Zece tineri, componenţii trupei No Limit, elevi sau absolvenţi ai Centrului Şcolar „Beethoven“ din Craiova, fac ce mulţi dintre noi, cei care auzim şi vorbim, nu suntem capabili. Sunt o familie, se înţeleg ca fraţii, suferă, se bucură sau plâng de fericire unul pentru celălalt. Ascund în spatele ochilor senini şi sinceri poveşti emoţionante, triste, ce le-au marcat existenţa.
De ei se ocupă oameni deosebiţi: actori, pictori, cadre didactice, persoane în care aceşti tineri deosebiţi şi-au găsit un sprijin. În şcoală, şi-au găsit familia adoptivă, dar şi drumul în viaţă. Dansul şi teatrul au trecut de mult de la stadiu de pasiune sau terapie la cel de meserie. Mirabela, Irina, Silvia, Adelin, Cătălin, Cristian, Petre, Gigi, Nicu şi Laura sunt tinerii care şi-au depăşit condiţia şi care prin ambiţie şi multă muncă şi-au descoperit talente nebănuite. Au luptat, în ciuda deficienţelor cu care s-au născut, cu greutăţile, şi-au ales doar modele de viaţă pozitive, şi-au convins părinţii că prin artă se poate trăi. Suferă şi iubesc la fel ca tinerii de vârsta lor, muncesc însă înzecit pentru a fi acceptaţi aşa cum sunt de către societate. Nu au posibilităţi materiale, cei mai mulţi provin din familii cu venituri modeste, oameni de la ţară, simpli, pentru care onestitatea este prioritară. Părinţii acestor copii nu au probleme cu auzul şi numai un gram de ghinion a făcut ca ei să se nască precum cele peste 30.000 de persoane cu deficienţe grave de auz sau vorbire, care folosesc limbajul semnelor în România. Doar trei dintre ei verbalizează mai bine, între ceilalţi şi familie existând chiar şi azi, după atâţia ani, bariera comunicării. Nu toţi părinţii acestor tineri ştiu limbajul semnelor. Prin dans au reuşit să treacă graniţele ţării, participând la festivaluri din străinătate, la concursuri organizate de Asociația Surzilor din România. Au ajuns astfel să viziteze Franța, Anglia, Turcia.
Dans, teatru, pictură, fotografie
Mirabela Bărbulescu are 26 de ani şi este din Rovinari, Gorj. Anul trecut, a terminat postliceala, iar azi este pedagog de recuperare. De şapte ani dansează, pictează, face bijuterii, este în trupa de teatru, pasionată de pantomimă. După terminarea seralului, s-a oferit să rămână încă un an în şcoală, doar pentru a sta alături de cei cu care a crescut. Se numără printre cei fericiţi. Părinţii o susţin. Emoţiile cele mai mari le-a avut în urmă cu doi ani, când, în rândul întâi, i-a avut spectatori pe mama şi pe tata. Atunci a fost proba de foc când a trebuit să dovedească tuturor că are talent. Curând, şi-a descoperit o nouă pasiune, pictura, realizând lucrări abstracte deosebite.
Irinei Vârtopeanu i se spune Căprioara. Este din Bumbeşti, Gorj. Pictează, face bijuterii, dansează, este pasionată de fotografie şi pantomimă. A terminat şcoala profesională, specializarea croitorie. Plânge ori de câte ori atingem subiectul sensibil: familia. Şi-a pierdut tatăl în urmă cu doi ani. Era bolnav de inimă. Pierderea părintelui a marcat-o foarte mult, iar astăzi gândul îi este permanent la mama rămasă singură acasă. Săptămânal, îşi roagă profesoara de dans să o sune pe mamă, să afle dacă este bine, dacă îi lipseşte ceva.
Silvia Stroe este din Purcăreni, Argeş. Este în anul I la postliceală. A dovedit că are o putere de muncă inimaginabilă, dar şi multă ambiţie. S-a alăturat târziu trupei de dans, însă astăzi este una din cele mai bune. Colegii şi profesorii i-au devenit confidenţi, sprijin în lupta cu mentalităţile părinţilor. Bunica o înţelege şi o sprijină. Extrem de sensibilă, a povestit cu lacrimi în ochi durerea cu care se confruntă. Iubeşte şi este iubită, însă băiatul are aceeaşi problemă de auz şi vorbire, fapt care îi nemulţumeşte pe părinţi. De patru ani luptă pentru iubirea ei, însă mai are mult până să-i convingă pe părinţi că dragostea ei este sinceră.
Adelin le datorează totul celor care l-au adoptat
Adelin Deaconu are 25 de ani. Este singurul craiovean al trupei. Are o poveste de viaţă frumoasă, dar şi emoţionantă. Până la vârsta de nouă ani, Adelin nu a ştiut ce înseamnă „acasă“. Părăsit într-un centru de plasament, copilul nu şi-a cunoscut niciodată părinţii biologici. În anii cât a fost instituţionalizat, a fost mutat dintr-un centru în altul. Adelin se numără printre puţinii din trupă care reuşeşte să verbalizeze. „Eram elev la Şcoala «Sfântul Vasile», din Craiova. Îmi amintesc şi acum fiecare secundă din acea zi care avea să îmi schimbe viaţa. Învăţătoarea a venit la clasă, însoţită de un bărbat. Acela m-a chemat şi mi-a zis să mă aşez pe genunchii lui. M-a întrebat simplu dacă vreau să îi fiu prieten. Auzeam cu greu, iar să verbalizez nu ştiam… Mi-amintesc că am plecat împreună din centru, ţinându-ne de mână. Am ajuns în faţa unui bloc cu zece etaje din Craioviţa Nouă. Nu mai văzusem o clădire atât de înaltă până atunci, eram fascinat. În clipa în care ne-am oprit în faţa liftului, m-am speriat. Îmi era frică şi îl ţineam strâns de mână pe bărbatul cu ochi blânzi. Am ajuns la etajul zece… O femeie, la fel de blândă, mă aştepta în prag. Mi-au arătat dormitorul, bucătăria şi mi-au spus simplu că din acea zi eu voi fi copilul lor. Părinţii mei sunt oameni normali, care au luptat mult pentru mine şi cărora le datorez tot. Au preferat să mă înfieze pe mine, deşi ştiau că am probleme… Îmi amintesc că mă duceau prin parcuri, îmi arătau animale, repetându-mi minute în şir sunetele scoase de acestea. Au luptat mult pentru recuperarea mea, m-au dus la logoped, au învăţat şi suferit alături de mine. Dacă nu era mama şi tata, şi acum eram prin centre de plasament“, a povestit Adelin.
„Obama“ a fost părăsit de mamă la numai doi ani
Nicu Cocârlău este cunoscut drept „Obama“ în Centrul Şcolar „Beethoven“. Este din satul Năsturelu, judeţul Teleorman. Este în clasa a XII-a, la clasa de tinichigerie, vopsitorie. Face practică la firma Toyota, unde visează ca într-o zi să lucreze. Pictează, face croitorie, îi place să creeze bijuterii, în special inele, după idei proprii. Este rom, însă nu-i este ruşine să recunoască acest lucru. Are o familie deosebită, săptămânal părinţii sună la şcoală să se intereseze de situaţia lui şcolară. Îi place să fie îmbrăcat după ultimele tendinţe, chiar dacă asta înseamnă să colinde toate magazinele de haine second hand, din Craiova. Povestea lui „Obama“ este impresionantă. La numai doi ani, a fost ars cu apă clocotită pe faţă şi corp de mama lui. Un accident, vrea să creadă băiatul. Însă, cea care i-a dat viaţă a dispărut de atunci din viaţa lui pentru totdeauna. Nu mai ştie nimic de ea, din acea clipă nu a mai dat nici un semn. Timp de doi ani a fost crescut doar de tată. De la patru ani ai copilului, tatăl s-a recăsătorit cu o femeie deosebită, care a devenit mamă adevărată pentru „Obama“.
Cătălin Gârlă are 22 de ani şi este din satul Turceşti, Vâlcea. Este serios şi foarte muncitor. Cristian Preduţ este din satul Cocorăşti, Olt. Dansează doar de doi ani, însă s-a remarcat prin mişcările acrobatice de street-dance. Munceşte, încercând să îşi ajute familia extrem de săracă. Părinţii nu au un loc de muncă, nu au avut posibilitatea să vină să îşi vadă copilul în spectacole. Anul trecut, pe perioada vacanţei de vară, Cristian a muncit în Italia pentru a strânge bani să îşi ajute părinţii.
Petre Dobre este din Giubega – Dolj. Dansează de la 15 ani. A fost crescut mai mult de tată, mama fiind mai tot timpul plecată în străinătate să muncească. Toate aceste plecări ale mamei au dus la un sfârşit inevitabil: divorţul acestora. Doar suportul profesorilor şi colegilor de trupă l-au ţinut pe linia de plutire. A fost la un pas de depresie…
Gigi Rambe are 23 de ani. Este extrem de inteligent. Pe lângă înclinaţiile artistice, Gigi este pasionat de calculatoare.
Laura Anton are 27 de ani. Nu a auzit niciodată, reuşeşte să „rupă“ câteva sunete. Este model pentru restul fetelor din trupa de dans. Este absolventă a Şcolii „Beethoven“, a urmat cursuri postliceale, după care cursurile Facultăţii de Psihologie. Azi lucrează ca pedagog al şcolii. Dansează de 11 ani, este în trupa de pantomimă, este „capul mare“ sau „creativa“. În şcoală l-a cunoscut şi pe soţul ei, Teo, aici s-a înfiripat povestea lor de dragoste. Visează să aibă casa lor, strânge fiecare bănuţ pentru a-şi îndeplini visul. Pictează, face bijuterii, este cea mai bună la pantomimă.
În acest an, pe aceşti tineri talentaţi îi vom vedea în calitate de colaboratori la Teatrul Naţional din Craiova, dar ca şi invitaţi la „Românii au talent!“.
