4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimărie de muzeu

Primărie de muzeu

Nu ştiu cum or fi primăriile din Occident, dar am găsit una în Oltenia care bate de departe toate suratele ei din această zonă a ţării: Prundeni, Vâlcea. De la table electronice şi duşuri cu masaj pentru elevi, la ateneu sătesc şi televiziune locală, toate se nasc aici peste noapte, graţie unor proiecte europene isteţe. Sau visurilor măreţe ale primarului Horăscu…

Nu am plecat la Prundeni cu ideea de a compune un articol primăriei şi stăpânului ei, Ion Horăscu. Aflasem că ajunseseră în comună nişte belgieni care învăţau să servească masa pe plaiuri româneşti (ulterior mi-am corectat informaţiile: veniseră 18 cercetaşi din Bruxelles, pentru a socializa şi a educa în spiritul cercetăşiei copiii din comună) şi aşa am bătut în uşa primarului. M-a întâmpinat zâmbitor, chiar prea zâmbitor pentru o primă întâlnire. Curând am aflat şi motivul: edilul e de formaţie jurnalist, deci afişarea permanentă a celor două rânduri de dinţi albi şi lucitori era rezultatul îndelungatei experienţe în slujba cetăţeanului.

Milioanele europene, cu grămada

Am intrat în problemă de la bun început. Adică interlocutorul mi s-a prezentat ca fost ziarist la Scânteia, cofondator al postului de radio Horion (coincidenţa nu este deloc întâmplătoare, a ţinut să precizeze) şi, actualmente – întinzându-mi ceremonios cartea de vizită verde-praz tăiată cam din topor – „mayor“ în „Prundeni City Hall“ din „Vâlcea County“ (în traducere, primar în Prundeni, judeţul Vâlcea). Pentru o mai bună documentare a vizitei belgienilor în comună, Ion Horăscu mi-a întins şi două coli A4, pe care se desfăşura cu scris mic un interviu recent cu Domnia sa, pe tema „Calitatea proiectelor face adevărata presiune asupra finanţatorilor“ – adică un fel de „Hai să ne lăudăm, dacă tot avem cu ce“. Din vorbă-n vorbă, cum se cade unor oaspeţi politicoşi, purcedem asupra proiectelor. Discutăm despre „After school“ – program implementat pentru prima dată în România la Prundeni, de la 1 iulie, şi despre care GdS a scris săptămâna trecută. În treacăt, au fost amintite şi celelalte proiecte aflate în desfăşurare anul acesta şi însumând peste 100 de milioane de euro, sumă oferită călduros de Uniunea Europeană.   

Ia proiectul, neamule!

Enumerăm, pentru acei primari care trudesc la realizarea a trei-patru proiecte nici mari, nici late în cinci mandate: centru de zi pentru persoanele vârstnice, centru de informare, consiliere şi asistenţă a victimelor violenţei domestice, înfiinţarea serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanei, colectarea selectivă a deşeurilor în comună, modernizarea drumurilor de interes local, înfiinţarea centrului comunitar de servicii sociale, înfiinţarea cantinei sociale, economia bazată pe cunoaştere (aici se impune o explicaţie: curs intensiv de familiarizare cu calculatorul şi deprindere a cetăţenilor din Prundeni de a-şi posta singuri anunţurile privind, spre exemplu, vânzările de bunuri: porci, vaci, găini, lapte, brânză, ouă etc.). De asemenea, pe agenda anului în curs a Primăriei Prundeni se mai află: înfiinţarea unui centru de zi pentru îngrijirea copiilor aflaţi în situaţii de risc, a bazei sportive „Prima Prundeni“, a sistemului de canalizare comunal, înfiinţarea parcului industrial „Valea Oltului“, crearea campusului şcolar Prundeni, unde părinţii prea ocupaţi îşi vor putea lăsa copiii peste săptămână, aici fiindu-le asigurate supravegherea, masa şi cazarea. Nimeni nu o să se mai mire când o să afle că alt proiect al lui Ion Horăscu este să realizeze în comună iluminat ca în Bruxelles, un minunat parc eolian, care să exploateze resursele de energie regenerabilă.

„Bilingva“, de circulaţie în Prundeni

Buuun… Notez, întreb, mă extaziez. Încântat de efectul produs, Ion Horăscu mă ia părinteşte de după umeri şi mă invită să-mi arate pe viu că nu vorbeşte în dodii. Uităm o vreme de belgieni – până la urmă, ăştia pot să mai vină şi la anu’! – şi plecăm într-un periplu iniţiatic. Începem cu primăria.
Este o fostă şcoală – construcţie veche, din secolul XIX, cu pridvor în stil brâncovenesc – intrată în renovare doar de două luni şi în care doar exteriorul a rămas neterminat. Cât priveşte interiorul, acesta întrece cu mult definiţia pe care o aveam până acum pentru primăriile comunale. De la repartizarea aproape matematică a spaţiului pentru birouri – incluzând sală de consiliu, sală de căsătorii şi chiar studio foto, cu plăcuţe bilingve (română-engleză) la fiecare uşă, camere de luat vederi instalate în fiecare colţ al încăperilor, amenajarea modernă, mobilierul nou, ghidul electronic informativ în holul de la intrare, grupuri sanitare moderne şi până la personalul amabil şi plăcut, totul demonstra că se poate, chiar şi la ţară. Mândru nevoie mare, primarul Horăscu mi-a călăuzit paşii prin toate cotloanele, dându-mi şi explicaţiile necesare şi neuitând să amintească, printre rânduri, că numai proiectelor sale ingenioase datorează această ctitorie.

Altarul de ieri

Părăsim primăria şi, la doar câţiva metri, ne oprim să vizităm – v-aţi dat seama, Prundeniul este un adevărat muzeu! – fostul sediu al administraţiei locale. O clădire micuţă şi cochetă, în care au mai rămas doar viceprimarul cu câţiva funcţionari – pentru o atmosferă mai aerisită, primesc explicaţia. Chiar în hol, tronează pe o poliţă bustul edilului-şef turnat în bronz, semnat Anton Barbu de la Panaghia. Cu un asemenea bun venit, nu pot refuza să pătrund tainele fostei primării. În biroul primarului, îmi sunt prezentate principalele evenimente de pe parcursul celor cinci mandate: întâlnirea cu Ion Iliescu, cea cu Traian Băsescu şi cea cu regele Mihai. Alături, două imagini cu o clădire coborâtă din filmele SF: un proiect „mai futurist“ de primărie, explică Ion Horăscu, care, din păcate, nu s-a realizat. Încă.

Tabla de la şcoală, 20.000 de lei!

Următoarea oprire este la şcoli. Mergem întâi în satul Călina – să întâlnim totuşi şi câţiva belgieni. Apoi vizităm şcoala din Prundeni. După acelaşi tipic, totul miroase a nou şi curat, clasele poartă plăcuţe deasupra uşii, cabinetele sunt dotate cu plasme abia desigilate, pereţii interzic fumatul, consumul de droguri şi alte fapte necugetate. Le lipsesc doar tablele electronice, care vor sosi însă curând – şi care se ridică la aproximativ 20.000 de lei fiecare!! – tot în urma unui proiect edilitar. Nimic surprinzător, dacă mă gândesc că doar duşul din toaleta băieţilor (de care se pare că este nevoie în şcoală, după spusele primarului!), cu dimensiuni duble decât cele obişnuite, dotat cu „j’de mii“ de butoane şi butonaşe, pentru jeturi de diferite forme, mărimi, temperaturi şi viteze, pentru masaje variate şi nenumărate, costă cam tot atât…

Şi un ateneu sătesc… de la naşu’  

Vizita ia sfârşit. Cu agenda plină de informaţii – printre ele, strecurată totuşi şi întâlnirea cu belgienii – mă grăbesc să îmi iau rămas bun de la cel mai ospitalier primar. Dau să plec. Se impune însă încă o oprire:
„Aici este căminul cultural comunal“, mă opreşte insistent Ion Horăscu, arătându-mi clădirea împodobită cu cele două stindarde: românesc şi european… „Ştiţi doar, fiecare comună are unul. Personal, mie mi se pare o formulă învechită. Şi lucrez la două proiecte pentru a o schimba: va avea aici sediul TV Sat Prundeni, adică prima televiziune a administraţiei publice de la noi din ţară! Şi tot aici va lua naştere ateneul sătesc! Nu mai este decât în Bucureşti unul, nu?“, zâmbeşte cu satisfacţie primarul Ion Horăscu, lăsându-se fotografiat, în semn de rămas bun, între cele două plăcuţe deja inscripţionate…

Va avea aici sediul TV Sat Prundeni, adică prima televiziune a administraţiei publice de la noi din ţară! Şi tot aici va lua naştere ateneul sătesc! Nu mai este decât în Bucureşti unul, nu?“.
Ion Horăscu, primarul din Prundeni – Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII