentru că din aceste sume ar trebui acoperită contravaloarea lucrărilor de care beneficiază (fie că este vorba de servicii gratuite sau compensate) asiguraţii. Stomatologii susţin că suma respectivă – cunoscută sub numele, popular deja, de plafon – este echivalentul a două proteze. „Păi, cu două proteze şi încă două lucrări simple pentru alţi doi pacienţi, mi se termină banii“, a spus un dentist craiovean.
Cazul prezentat este totuşi fericit. În judeţul Dolj sunt stomatologi aflaţi la începutul carierei, care nu beneficiază pentru pacienţii lor de plafoane mai mari de 600 de lei.
Cum rămâne cu dreptul copiilor la asistenţă medicală gratuită?
Ministerul Sănătăţii şi CNAS consideră că stomatologia nu este o urgenţă şi pacienţii asiguraţi trebuie să plătească, fără discriminare, întregul tratament stomatologic, chiar dacă unii dintre ei, cum ar fi copiii, au dreptul la gratuitate, conform normelor emise de aceleaşi instituţii. „Pachetul de bază de servicii preventive şi tratamente de medicină dentară nu a suferit modificări faţă de 2007. Copiii şi alte categorii sociale prevăzute în legile speciale beneficiază gratuit de asistenţă stomatologică de urgenţă şi de compensare 100% din valoarea tratamentului, dar în limita fondurilor alocate“, a susţinut Daniela Gheorghe, purtătoarea de cuvânt a CAS Dolj.
Medicii dentişti consideră însă că prin această limitare a fondurilor se încalcă dreptul pacienţilor la asistenţă stomatologică. „Oamenii vin, discută cu noi, iar noi îi sfătuim să meargă la Casa de Asigurări de Sănătate să sesizeze această problemă, pentru că nu depinde de noi“, a spus dr. Maria Cârstea, medic stomatolog la Dăbuleni.
Tarife
Preţul de referinţă decontat de CAS (până la terminarea plafonului) este de 11,18 lei – pentru o consultaţie primară, 14 lei – pentru una secundară, între 14 şi 23,3 lei – pentru tratamentul cariilor, 5,64 lei – pentru un pansament calmant, 28,01 sau 33,65 lei – pentru tratamentul cangrenei, 28,01 lei – obturaţia, 8,36 lei – tratamentul abcesului parodontal, 2,82 lei – o anestezie şi între 14 şi 36,47 lei – o extracţie.