2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Din nou lideri


Trei puncte obţinute în Slovenia contau enorm pentru tricolori în lupta pentru un loc la turneul final al Campionatului European, aşa că elevii lui Piţurcă au început în forţă disputa de la Celje. În plus, românii aveau de plătit o poliţă slovenilor, după ce aceştia i-au oprit în toamna lui 2001 din drumul spre CM 2002. Şi până la urmă s-au răzbunat, obţinând o victorie importantă, care i-a adus pe primul loc în grupă, la egalitate cu Olanda, dar cu un golaveraj mai bun. Cu încă trei puncte scoase din disputa de miercuri, de la Timişoara, România ar putea deveni favorită la calificare.
Primele ocazii de poartă le-au aparţinut tricolorilor, dar Mutu nu a putut relua cu capul aşa cum ar fi trebuit o centrare a lui Contra (‘2), Roşu ameninţând şi el poarta slovenă patru minute mai târziu. Pe fondul dominării României, gazdele i-au dat mari emoţii lui Lobonţ în minutul 9, acesta având două intervenţii bune la o fază plecată de la o lovitură liberă bine executată. Meciul s-a încins o dată cu trecerea timpului şi ocaziile au continuat să apară. Mutu a şutat peste poartă din poziţie bună, slovenii ripostând prin Lavrici, al cărui voleu nu şi-a atins ţinta. „Briliantul“ a mai avut o ocazie, dar Handanovici a reţinut şutul-centrare al acestuia. Tricolorii puteau intra la cabine în avantaj, dar Codrea a irosit cea mai mare ocazie de gol a primei reprize, şutând peste poartă după ce a driblat şi portarul (’39). Prima parte a mai consemnat loviturile de cap ale lui Koren, Roşu şi Marica, rămase fără rezultat, şi semnalizarea eronată a lui Mutu în poziţie de ofsaid.

Dorel Stoica s-a accidentat

Repriza secundă a început cum nu se poate mai bine pentru România, care a marcat la prima fază de poartă. Mutu l-a întins pe Handanovici cu un şut din careu, portarul sloven respingând în corner. Acesta s-a opus apoi miraculos la lovitura cu capul a aceluiaşi Mutu, dar nu a mai avut ce face la şutul din unghi al lui Tamaş, care a scuturat plasa (’50). Golul i-a descătuşat pe tricolori, care au asediat poarta adversă. Mutu a făcut o cursă de 40 de metri, a intrat în careu, a driblat scurt, dar Handanovici a respins şutul atacantului Fiorentinei. Marica a încercat şi el poarta din careu, însă a şutat pe lângă bară. Zicu a scăpat singur cu portarul, dar a fost oprit eronat de arbitru pe motiv de ofsaid. Forcingul tricolorilor a dat până la urmă roade, Nicoliţă punctând pentru 2-0 cu un şut din careu, la colţul lung, după ce a profitat de o greşeală a lui Cesar.
La acest scor, românii s-au relaxat şi acest lucru putea să-i coste. Lavrici a trecut de Stoica, dar şutul său a fost respins excelent de Lobonţ, care a avut emoţii şi la execuţia din afara careului a lui Novakovici. Zicu a avut golul de 3-0 în vârful bocancului, însă a ratat singur cu portarul, aceasta fiind şi ultima ocazie clară de gol a tricolorilor. Până la final au mai fost de consemnat accidentarea lui Dorel Stoica, jucător care, la prima apariţie ca titular, a avut o evoluţie bună, eliminările lui Cesar şi Daniel Niculae, care au avut ceva de împărţit după un fault al slovenului, şi golul gazdelor reuşit de Vrsic în ultimele secunde ale meciului, la o bâlbâială a apărării noastre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII