4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Sport pe scurt

Volei (m)

Evolutie multumitoare

Voleibalistii din Banie au pierdut confruntarea sustinuta simbata in Sala sporturilor din Valea Vlaicii in fata mult mai titratei echipe Unirea Dej, scor 0-3 (-14, -23, -13), insa evolutia craiovenilor l-a multumit pe tehnicianul Danut Pascu. Universitatea a avut o prestatie buna in primele doua seturi, cel de-al doilea pierzindu-l chiar la mare lupta. „Fata de ce am jucat pina acum, simbata a fost altceva. S-a vazut o ambitie in joc, baietii s-au luptat pentru fiecare minge. Am avut un set secund foarte bun, pe ultimul pierzindu-l doar din cauza lipsei de experienta. S-a jucat ordonat, au fost unele faze spectaculoase, singura concluzie care se poate trage dupa acest meci fiind ca momentan nu se poate mai mult“, a precizat Pascu.

Volei (f)

Victorie categorica

Formatia de volei feminin a Universitatii a reusit simbata sa invinga pentru a doua oara CNMB Rimnicu Vilcea, de data aceasta mult mai categoric decit in tur, scor 3-0 (26, 30, 7). Elevele lui Adrian Cotoranu au avut parte insa de un joc dificil, in primele doua seturi oaspetele dind o replica dirza. In cele din urma, dupa o prestatie care l-a multumit pe tehnician, craiovencele s-au impus la zero, aceasta a doua victorie a sezonului facind ca echipa sa se mentina si in campionatul viitor in divizia secunda (A2).

Tenis de cimp, copii

Rezultate bune pentru Vointa Craiova

Timp de trei zile, in Banie s-a desfasurat un interesant turneu de tenis de cimp pentru copii, intitulat „Vointiada“, care a reprezentat finala pe tara intre cluburile sportive Vointa ale cooperatiilor mestesugaresti. In competitie au luat startul 25 de sportivi, baieti si fete, impartiti pe trei categorii de virsta, 10, 12 si 14 ani, de la doua cluburi, Vointa Craiova si Vointa Oradea.

Partidele s-au disputat in sala de pe Gheorghe Doja apartinind Clubului Sportiv Scolar Universitatea, dar si pe terenurile de la Vointa, iar cei mai buni s-au dovedit a fi tenismenii olteni, care si-au adjudecat primele locuri. Astfel, la categoria 10 ani, s-au impus Cristina Nicolae si Iulian Sirbu, iar la 14 ani, Andrada Radu si Mihai Diaconescu. La 12 ani, primul loc la fete a fost obtinut de campioana nationala a categoriei de virsta 10 ani, Diana Stomlega, in timp ce finalistii de la masculin, de asemenea componenti ai CS Vointa Craiova, au fost descalificati. Rezultatele obtinute de craioveni l-au multumit pe directorul CS Vointa, Emilian Rizea, care a declarat: „Din punct de vedere al nivelului tehnic si al modului cum s-au desfasurat meciurile, sint satisfacut. Au fost partide de calitate, in ciuda faptului ca s-a jucat in sala pe o suprafata incomoda. Rezultatele obtinute ma multumesc, mai putin ce s-a intimplat in finala de la 12 ani masculin, cind baietii s-au certat pe o minge, nu s-au inteles si, pentru a le da o lectie, i-am descalificat“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS