Medici, profesori, oameni de afaceri şi studenţi, din ţară şi de peste hotare, s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Craiova, în cadrul Conferinţei Naţionale de Psihiatrie Biologică şi Psihofarmacologie. Obiectivele au fost dezbaterea strategiilor terapeutice şi încercarea metodelor diverse pentru creşterea calităţii vieţii pacienţilor.
Datele pentru România arată sumbru: există 1.000 de medici psihiatri şi 740 de rezidenţi cu această specializare, în condiţiile în care centrele de sănătate mintală din întreaga ţară sunt puţin peste 20, adică mai puţin de unul pe judeţ. Statisticile arată că, peste tot pe glob, creşte numărul persoanelor cu depresie. În acest context, profesori de pe mapamond au participat la Conferinţa de la Craiova. „Trăim într-o lume care stigmatizează profesia noastră sub masca destigmatizării bolii psihice, care pune contabilitatea deasupra vieţii o lume antipsihiatrică, în care tratamentul este tot mai mult înlocuit cu dreptul pacienţilor de a-şi administra boala pe cont propriu“, constatat profesorul dr. Tudor Udriştoiu, preşedintele Societăţii Române de Psihiatrie Biologică şi Psihofarmacologie.
Conferinţa de la Craiova, aflată la cea de-a treia ediţie, are menirea de a insista asupra calităţii îngrijirii psihiatrice, disecând diagnosticul şi metodele de terapie. Oaspeţii din ţară şi din străinătate au participat la sesiuni plenare, la simpozioane tematice şi ateliere. Profesorul dr. Siegfried Kasper, preşedintele Departamentului de Psihiatrie Generală al Universităţii de Medicină din Viena, profesorul dr. Davidson Michael, şeful Centrului medical Sheba din Israel, Ilan Gonen, medic şi om de afaceri, profesorul dr. Maj Mario, directorul Departamentului de Psihiatrie al Universităţii din Napoli, sunt câţiva dintre invitaţii prezenţi.
Temele de discuţie au fost diverse, de la eficienţa strategiilor terapeutice medicamentoase în tulburarea depresivă, rolul dopaminei în depresie, actualităţi neurobiologice în schizofrenie, abordările terapeutice la pacienţii cu tulburare bipolară şi dependenţă de alcool asociată, tulburări psihotice în epilepsie la vulnerabilitatea neurobiologică şi factorii de risc ai evoluţiei depresiei la femei, particularităţile alcooldependenţei la adolescenţi sau aspectele etnopsihiatrice în psihiatria de urgenţă.
În această toamnă, tot la Craiova, psihiatrii se vor întâlni din nou, în cadrul unui congres organizat de Asociaţia Română de Psihiatrie.