4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAmeninţarea parcărilor

Ameninţarea parcărilor

Locatarii a două blocuri din cartierul craiovean Corniţoiu declară război primăriei. Proprietarii apartamentelor din blocul 8B – C de pe strada Constantin Brâncoveanu au aflat cu stupoare că vor rămâne fără arborii din faţa blocurilor. Copacii vor fi tăiaţi în detrimentul unor parcări pe care autorităţile locale le-au prins în reamenajarea zonei. „Strada Constantin Brâncoveanu este în atenţia noastră în vederea reabilitării în cadrul acordului – cadru încheiat pentru următorii patru ani cu Delta SA. În momentul în care se va trece la amenajarea zonei, construcţiile ilegale vor fi desfiinţate“, a declarat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova. Numai că planul autorităţilor a iscat nemulţumirea localnicilor, care se împotrivesc acestei hotărâri. „Am fost anunţaţi că pomii din faţa blocului o să fie tăiaţi pentru o parcare, în condiţiile în care în spatele blocului este una foarte mare. Ar fi bătaie de joc să strice spaţiul verde pentru parcări“, a spus un locatar din blocul 8B.
La parterul imobilului respectiv, unul dintre locatari şi-a amenajat şi garaj, şi grădină de flori. Altul, care este chiar lucrător la primărie, a închis o parte din grădina blocului. Zona verde de sub balconul acestuia s-a transformat, ce-i drept, într-o frumoasă grădină, la care ceilalţi locatari nu au acces.

Teama parcărilor

Nemulţumirea locatarilor în legătură cu arborii care urmează să fie tăiaţi a ajuns şi la urechile celor de la Asociaţia de proprietari nr. 39. „Am auzit că sunt probleme la aceste blocuri, dar nu ştiu cine urmează să taie arborii şi ce se construieşte aici. Am înţeles că au fost discuţii şi că oamenilor nu le convine. Cei mai supăraţi sunt cei din blocul 8B. Aici locuieşte şi un domn de la primărie. Ar trebui să ştie mai bine care este situaţia, dacă este doar un zvon sau lucru real“, este de părere administratoarea asociaţiei, Raveca Dragomir.
„Nu efectuăm tăieri de arbori pe strada Constantin Brâncoveanu. Dar în momentul în care primăria ne va solicita, vom executa aceste operaţii prinse în planul de modernizare în mai toate cartierele oraşului“, a declarat Ion Petre, directorul RAADPFL Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII