Liga Campionilor, finala
AC Milan – FC Liverpool 3-3 (2-3, la penaltiuri)
• Stadion „Atatürk Olympiyat“, spectatori: 60.000.
• Au marcat: Maldini ‘1, Crespo ’39, ’43 / Gerrard ’54, Smicer ’56, Xabi Alonso ’60.
Milan: Dida – Cafu, Stam, Nesta, Maldini – Gattuso (‘112, Rui Costa), Pirlo, Seedorf (’86, Serginho) – Kaka – Crespo (’85, Tomasson), Sevcenko. Antrenor: Carlo Ancelotti.
Liverpool: Dudek – Finnan (’46, Hamann), Carragher, Hyypia, Traore – Xabi Alonso, Gerrard, Riise – Luis Garcia, Baros (’85, Cisse), Kewell (’23, Smicer). Antrenor: Rafael Benitez.
• Cartonase galbene: Baros, Carragher.
• A arbitrat: Manuel Mejuto Gonzalez (Spania).
Cea mai spectaculoasa finala din istoria de 50 de ani a competitiei numarul 1 a Europei. Cea mai spectaculoasa revenire a unei echipe in ultimul act al celei mai importante competitii continentale. Cel mai rapid gol inscris vreodata intr-o finala. Cele mai multe goluri marcate in Liga Campionilor din 1962 incoace. Acestea sint coordonatele confruntarii de miercuri seara de pe stadionul „Atatürk Olympiyat“ din Istanbul, unde AC Milan si Liverpool au oferit celor 60.000 de spectatori si milioanelor de telespectatori un fotbal la superlativ. Un fotbal care pentru noi, românii, a parut desprins dintr-o alta galaxie si la care, la nivelul actual al competitiei interne, nu putem nici macar visa.
FC Liverpool a devenit noua regina a cluburilor europene dupa 120 de minute de fotbal de cea mai inalta clasa si dupa executarea loviturilor de departajare, la 21 de ani de la ultimul succes. Victoria a fost cu atit mai frumoasa cu cit „cormoranii“ erau considerati outsideri in fata „diavolilor“ milanezi, prezenti in cea de-a zecea finala. Italienii visau la cel de-al saptelea triumf si, dupa 45 de minute, nimeni nu mai punea la indoiala succesul trupei lui Ancelotti.
Marele Milan
Milanul a facut o prima repriza excelenta, in care i-a iesit totul. Chiar si profetia antrenorului. Carlo anuntase ca elevii sai vor marca in primele trei minute, dar capitanul italienilor, Paolo Maldini, cel mai batrin jucator de pe teren, nu a lasat sa treaca nici macar un minut, inscriind in secunda 53, cu un voleu din interiorul careului. In prima parte, apararea Milanului a fost imperiala, iar contraatacurile devastatoare. Parca rossonerii au vrut sa demonstreze ca parcursul lor in Liga nu s-a bazat numai pe sansa, ci si pe fotbal de calitate. Si au reusit. Clasa, verticalitate, potenta. Asa s-a facut 2-0 si apoi 3-0, in numai patru minute, dupa doua reusite ale lui Hernan Crespo, din doua actiuni extraordinare. Finala parea jucata. Iar Milanul cel din perioada lui Gullit si van Basten.
Super Liverpool
La pauza toata lumea se intreba ce rost mai are sa se mai joace a doua parte, mai ales ca in fata unei echipe italiene, in meciuri de o asemenea miza, o revenire era practic imposibila. In 99,99 la suta dintre cazuri se deschidea deja sampania, dar nu asa s-au petrecut lucrurile in finala de la Istanbul. Liverpool a avut sase minute fabuloase si ceea ce parea incredibil s-a petrecut. „The Reds“ au reusit sa egaleze, demonstrind ca in fotbal nu exista cuvintul imposibil.
La 3-0 pentru Milan, fanii englezi au gasit puterea sa-i aplaude la reluare pe italieni, convinsi si ei ca se terminase. Si-au incurajat insa si favoritii asa cum fac de fiecare data, indiferent de rezultat. Nimeni nu a bagat de seama modificarile tactice facute de Rafa Benitez. Cu Smicer si Hamann mai avansati, Gerrard a primit mina libera, iar capitanul „cormoranilor“ a pornit din senin ceea ce avea sa devina un adevarat tsunami pentru Milan, invingindu-l pe Dida cu o lovitura de cap (’54). Nici nu s-au dezmeticit bine italienii si, dupa doar 120 de secunde, Smicer a prins o torpila de la 25 de metri care a scuturat plasa „diavolilor“. Lovituri fatale pentru italieni, care nu au avut replica nici peste patru minute, cind Gattuso l-a faultat in careu pe Gerrard, iar spaniolul Xabi Alonso a marcat dupa ce Dida parase initial penaltiul.
Dudek – inger, Sevcenko – demon
La 3-3, englezii au slabit ritmul. Nici italienii nu au mai fortat, speriati poate sa nu mai incaseze un nou gol. Cu gindul la penaltiuri, loterie la care milanezii au cucerit ultimul trofeu, in 2003, ambele echipe au jucat prudent in minutele care au mai ramas, dar si in cele doua reprize de prelungiri. Faza in care nu se mai putea ajunge daca Sevcenko ar fi fost mai inspirat in finalul celor 90 de minute. In gheata „Balonului de Aur“ a stat succesul milanezilor, dar portarul Dudek a reusit parada sezonului si a vietii, opunindu-se in mod incredibil de doua ori sutului ucraineanului trimis din doi metri. „Daca s-ar juca de 10.000 de ori, Dudek nu ar mai reusi acea parada. Am lovit cu capul si a respins, iar apoi am lovit cu piciorul drept, iar el a avut noroc, mingea s-a lovit de mina sa“, avea sa spuna la final Andrei Sevcenko.
Pentru a 13-a oara in istorie, finala s-a decis la „ruleta“ loviturilor de departajare, unde norocul are un rol esential. Insa, dupa ce a vazut cum Milan si-a batut joc de sansa uriasa pe care a avut-o la 3-0, zeita Fortuna le-a intors definitiv spatele italienilor. Miscarile de jolly-joker ale lui Dudek pe linia portii i-au hipnotizat parca pe milanezi, care nu au marcat decit prin Tomasson si Kaka, Serginho trimitind peste poarta, iar Pirlo prea slab pentru a-l pacali pe polonez.
De partea cealalta au punctat Hamann, Cisse si Smicer, ratind Riise. A fost 2-0 pentru Liverpool, iar apoi 3-2. Cel care trebuie sa mentina sperantele italienilor, Sevcenko, eroul finalei de acum doi ani, a sutat slab si Dudek a parat, trimitind trofeul pe „Anfield Road“.
