6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPoftiţi la spectacol!

Poftiţi la spectacol!

UTA se prezintă în Bănie fără şapte titulari, prilej pentru trupa lui Cioroianu de a termina en-fanfare acest campionat şi de a oferi un spectacol agreabil suporterilor.

Ştiinţa are şansa de a termina acest campionat în faţa propriilor suporteri atât de încercaţi de-a lungul sezonului şi de a le oferi încă un moment de bucurie. Cum UTA se prezintă în Bănie fără şapte dintre titulari, misiunea alb-albaştrilor nu pare prea dificilă, oltenii având ocazia să încheie en-fanfare acest campionat şi, în plus, să facă spectacol pentru cei care astăzi se vor afla în tribunele stadionului „Ion Oblemenco“, intrarea fiind liberă.
Neînvinşi în ultimele şapte etape, dintre care şase în „era“ Cioroianu, craiovenii nu concep să se despartă de suporteri fără o victorie, cu care ar răzbuna şi eşecul din meciul tur (0-1), considerat la acea vreme nemeritat de oficialii clubului din Bănie. Ambiţios din fire, antrenorul Florin Cioroianu este la un pas să-şi îndeplinească obiectivul pe care şi l-a propus când a preluat Universitatea, acela de a rămâne neînvins până la finele campionatului.
Tehnicianul oltean îşi doreşte chiar o victorie la scor în faţa arădenilor. „Trebuie să ne luăm la revedere de la suporteri cu o victorie categorică. Vreau să vină cât mai mulţi spectatori, nu pentru că ne-ar fi frică de UTA, dar avem nevoie de ajutor. UTA are două zile în plus de recuperare, deci jucătorii mei sunt mai obosiţi, dar cu ajutorul publicului pot trece peste asta. Trebuie să câştigăm, pentru a încheia bine sezonul şi pentru a mări speranţele pentru sezonul  viitor“, a spus ieri Cioroianu. Acesta nu poate conta în meciul de astăzi pe Baird, suspendat după cartonaşul roşu primit la Constanţa, şi Florin Costea, menajat, revenind în schimb Mitchell şi Gărgălie, care şi-au ispăşit etapele de suspendare.
De partea cealaltă, arădenii şi-au îndeplinit obiectivul în acest sezon şi vin fără griji în capitala Olteniei, mai ales după ultimul succes, poate cel mai important pentru ei, 2-1 cu Poli Timişoara în derbiul Vestului. UTA soseşte astăzi în Bănie, iar antrenorul Marius Lăcătuş nu poate conta pe Paşcovici (învoit), Hidişan, Varga (ambii accidentaţi), Todea, Edson, Simion şi Stojanovici (suspendaţi).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII