3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024

Stiri diverse

Berea pentru Zilele Craiovei, testata de edili in timpul serviciului

La primarie a avut loc ieri un scurt exercitiu de degustare a berii in vederea participarii la Zilele Craiovei. Un fel de reglare a sorbului, la care au fost convocati salariatii primariei, directorii de regii si jurnalisti locali care, mai de voie, mai de nevoie, au ciocnit un pahar cu sponsorii evenimentului, firme serioase, parol! „Vrem sa le multumim sponsorilor care ne-au ajutat sa organizam aceasta sarbatoare, de unde nu va lipsi festivalul berii si al vinului. Dimineata vom avea manifestari culturale, iar seara este destinata distractiei. Eu, personal, prefer vinul, dar o sa fiu prezent la sarbatoare sa ciocnesc un pahar de bere cu cetatenii!“, a spus Vasile Bulucea. Peste clinchetul de sticle s-a ridicat la un moment dat si vocea unui consilier PRM, care nu prea intelegea ce se-ntimpla, vorba lu’ nea Nicu, in primarie. „Dom’le, dar din cite stiam eu nu se consuma bautura in timpul programului si, mai ales, intr-o institutie publica. Sau s-au schimbat legile?“ Avind gura ocupata, Bulucea nu i-a putut raspunde si l-a lasat in dilema pe peremist.

(C.C.)

Cel mai batrin craiovean este cautat de Vasile Bulucea

In cadrul manifestarilor solemne prilejuite de cea de-a sasea editie a Zilelor Craiovei, desfasurata in perioada 25-27 octombrie, se vor acorda distinctii si diplome personalitatilor orasului, dar si diplome pentru cel mai in virsta si respectiv cel mai tinar cetatean al Baniei. Cum pina la declansarea festinului au mai ramas doar trei zile, presedintele comisiei de cultura, consilierul municipal Petre Marian Nicoale, a primit sarcina de a-l cauta pe cel mai virstnic craiovean pentru a i se acorda o diploma. „Domnul Nicolae este deja la starea civila, rasfoind prin certificatele de nastere. Trebuie sa-l gaseasca pe cel mai batrin locatar, da sa fie viu. Cel mai tinar cetatean il vom alege dintre nascutii vii de pe 24 octombrie“, a precizat primarul Vasile Bulucea.

(B.G.)

S-a pus cu personalul…

Ion Marius Creineanu, de 35 de ani, din Slatina, a fost la un pas de a deceda dupa ce a fost lovit de un tren. Accidentul a avut loc pe raza comunei Ganeasa-Izvoru, judetul Olt. Aflat la volanul autoturismului Dacia 1310 cu numarul de inmatriculare OT-77-CYM, Ion Creineanu a vrut sa traverseze fara sa se asigure un pasaj de cale ferata din zona care, desi nu era prevazut cu bariere, era totusi semnalizat cu indicatoare rutiere. Un tren personal care circula pe ruta Rimnicu- Vilcea – Piatra Olt l-a „agatat“ exact in momentul traversarii sinelor de cale ferata. Din coliziune a rezultat ranirea soferului, care a fost internat la Spitalul Judetean Slatina cu diagnosticul fractura gamba stinga si dreapta bilaterala, fractura la bratul sting, traumatism cranio-cerebral acut deschis. Locomotiva nu a suferit avarii si nici nu au fost intirzieri in traficul feroviar.

(M.M.)

Incendiu de la butelie

Un puternic incendiu a izbucnit duminica la locuinta Anei Noica, din orasul Strehaia – Mehedinti. La schimbarea buteliei, femeia a verificat etanseitatea instalatiei folosind un chibrit, ceea ce a dus la producerea unei deflagratii in bucataria locuintei. Au ars mobilierul bucatariei, tocaria de la usi si ferestre, precum si instalatia de alimentare cu gaz, valoarea pagubelor ridicindu-se la opt milioane de lei. Ana Noica a reusit sa scape cu viata dupa ce a parasit in graba bucataria. Pompierii militari au reusit sa opreasca extinderea incendiului la cladirile invecinate.

(F.L.)

Al doilea criminal de la Dobresti – retinut de politisti

Procurorii craioveni au rezolvat vineri cazul odioasei crime de la Dobresti, petrecuta in urma cu aproximativ doua saptamini, in care Anghel Mitran, de 62 de ani, a fost omorit cu furcile de doi barbati, pentru o caruta cu iarba. Mitritoiu Gheorghe, unul dintre autori, a fost retinut chiar in acea zi si a declarat anchetatorilor ca a fost singur cind a comis crima, dar, pe baza declaratiilor martorilor, s-a stabilit ca este vorba de doi criminali. Cel din urma este Ionel Tunca, de 41 de ani, din Valea Stanciului, si este fratele lui Mitritoiu. Tunca era dat in urmarire generala pentru comiterea infractiunii de omor. Retinut vineri, el si-a recunoscut participarea la omor, iar Parchetul Craiova a emis pe numele lui mandat de arestare pentru 30 de zile. Daca vor fi gasiti vinovati, cei doi frati risca sa stea in spatele gratiilor 20 de ani.

(I.P.)

Accident mortal la EMC Jilt

Un muncitor care lucra la hidroizolatia unei hale s-a accidentat mortal simbata, dupa ce a cazut de la o inaltime de opt metri. Catalin Tundrea, de 35 de ani, muncitor necalificat la SEBALIS COM Tirgu Jiu, executa impreuna cu mai multi colegi hidroizolatia la o hala aflata pe teritoriul Exploatarii Miniere Cariere Jilt. Din cauza neatentiei, barbatul s-a dezechilibrat si a cazut in gol, decesul survenind instantaneu. Accidentul este anchetat de specialisti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Gorj.

(E.M.)

Pompierii au stins o oala cu castane

Ioana Popescu, proprietara unui apartament din Cartierul Bradului, din Tirgu Jiu, a pus simbata o oala de castane la fiert, dupa care s-a dus sa doarma. Citiva vecini alertati de fumul care iesea de la balcon au chemat pompierii. Pentru imprudenta de care a dat dovada, femeia ar putea fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 500.000 si 20 de milioane de lei.

(E.M.)

A baut soda in loc de tuica

Cristea Paun, de 68 de ani, din satul Turceni, a intrat simbata in beci pentru a bea o gura de tuica, insa nu si-a dat seama pe ce sticla pune mina si a tras o dusca zdravana de soda caustica. Barbatul a fost dus de rude la Spitalul din Turceni, dupa care a fost transportat cu salvarea la Tirgu Jiu, unde, in ciuda eforturilor medicilor, a decedat.

(E.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS