Ducu Bertzi, Mihai Neniţă şi soprana Diana Ţugui vor cânta pentru ei. Dansatorii Clubului de dans sportiv Katamis şi actorii Valentin Motroc şi Radu Tudor vor urca pe scenă în numele lor. Mâine- seară, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“, copiii autişti vor avea spectacolul lor. „O invitaţie la solidaritate, la un act de cultură şi un îndemn de a nu uita că suntem oameni“…
Lavinia, Ami, Andreea, Bogdan, Andrei… sunt copiii cu care ne-am mai întâlnit. Ne-am întâlnit la Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România – filiala Craiova (ANCAAR), în spaţiul de pe strada Dimitrie Gerota, i-am văzut în centrul oraşului construind funda puzzle, simbolul stării în care se găsesc, al universului închis în care noi nu putem pătrunde. I-am văzut pe străzi, plimbându-se cuminţi, însoţiţi de asistenţi, zâmbind, privind.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, autismul este un simplu substantiv comun, cu rezonanţă uşor exotică, necunoscută. Un termen blând, ce nu pare să ameninţe în vreun fel existenţa. Şi, în sensul ei fundamental, nici n-o face. Însă, viaţa unui copil cu autism nu e deloc obişnuită. Specialiştii descriu afecţiunea ca pe o tulburare a creierului, care se manifestă prin imposibilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Semnele apar înaintea împlinirii vârstei de trei ani, deşi, de multe ori, diagnosticul vine mai târziu. Adesea, copiii par că nu aud, însă testele de audiometrie nu reflectă nici o anomalie. Însă, aspectele acestea sunt cele mai uşor de îndurat pentru părinţii care asistă, de multe ori neputincioşi, la ravagiile bolii. Sunt situaţii în care tinerii cu autism au nevoie permanentă de un însoţitor pentru a desfăşura activităţi elementare: nu mănâncă fără sprijin, nu merg la toaletă singuri, nu se îmbracă fără ajutor. Aşa este cazul celor din ANCAAR.
Autist pe viaţă
În 2003, la Craiova, speriaţi de un diagnostic aproape misterios, disperaţi de absenţa unui tratament eficient şi îngroziţi de împietrirea sistemului, câţiva părinţi de copii cu autism au fondat filiala locală a Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism – centrul de zi „Dr. Innocenzo Fiore“. Au muncit cu obstinaţie, zi şi noapte, până au reuşit să creeze primul şi singurul centru de zi pentru recuperarea copiilor cu autism, sprijiniţi de o echipă de specialişti şi încercând să aplice metodologia specifică acestei afecţiuni. Au trecut peste vorbele reci, care le-au sfredelit sufletul – „Copilul vostru este autist pentru totdeauna“. Cuvintele acestea le-au schimbat viaţa. Însă, nu s-au dat bătuţi. Mitul resemnării din baladele mioritice nu le-a marcat fatidic existenţa. Însă, liniştea n-a venit odată cu înfiinţarea centrului. De atunci, se zbat lună de lună, an de an pentru a găsi resurse să supravieţuiască. Oameni cu trei locuri de muncă – unul pentru care s-au pregătit, altul la ANCAAR şi al treilea acasă – s-au gândit la evenimentul de mâine ca la un mod de a se face auziţi, văzuţi.
Spectacolul
Lipsa fondurilor face să planeze mereu incertitudinea asupra existenţei centrului de zi „Dr. Innocenzo Fiore“. Evenimente caritabile furnizează acele „guri de oxigen“ atât de necesare supravieţuirii. Însă, dincolo de aceste aspecte materiale, persoanele speciale au nevoie să le acceptăm lângă noi, să le zâmbim, să le vedem. Spectacolul organizat cu ocazia Zilei Copilului Autist are loc mâine, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“, la ora 19.00. Biletele se găsesc la casieria teatrului şi au preţul de 25 de lei. Informaţii suplimentare puteţi obţine zilnic în cortul instalat în Piaţa „Mihai Viteazul“, unde se pot face şi donaţii.
Trecut şi prezent
Până în 1989, existenţa cazurilor de autism a fost acoperită de regimul comunist, însă nici în cei 21 de ani ce au trecut de atunci nu s-a schimbat mare lucru. Elocvent este faptul că în învăţământul de stat din România nu au fost create clase speciale pentru copiii cu autism, iar în Craiova, ca în multe oraşe din ţară, nu există centre de zi, care să fie finanţate integral din bugetul local sau central de stat, spun membrii ANCAAR.