3.7 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPensionar în România

Pensionar în România

E generaţia celor care ascultau ABBA şi Beatles. Erau în floarea vârstei când comunismul a-nceput să le prindă-n chingi vieţile. Au apucat colectivizarea şi urmările ei. N-au fugit, deşi poate şi-ar fi dorit. Au rămas, au muncit şi au plătit. Acum, pensionarii României au chip doar în campaniile electorale. În rest, cei mai mulţi se bucură pentru 10 lei în plus la pensie şi pentru sticla de ulei, mânjită de culoare politică.

197.278. Un număr de anonimi, scoşi pe tuşă, care figurează în Dolj în registrele Casei de Pensii din Strada Kogălniceanu. Dintre aceştia, 165.000 câştigă, după zeci de ani de lucru, între 350 şi 1.000 de lei pe lună.
Să călătorească, aşa visau pe când îşi împărţeau timpul între sarcinile de serviciu şi efortul de a le asigura copiilor un „viitor“. Să se odihnească, sperau, după atâţia ani de muncă. Să se ocupe de ceea ce le era drag în tinereţe, însă pentru care n-au mai găsit vreme: pentru muzică, pentru grădinărit, pentru un curs de desen sau pur şi simplu să aibă grijă de ei. Nu se gândeau că abia vor avea bani pentru întreţinere, mâncare şi medicamente. Că guvernul ţării unde şi-au trăit aproape întreaga viaţă le aruncă, în preajma alegerilor, câte 10 sau 20 de lei în plus la pensie sau câte o găleată şi două sticle de ulei. Sau că, odată ieşiţi de pe piaţa activă a muncii, vor deveni bătrânii inutili şi incomozi pe care trebuie să-i susţină statul.

30 de zile pe lună

Cu cinci ani în urmă, Primăria Craiova le-a rezervat o încăpere în bazarul de pe Lipscani. Să fie acolo Clubul pensionarilor. „La-nceput, ne-am întâlnit, am jucat şah, table, rummy“, povesteşte Gheorghe Socoteanu, cel care s-a ocupat de club. A durat aproape un an. Acum, nu mai ştie aproape nimeni de locul acela. Nici cei de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor nu erau siguri dacă mai există. Peste 22.000 de oameni cotizează lunar aici. Cu banii pe care-i iau îşi plătesc, în general, întreţinerea, mai cumpără medicamente sau îşi mai fac de cap: un suc, o prăjitură. „Sau îşi plătesc gropile la cimitir. Ce să facă? Doar n-o să se ducă în croaziere“, detaliază, cu ironie şi amărăciune, Florentina Ionescu, contabilul-şef de la CARP Dolj.
Sunt 172.956 de pensii de stat, spune directorul coordonator al Casei de Pensii, Daniel Baciu, şi 45.740 de pensii în plată la agricultori. Câteva mii primesc şi indemnizaţii. Mulţi însă se descurcă doar cu 5 sau 600 de lei pe lună. Îi împart repede, fără bătaie de cap, căci nu sunt mulţi: aproximativ 200 de lei întreţinerea (costurile vizează o locuinţă tip garsonieră), mâncarea, tratamentul unei gripe sau al unei boli care dă târcoale, un telefon. Şi cam atât.

Rolul vârstnicilor

Şi ce-ar mai putea face? Să mai înveţe? Un an de facultate costă peste 2.000 de lei. Să plece în excursii? Merg la tratament, în staţiuni, dacă prind bilet. Nu în croaziere, nu în alte ţări, deşi sunt oameni care n-au trecut graniţele României. Să ia cursuri de dans? Să înveţe să picteze? Să facă sport? Îi împiedică mentalitatea, le taie avântul societatea. Când se face cald, stau pe băncuţe, unul lângă altul, şi-şi deapănă amintirile. Rolul lor e să păzească nepoţii, să-i ia de la grădiniţă sau de la şcoală şi să-i vânture dintr-un spaţiu verde spre altul. Mai pot să gătească sau să dea cu aspiratorul şi să facă unele cumpărături. Menirea vârstnicilor în România este să-i ajute mereu pe copii.  
Cei care trăiesc în mediul rural nu se pensionează niciodată. Câmpul i-a legat de el pentru totdeauna. Cresc nepoţii de la oraş, fac agricultură, îşi vând din recolte ca să-şi mai ajute copiii, dau cu sapa până bolile îi ţintuiesc la pat. Odinioară, au muncit la colectiv. Ani întregi au dat cu sapa în soare, au cules roadele pământului prin ploaie să ponteze zilele, să-şi facă norma. La prânz, tăiau ceapa, puneau sare pe ou şi muşcau din codrul de pâine. Îşi astâmpărau setea cu apa încălzită din ulciorul îngropat pe jumătate în pământ, la umbra frunzelor de porumb. Cine a avut părinţi sau bunici la ţară îşi aminteşte. Curţile erau pline de păsări şi animale. Nu aveau foişoare şi flori, ci zarzavaturi şi pătule. Acum, primesc pensie. Câteva zeci, poate câteva sute de lei pe lună. Îşi duc bătrâneţile aşteptând strigătul poştaşului din drum. În preajma alegerilor, devin brusc importanţi. Primesc sticle cu ulei, cutii de chibrituri, câte un lighean sau câte un tub de insecticide. Şi de fiecare dată speră că or veni timpuri mai bune şi pentru ei…

Departe de casă

O prietenă plecată de câţiva ani din ţară mi-a spus într-o zi că îşi doreşte din tot sufletul ca părinţii ei să-şi trăiască „pensia“ departe de România. „Timp de o lună, cât a stat aici, mama a plâns în fiecare zi“, îmi povestea. Am încercat să trec dincolo de idilic şi vălul de entuziasm pe care-l are aproape fiecare român care pleacă şi se stabileşte altundeva.
„Mergi în parc şi vezi oameni cu părul alb făcând jogging sau pe bicicletă. Am o vecină ieşită la pensie care o dată pe lună organizează o petrecere. Se duc în concedii, fac croaziere, văd lumea. Au cluburi unde dansează, sunt voluntari, se duc la tot soiul de cursuri. Poate nu sunt toţi vârstnicii la fel, însă… eu asta văd. Încă mi se pare ciudat când merg pe stradă şi-i văd liniştiţi, împăcaţi, zâmbind. Nu mai regăsesc încruntarea, supărarea şi amărăciunea de pe feţele românilor…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

246 COMENTARII