2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Ora speranţelor

Jucătorii şi conducătorii echipei sunt optimişti în privinţa noului campionat, dar recunosc că bătălia pentru un loc în cupele europene va fi extrem de grea.

Optimismul şi voia bună s-au regăsit ieri din plin la reunirea lotului Universităţii Craiova. După două săptămâni şi jumătate de vacanţă, alb-albaştrii s-au prezentat la cantonamentul din Lunca Jiului pentru startul pregătirilor noului sezon, unul în care ambiţiile sunt mult mai mari. La apelul lui Florin Cioroianu au răspuns ieri 19 jucători, cel mai conştiincios dovedindu-se Ionuţ Luţu, care a fost primul sosit. Conform spuselor lui Mititelu, Luţu a primit o nouă şansă de a evolua la Universitatea, dar va semna contractul doar după ce va demonstra că poate fi util echipei.
Finanţatorul Ştiinţei a precizat că îşi mai doreşte un singur jucător la echipă, evitând să ofere mai multe detalii, menţionând totuşi că este vorba de un fotbalist de valoare, care va evolua fără probleme în primul unsprezece. Mititelu a anunţat că jucători precum Piko, Stăvaru sau Ojiga vor fi împrumutaţi şi aşteaptă ca juniorii, care în aceste zile dispută turneul semifinal, să-şi arate valoarea pentru a face pasul la echipa mare.

Dezmorţire în engleză

La prima apariţie pe iarbă, jucătorii au intrat pe mâna antrenorului de fitness Thomas Korontai, care le-a întins serios articulaţiile. Oltenii au răspuns bine la comenzile în limba engleză ale neamţului, cel mai greu fiindu-i lui Ionuţ Luţu, pe care exerciţiile de acest gen l-au întrebuinţat la maximum. „Piticul“ a strâns însă din dinţi şi a terminat fără probleme antrenamentul.
Jucătorii nou-veniţi au dat impresia că se simt foarte bine în Bănie. Ex-piteştenii Tănasă şi Prepeliţă s-au integrat rapid printre noii coechipieri, în timp ce Stoianof a stat mai mult cu Bănică şi Dănănae, pe care i-a prins la echipă în perioada în care a jucat la Craiova. Alb-albaştrii au încheiat antrenamentul de ieri cu o serie de alergări uşoare, până săptămâna viitoare, când se va pleca în cantonament la Sinaia, echipa urmând să se pregătească în Lunca Jiului.
„Am sunat adunarea şi suntem gata de atac. Jucătorii au venit cu dorinţa de a face un campionat mult mai bun. Va fi însă un sezon foarte disputat, poate cel mai disputat de la revoluţie încoace. Noi suntem în grafic, iar obiectivul este ştiut, o calificare într-o cupă europeană. Sunt însă cel puţin zece formaţii care doresc un loc în cupele europene şi cred că, prin întărirea provinciei, o echipă din Bucureşti va claca. Ambiţiile sunt mari, la fel şi interesele, sunt mulţi patroni cu bani, cu influenţă, deci nu va fi uşor. Va fi o bătălie pe viaţă şi pe moarte, iar presiunea asupra arbitrilor va fi mare. Fiecare greşeală a lor va conta“, a fost concluzia patronului Adrian Mititelu cu privire la campionatul care va urma.

Lotul prezent la reunire

La primul antrenament al Ştiinţei pentru noul sezon au fost prezenţi 19 jucători: Bănică (portar); Dănănae, Ciucă, Mitchell, Curteanu, I. Găman, Rose (fundaşi); Pârvu, Luţu, Prepeliţă, Gârlă, Săceanu, Gărgălie, Velcovici (mijlocaşi); Tănasă, Fl. Costea, Stoianof, Dina, Baird (atacanţi). Bornescu şi Stoica au mai primit câteva zile libere după convocarea la echipa naţională, însă ultimul a fost prezent ieri la cantonamentul din Lunca Jiului, dar nu a participat la antrenament. Wobay, care joacă sâmbătă cu naţionala din Sierra Leone în preliminariile Cupei Africii, se va alătura lotului săptămâna viitoare, în timp ce Claudiu Tudor va reveni la Universitatea după ce dispută cu Juventus Bucureşti meciul de baraj pentru revenirea în liga secundă. Singurul jucător care va părăsi echipa este Jeremie Njock, camerunezul urmând să fie împrumutat. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII