Constienti de importanta confruntarii de miine cu Petrolul Ploiesti, suporterii Universitatii vor lua, cu siguranta, cu asalt stadionul „Ion Oblemenco“, pentru a-si ajuta favoritii intr-unul din momentele cruciale. Fanii olteni au pregatit, inca de ieri, tot arsenalul, insa au spus ca nu vor excela cu coregrafia, deoarece nu considera intilnirea un derbi veritabil. „Ne-am pregatit cum se cuvine, insa nu va exista o coregrafie speciala la acest meci, pentru ca nu vrem sa dam valoare adversarilor. Si asa ii bagam prea mult in seama. Pina acum trei ani era un simplu meci de campionat, cum sa devina meciul cu Petrolul derbi peste noapte? Pentru ei o fi derbi, pentru ca joaca impotriva liderului. Pentru Universitatea este o partida foarte importanta din campionat si nimic mai mult. Oricum, cum au venit asa or sa si plece, adica fara nici un punct. Noi avem si echipa, si galerie, ei au ceva?“, a spus unul din liderii Peluzei Sud „Cristi Neamtu“.
„Lupii galbeni“ evita Craiova
Pentru a evita orice neplacere din partea fanilor Universitatii, conducerea Petrolului Ploiesti a decis, la insistentele antrenorului Vivi Rachita, sa nu innopteze la Craiova. Delegatia petrolista va ramine in aceasta noapte la Pitesti, pentru ca „lupii galbeni“ sa nu acuze oboseala in partida cu Universitatea, urmind ca miine, in jurul prinzului, sa-si faca aparitia la stadionul „Ion Oblemenco“.
„Vom ramine peste noapte la Pitesti, decizia apartinind lui Vivi Rachita. Eu m-am supus acestei decizii in primul rind pentru ca el este antrenorul echipei, apoi pentru ca a jucat la Universitatea si stie cum sint suporterii craioveni. Daca a refuzat Craiova, inseamna ca stie el ce stie“, a spus Florin Bercea, presedintele rivalei din Ploiesti.