32.8 C
Craiova
sâmbătă, 29 iunie, 2024

Stinga reincarcat

Desi parea hotarât sa renunte la functia de antrenor principal, „Olandezul“ a revenit asupra deciziei, motivul invocat fiind ca nu poate sta departe de fotbal.


Telenovela „uite Stinga, nu e Stinga“ a rulat doar câteva zile, si asta pentru ca oficialii Stiintei au pus capat neintelegerilor luni seara, cele patru ore de negocieri purtate cu „Olandezul“ finalizându-se favorabil. „Pacea“ a survenit dupa ce Ovidiu Stinga a luat parte la primul antrenament al saptamânii, dar nu in calitate de antrenor, ci de jucator, de pregatirea juvetilor ocupându-se Silvian Cristescu. Revenirea lui pe banca Universitatii nu a schimbat cu absolut nimic datele problemei in privinta cooptarii altui „strateg“. Staff-ul alb-albastru urmeaza sa se „imbogateasca“, in perioada imediat urmatoare, si cu un director tehnic, in atentia lui Adrian Mititelu fiind Nae Ungureanu, Costica Stefanescu si Grigore Sichitiu.


Oficial, ii merge bine


Asa cum era normal, Ovidiu Stinga a oferit si câteva explicatii cu privire la demisia si revenirea sa, motivându-si decizia prin faptul ca nu poate sta departe de fotbal si de Universitatea. „Olandezul“ a afirmat ca nu a mai facut fata stresului cumulat, dar, in „minivacanta“ de care a beneficiat, a reusit sa-si faca ordine in gânduri, constiinta dictându-i ca trebuie sa se intoarca si sa-si duca misiunea la bun sfârsit. Ovidiu Stinga a tinut mortis sa puncteze faptul ca nu l-au impresionat rugamintile jucatorilor si nici discutia purtata luni seara cu oficialii olteni, ci faptul ca nu poate sta departe de fotbal.


„Fotbalul m-a facut sa revin. Nu pot sta departe de gazon, este vorba de placerea de a juca fotbal si de a fi mereu implicat in viata sportiva. Nu m-au impresionat telefoanele primite de la jucatori, pentru ca nu sunt un tip usor de influentat, in plus, ei trebuie sa impresioneze publicul, spectatorul, nu pe mine. De fapt, nimeni nu mi-a influentat decizia. Repet, fotbalul m-a facut sa ma razgândesc. Sunt multe lucruri de spus cu privire la ce s-a intâmplat. Motivele pentru care am renuntat sunt stresul, presiunea. Nu doresc nimanui sa aiba parte de un astfel de «concediu», pentru ca a fost cumplit. In cele din urma, mi-am facut ordine in gânduri si am decis sa continuu treaba inceputa“, a spus Stinga, care a negat vehement faptul ca ar fi avut o oferta de la PSV Eindhoven, pentru a prelua o echipa de juniori.


Vrea sa revina pe teren


Redescoperindu-si marea dragoste pentru fotbal, Ovidiu Stinga a afirmat ca nu exclude posibilitatea sa evolueze in partida cu FC Arges, mai ales ca a ispasit cele doua etape de suspendare. „Olandezul“ se teme insa de faptul ca nu se va ridica la nivelul asteptarilor, lasând sa se inteleaga faptul ca l-au marcat evenimentele petrecute in ultima vreme, in plus, nici la capitolul sanatate nu sta prea bine.


„Nu stiu daca voi juca sâmbata, desi as vrea, pentru ca nu pot sa stau departe de teren, dar trebuie sa recunosc ca imi este putin frica. Nu vreau sa intorc capul dupa si sa regret ca am jucat, pentru ca nu stiu in ce masura am reusit sa trec peste evenimentele din ultima perioada. In plus, mai sunt si problemele medicale pe care le am“, a spus tehnicianul craiovean, punctând si faptul ca este convins ca echipa va avea alta „fata“ in meciul cu FC Arges.


„Vreau sa ma ajute cineva“


Inca din iarna trecuta, Ovidiu Stinga a cautat sa coopteze un tehnician experimentat la echipa, care sa-l ajute sa descopere tainele activitatii de antrenor, insa, spre deziluzia sa, nici unul dintre olandezii contactati nu a acceptat oferta. Cu toate ca sezonul competitional se afla in plina desfasurare, Stinga nu a renuntat la ideea cooptarii unui director tehnic si, in timpul negocierilor de luni seara, una dintre conditiile impuse de „Olandez“ a fost chiar aceasta. De altfel, Ovidiu Stinga s-a aratat indiferent fata de persoanele propuse de oficialii clubului, afirmând ca singurul lucru de care este interesat este sa primeasca ajutorul unei persoane abilitate.


„Imi este indiferent cine va ocupa functia de director tehnic. Poate sa fie si domnul Sichitiu, sau oricare alta persoana, nu asta ma intereseaza. Sunt multe lucruri de invatat si de reglat si este foarte indicat sa fie mai multe pareri pentru ca numai atunci putem sa facem o treaba buna. Vreau sa ma ajute cineva“, a conchis Ovidiu Stinga.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII