Odinioară, aici se organizau campionate balcanice şi con-
cursuri naţionale. Acum, oraşul s-a lepădat de el, ca de un bătrân neputincios care nu-ţi mai aduce nimic. Lăsat mai mult la mila Domnului, Hipodromul de la marginea Parcului „Romanescu“ încă respiră prin infuziile sponsorilor şi prin pasiunea călăreţilor.
Jovial e precum îi spune şi numele: jucăuş, puţin răsfăţat, cu personalitate. Îi plac cuburile de zahăr şi bucăţile de măr şi mereu are pretenţia că i se cuvin, după ce face câteva figuri demonstrative, galopând în faţa grajdului întunecat. Are opt ani şi n-a intrat niciodată într-un concurs. „Capu’ sus, să te vadă lumea ce frumos eşti!“, îi spune, cu ton blând şi prietenos, aproape de ureche, îngrijitorul. Biciul sfâşie aerul şi Jovial devine, pentru câteva secunde, mai agitat. În faţa grajdului, un pui colorat de găină îşi caută hrana prin resturile de bălegar şi de fân căzute dintr-o căruţă. Înăuntru, aproape beznă. Câteva becuri chioare sparg întunericul, scoţând la iveală adăposturile pentru cei nouă cai. De o parte şi de alta, ciment şi gratii. Mirosul de bălegar îl acoperă pe cel de fân. În ultimii ani, abia se mai primesc fonduri pentru mâncare, potcovit şi tratament. Terenul Hipodromului a fost ciopârţit cu ceva timp în urmă: din 24.000 mp au mai rămas 17.000, restul – fosta pistă pentru galop şi suprafaţa care asigura hrana animalelor pe şase luni – a intrat în proprietatea primăriei. Acum, pe margine, sunt vărsate gunoaiele adunate din parc. În adăpostul întunecat şi friguros, se aud caii cum rumegă fânul. Esenţa, Graţiela şi Istoria… ar putea scrie „istorie“ în competiţii dacă ar fi pregătiţi. Lucrurile s-au schimbat odată cu vremurile. „După ‘90, am mers din inerţie. Când s-a zbârcit pământul şi am început să le cerem bani pentru hrană, vaccinuri, potcovit, au început şi greutăţile. Am mai trecut noi prin momente rele, dar acum se întrevede şi o răutate a oamenilor. Ani buni am supravieţuit din sponsorizări. Marinel Mitroi ne-a ajutat mereu cu fân şi furaje. La fel şi Constantin Iancu, un om deosebit. Un cal consumă zilnic şase kilograme de grăunţe şi tot atâtea de fân. Nu e mult, dar când înmulţeşti cu 365 de zile şi apoi cu nouă…“, a spus Ovidiu Podaru, antrenor de călărie la Clubul Sportiv Municipal Craiova, cel care administrează Hipodromul.
Campionii din provincie
E aici de 49 de ani, de când era un puşti de zece anişori. Tatăl său, fost ofiţer de cavalerie, devenise antrenorul echipei care participa la competiţii. „Şi sora mea a făcut călărie. Eram trei membri în familie. Uneori mai venea şi mama, dar aşa, numai să facă o poză“, a povestit Ovidiu Podaru. „A fost un club cu tradiţie. Aici s-au ţinut jocuri balcanice, finale de campionat vreo 19 ani la rând, concursuri naţionale, peste 30 la număr. Acum, cine să mai vină să stea pe cinci milioane (vechi – n.r.)?“. Pe vremuri, în herghelie erau 20 de cai. La concursuri şi jocuri, şoprul, care mai există, putea adăposti peste 80 de exemplare. „În ‘86, am câştigat campionatul. Am fost prima echipă din provincie care obţinea această victorie. Tatăl meu era antrenor. Cei patru P. Aşa ni se spunea: Pascovskki Romulus cu calul Blaj, Păsărin George cu Produs, Pistorel Sergiu cu Mirat şi eu cu Bizanţ“.
Pentru că nu se vrea
De la distanţă, Hipodromul pare pustiu. Sârma din poartă e ruptă, lemnele de la obstacole au căzut. Băncile pline odată cu oameni sunt şubrede şi acoperite de buruieni. În faţa lor, un podium cu trei locuri: premiul întâi, doi… Trei puşti îşi plimbă câinele pe fostul teren de competiţie. Unul dintre ei se urcă pe pătratul cel mai înalt. Locul I. În rest, e linişte. Între grajd şi şopru, doi căţeluşi se hârjonesc printre picioarele îngrijitorilor. Acum n-au nici o grijă. Poate în vremea lui Lovrin, un pur sânge englezesc, calul acela de probă completă, ei n-ar fi avut loc pe Hipodrom. Locul aparţinea campionilor, olimpicilor de la Roma, câştigătorilor balcanici: Palermo – strunit de Grigore Lupancu sau de Mircea Preda, Zodiac al lui Sorin Ionescu, Blaj – mânat de Pascovskki Romulus, Sturion – condus de George Păsărin sau Sergiu Pistorel şi, mai târziu, Prut sau Naum 24 – ghidaţi de Cătălin Bîldea. Ei au fost campionii şi mulţi alţii. „Nu cred că se va mai revigora ceva aici“, a rostit Ovidiu Podaru cu resemnare, „cu toate că sunt un om optimist şi cu toate că posibilităţi există pentru a menţine această mişcare sportivă, care e superbă, dar interesele par a fi altele…“.
