4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCine plăteşte datoria?

Cine plăteşte datoria?

Reprezentanţii Asociaţiei nr. 16 din cartierul Brazda lui Novac au amânat lună după lună recuperarea unei restanţe, deşi aveau hotărâre judecătorească, până când proprietarul a pierdut apartamentul şi a plecat din ţară.

Apartamentul „problemă“ este în blocul D6 din cartierul craiovean Brazda lui Novac şi a fost deţinut până în noiembrie 2010 de Florin Velea. Acesta a acumulat la întreţinere o datorie de 8.000 de lei. Pentru o parte din aceasta – 4.751 de lei – asociaţia l-a dat în judecată, iar în vara anului trecut a şi obţinut o hotărâre definitivă. Prin urmare, putea să îl execute silit pe restanţier. „Noi am mers, după ce am obţinut decizia instanţei, la ei la uşă. Nu era decât soţia cu un copil. I-am spus că trebuie să plătească restanţele, cheltuielile de judecată, dar ne-a rugat să o păsuim până îi vine soţul din străinătate. Asta s-a întâmplat în luna iulie. În noiembrie ne-am trezit la asociaţie cu o altă persoană, Stoenescu se numeşte, care ne-a spus că este noul proprietar şi a refuzat categoric să ne plătească datoriile. Noul proprietar susţine că i-a dat lui Velea un împrumut de 38.000 de euro şi una dintre clauzele contractului de împrumut era să-i ia apartamentul dacă nu plăteşte. Ceea ce s-a şi întâmplat“, a povestit preşedintele Asociaţiei nr. 16 din Brazda lui Novac.
Numai că aceste datorii au tot curs, lor li s-au adăugat penalităţi şi la 4.751 de lei restanţă şi 733 de lei cheltuieli de judecată s-au adăugat noi sume. Locatarii cred că restanţele le vor fi puse lor în cârcă. „Proprietarul apartamentului nr. 8 de pe scara noastră a pierdut locuinţa. Ştiind că o să o piardă nu a mai plătit întreţinerea de foarte mult timp, acumulându-se o datorie de 7.000 – 8.000 de lei. Cămătarul a vândut apartamentul. Fostul proprietar a plecat cu familia în străinătate, iar asociaţia i-a şters datoria. Furnizorii de utilităţi nu vor şterge această datorie, ea urmând, mai devreme sau mai târziu, să fie achitată. Penalităţile la sumele respective se vor calcula şi se vor împărţi la ceilalţi. De ce trebuie să plătească locatarii rămaşi aceste datorii? Cămătarul când a preluat apartamentul, l-a preluat cu datorii. Nu era normal să plătească el?“, se întreba o locatară din blocul D 6, scara 2.

„Noi suntem între ciocan şi nicovală“

Reprezentanţii asociaţiei neagă că îi vor încărca pe ceilalţi proprietari cu restanţele de la apartamentul 8 şi sunt hotărâţi să treacă la executare silită. Asta în cazul în care vor avea pe cine să mai execute. „L-am trimis pe vicepreşedinte să ia dosarul şi îl ducem la executor. Oamenii trebuie să stea liniştiţi că nu vom lua aceste datorii de la ei. Noi suntem între ciocan şi nicovală pentru că şi noul proprietar ne ameninţă că ne acţionează în instanţă dacă nu îi dăm adeverinţă cum că nu are debite. Această adeverinţă îi este necesară la notariat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pentru că vrea să-l înstrăineze“, a adăugat preşedintele Asociaţiei nr. 16 Brazda lui Novac.
Întrebaţi de situaţia creată, mulţi dintre proprietarii apartamentelor din blocul D 6, scara 2 nu ştiau nimic despre restanţele şi datoriile de la apartamentul 8. „Nu ştiu de aceste datorii. Cei de la asociaţie ce au păzit? Orice ar fi, eu nu plătesc nici un leu“, a spus cu supărare Gheorghiţa Licurici.

Ce spune legea

„Un contract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate dacă  notarul îl încheie fără acea adeverinţă de la asociaţie din care să rezulte că este sau nu grevat de datorii. În cazul de faţă, noul proprietar are un act de adjudecare care îi ţine loc de act de proprietate, deci nu era necesar să mai treacă pe la notar. El se consideră că a fost de bună credinţă şi nu a ştiut de datorii“, spune David Smărăndoiu, jurist.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII